A garantat creditul prietenului, apoi a fost bun de plată. Își vrea acum banii înapoi

luni, 18 octombrie 2021, 01:56
2 MIN
 A garantat creditul prietenului, apoi a fost bun de plată. Își vrea acum banii înapoi

Un credit bancar i-a adus în faţa instanţei pe doi foşti prieteni. Creditul a rămas neplătit, garantul riscând executarea silită. A plătit el în locul debitoarei, cerându-şi acum banii înapoi. De cealaltă parte, de­bitoarea susţine că, de fapt, garantul a plătit cu banii ei.

În august 2005, Iolanda A. a încheiat un contract de credit bancar, garantat ipotecar de Vasile N. şi fosta soţie a acestuia. Din octombrie 2016 însă, datornica a încetat să plătească ratele, garantul fiind somat să plătească el. Vasile N. afirmă că a plătit 1.877,55 euro, banii făcând din august anul trecut obiectul unui proces.

În instanţă, Iolanda A. a afirmat că, în momentul contractării creditului, Vasile N. i-a cerut să-i remită 2.000 de euro, ca garanţie. Dacă debitoarea nu mai achita creditul, garanţia urma să fie folosită pentru aceasta. Prin urmare, garantul nu plătise nimic din propriile venituri, ci din suma pusă deoparte. Afirmaţiile sale au fost respinse de Vasile N., care a replicat că nu a luat niciodată cei 2.000 de euro de la Iolanda A.

În faţa afirmaţiilor contradictorii ale celor două părţi, magistraţii Judecătoriei au luat în calcul numai declaraţiile care puteau fi susţinute cu acte. În lipsa unui contract între părţi care să prevadă altfel, Codul Civil permite garantului să se îndrepte ulterior împotriva debitorului, dacă este pus în situaţia de a plăti creditul în locul acestuia. Or, Vasile N. demonstrase că a plătit către bancă cei 1.877,55 euro. Prin urmare, era îndreptăţit să-i primească înapoi, cu dobânda aferentă pentru întârziere. Sentinţa a fost atacată de Iolanda A. cu apel în faţa instanţei superioare.

Comentarii