A murit cel mai mare alpinist român din toate timpurile. Avea doar 59 de ani

joi, 01 octombrie 2020, 11:50
1 MIN
 A murit cel mai mare alpinist român din toate timpurile. Avea doar 59 de ani

Gheorghe Dijmărescu, considerat cel mai mare alpinist român din toate timpurile, s-a stins din viaţă la vârsta de 59 de ani. Acesta a cucerit, începând din anul 1999, vârful Everest de numai puţin nouă ori, iar de alte câteva ori a urcat pe muntele K2, considerat cel mai dificil de escaladat din lume, dar fără să ajungă în vârf.

Acesta s-a născut în comuna Turcineşti, de lângă Târgu Jiu.

„Veste tristă…românul cu cele mai mari performanţe în alpinism a încetat din viaţă. George Dijmarescu, gorjean născut în Turcinesti, a ajuns de nouă ori la rând în punctul geografic cel mai înalt al planetei. Fapt mai puţin întâlnit, într-una din încercări a reuşit să urce singur şi fără echipament special pentru respirare. De alte câteva ori a ajuns pe K2, cel mai dificil munte din lume, într-un final l-a cucerit. Un gorjean cu cetăţenie americană este românul cu cele mai mari realizări din alpinism din toate timpurile“, a postat gorjeanul Claudiu Fiu, vicepreşedintele Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Gorj.

Aflați amănunte de pe adevarul.ro.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii