Aberaţii

De când a început pandemia, am avut în această rubrică mai multe intervenţii în care pledam pentru o abordare raţională, care să evite atât catastrofismul isteric, cât şi tentaţia iresponsabilă de a minimaliza, până la ignorare, pericolul. Am vorbit – eu şi alţii – în zadar: pentru televiziuni numărul contaminaţilor şi al morţilor era o „materie primă” ce trebuia exploatată la maximum, iar pe de altă parte inconştienţii au continuat să prolifereze, devenind tot mai agresivi. Mărturisesc însă că ceea ce am văzut în ultimele zile depăşeşte cele mai sumbre aşteptări: pesediştii şi aliaţii lor au făcut tot posibilul ca să saboteze adoptarea unei legi a carantinei şi izolării. Am avut parte de discursuri trase la indigo, în care ni se vorbea, patetic, despre „abuzuri”, despre „drepturile şi libertăţile românilor”, într-un elan demagogic ce-i înfierbânta pe toţi gângavii din partid, de la Cazanciuc la Liviu Pop şi de la Şerban Nicolae la Marius Budâi. Am asistat la o escaladă a fantasmelor şi a minciunilor, ni se spunea că oamenii riscă „să fie luaţi cu forţa de pe stradă” şi că unul din scopurile perverse ale legii este „confiscarea bunurilor cetăţeanului”. Recomand  două texte foarte bune pe această temă: Melania Cincea, „Covidul roşu” (pe site-ul Puterea a cincea) şi Victor Piţigoi, „Majoritatea parlamentară dăunează grav sănătăţii” (pe site-ul spotmedia.ro). Mă crispez la gândul că la mijloc este un calcul cinic şi macabru: PSD şi sateliţii lui trag profit dacă numărul de contaminări şi de victime creşte, au pretext pentru a discredita guvernarea şi, nu în ultimul rând, au interes ca, în eventualitatea agravării situaţiei, alegerile locale şi parlamentare să fie amânate. A transforma bolnavii şi morţii în capital politic nu e la îndemâna oricui. Un astfel de demers dă o notă şi mai sinistră unui peisaj politic ce ne oferă, aproape în fiecare zi, surprize neplăcute.

***

Prostia şi ticăloşia se transmit nu numai pe linie de partid: tehnologiile moderne deschid posibilităţi infinite, de care poate profita şi omul de rând. Graţie internetului, ştim bine, oricine are, teoretic, cale liberă să se exprime. Din cacofonia vocilor se desprind câteva care reuşesc să se impună şi să se facă ascultate. În jargonul româno-american la modă, aceste voci se numesc „influenceri” şi „influenceriţe”. E de bonton astăzi să fii blogger/bloggeriţă sau, şi mai şi, vlogger/vloggeriţă. Găseşti în această zonă cele mai variate şi, adesea, cele mai neaşteptate figuri: un elev de liceu, un criminal ieşit recent din închisoare, o creatoare de modă, o practicantă a videochatului erotic (mai e şi altfel de videochat? nu ştiu), şi – evident – literaţi, scriitori, economişti etc. Ei bine, (şi) de aici se recrutează coronascepticii, negaţioniştii, adepţii teoriilor conspiraţioniste, refractari la orice măsuri de constrângere. Au fost tot mai vizibili în ultima vreme, s-au manifestat nu numai pe internet, ci şi pe străzile Bucureştiului, iar faptul cel mai îngrijorător este că par să aibă foarte mulţi adepţi şi admiratori. Te strânge în spate când vezi ce scriu şi ce declară ei şi mai ales când citeşti comentariile „urmăritorilor” lor, comentarii unde prostia îşi dă întâlnire cu fanatismul. Discursul raţional nu are, aici, nicio şansă.

***

În actuala „revoluţie anti-culturală” (cum a numit-o cineva), ce face ravagii în Statele  Unite, dar şi în unele ţări europene, transformarea Sfintei Sofii în moschee reprezintă un gest de o gravitate deosebită. Am citit în presa străină câteva articole foarte bine documentate şi care, toate, trag un semnal de alarmă. Gestul lui Erdogan echivalează cu o „declaraţie de război”, nu ezită să spună istoricul Jean-François Colosimo. Alţi comentatori pun în evidenţă ipocrizia dictatorului turc, care pretinde că decizia sa este de fapt o reacţie la… islamofobia ţărilor occidentale! Curios: în ciuda pretinsei islamofobii, în Europa occidentală sunt tot mai mulţi musulmani, iar în Orient tot mai puţini creştini… În realitate, scrie Franz-Olivier Giesbert, Erdogan a dat un semnal clar că nimic nu va opri de acum înainte islamul. Valérie Toranian, excelenta editorialistă de la Revue des deux mondes, reaminteşte că episodul Sfintei Sofii vine după o lungă serie de distrugeri ale bisericilor ortodoxe armeneşti, ale lăcaşurilor de cult greceşti, siriene, evreieşti. E strategia binecunoscută pe care o vedem folosită şi de fundamentaliştii turci şi de „progresiştii” americani: eradicarea urmelor istoriei atunci când istoria nu le convine. Da, au fost o serie de reacţii lucide la demonstraţia de forţă a lui Erdogan, totuşi între liderii occidentali doar Macron (spre lauda lui) a fost ferm, în rest mulţi comentatori şi politicieni au acceptat evenimentul – reiau vorbele lui Giesbert – cu seninătatea liniştită a vacilor care privesc cum trece trenul. Observaţie valabilă şi în diferite situaţii pe care le trăim la noi: sunt mulţi cei care, dacă au ce rumega, se simt înclinaţi către contemplaţie.

Alexandru Călinescu este profesor universitar doctor la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, critic literar şi scriitor