Ad Astra: Odiseea spațială 2019

Dramă SF / SUA, 2019

Studio: Disney

Regia: James Gray

Cu: Brad Pitt, Tommy Lee Jones, Donald Sutherland, Liv Tyler, Ruth Negga

Premiera: 09/20/19

La prima vedere, nimic din apreciabila filmografie a lui James Gray nu îl recomanda pentru un film science fiction. Și, totuși, autorul lui Little Odessa sau The Yards este realizatorul, probabil, a celui mai bun film science fiction al anului și unul dintre cele mai bune filme ale ultimilor ani. Ad Astra a fost un adevărat eveniment pentru cinefili, iar premiera lui la Festivalul de la Veneția a fost așteptată cu mare nerăbdare. Primirea entuziastă a filmului, avalanșa de cronici pozitive, anunță Ad Astra drept o nouă producție SF care, respectând o anume tradiție a toamnei, are șanse să se califice la Oscar.

Filmul îl are ca personaj central pe Roy (Brad Pitt), un ofițer astronaut care este trimis să investigheze, la capătul sistemului solar, dispariția tatăl lui său (Tommy Lee Jones). Un erou al cursei spațiale, acesta a dispărut de mulți ani, dar pare aflat la originea unui fenomen ce pune în primejdie viața pe Pământ. Odiseea lui Roy spre orbita lui Neptun nu este lipsită de peripeții. Roy se confruntă cu pirați selenari, cu animale turbate, cu militari, ajunge pe Marte și, în tot acest timp, se luptă cu propriile lui probleme emoționale. Capătul călătoriei este pentru Roy prilejul confruntării cu aceste probleme și o meditație asupra naturii omenești și a locului nostru în univers.

Pornind din Inima întunericului

Celebrul fizician Enrico Fermi, laureat al premiului Nobel, se temea că întreg sud-estul SUA ar putea fi distrus de primele teste nucleare.

James Gray: Mi s-a părut o idee alarmantă și mi-am pus problema ce s-ar întâmpla dacă te-ai pomeni pierdut în spațiu, fără un loc în care să te întorci. M-am gândit imediat la cartea lui Joseph Conrad, Inima întunericului (baza filmului Apocalypse Now – n.r.). Ideea lui Ad Astra a pornit de aici, de la cartea lui Conrad, și de la dorința de a replica atmosfera misiunilor Apollo și Mercury.

Terifiat de SF

Ad Astra a fost descris drept o combinație de 2001: O odisee spațială, Solaris și Apocalypse Now. Dar Gray este un neofit în ceea ce privește filmul SF.

James Gray: Sunt îngrozit de SF! E un gen teribil de delicat fiindcă implică elemente fantastice. Eu încerc să prezint cât mai realist posibil călătoria spațială pentru a spune că „spațiul ne este teribil de ostil”.

Pe urmele lui Homer

James Gray: Deși ador 2001 și Apocalypse Now, nu ele au fost scânteia filmului meu. Nu mă înțelegeți greșit, 2001 este unul dintre cele mai bune filme din toate timpurile, dar eu nu am talentul lui Kubrick. În acel film, Kubrick vorbește despre extratereștri. Sunt ei buni sau răi? Noi am vrut să facem exact opusul și să spunem „Nu e nimic acolo, în spațiu, suntem numai noi, oamenii. Nu căutați acolo zei falși! Micii oameni verzi nu vor veni să ne mântuie!”

Datorez mai multe lui Apocalypse Now. Dar, în acest caz, eu și co-scenaristul Ethan Gross am încercat să facem o variantă a Odiseei lui Homer, văzută din punctul de vedere al fiului lui Ulise, Telemah. Doream să facem ceva aproape mitic, Campbellian, așa cum a scris regizorul John Millius scenariul lui Apocaypse Now până când acesta a fost rescris de Coppola.

Ideea mitului a rămas foarte importantă pentru Gray, deși a încercat să stea cât mai departe de teoriile lui Joseph Campbell.

James Gray: De fapt, 2001 nu este chiar o odisee. Nu povestește un mit despre om, ci unul despre zei. Eu am încercat conștient să realizez un film SF care să fie un mit despre om.

Fiindcă, spune Gray, „toți fură de unde pot”, o altă influență a fost romanul SF Sirenele de pe Titan (1959) al lui Kurt Vonnegut, în care autorul afirmă că viitorii călători spațiali au descoperit doar trei lucruri în cosmos: „eroism găunos, comedie de proastă calitate și moarte fără rost”. Din acest punct de vedere, Gray susține că nu este contra explorării spațiale, dar că mai importante sunt legăturile dintre oameni.

James Gray: Poți să privești cât de departe vrei și chiar trebuie să facem asta. Dar, în cele din urmă, realizezi că nu poți înțelege infinitul, vidul fără sfârșit.

Brad Pitt: Cine e mai bun cosmonaut, eu sau George Clooney?

Întreg filmul lui Gray se sprijină, de fapt, pe interpretarea extraordinară a lui Brad Pitt, la al doilea rol memorabil în acest an, după A fost odată la Hollywood.

Brad Pitt: Este un citat atribuit lui Arthur C. Clarke care spune cam așa: „Fie nu suntem singuri în univers, fie suntem complet singuri. Ambele idei sunt terifiante”. Nu știu alt film de la Hollywood care să fi explorat această temă. Avem de-a face fie cu extratereștri care vin să ne împărtășească înțelepciunea lor, fie cu cei care vin să ne distrugă. Dar această chestiune, cea care m-a atras la acest film, este posibilitatea de a fi singuri în univers. Ce înseamnă asta pentru noi? Ce pierdem în relațiile dintre noi?

Pregătindu-se pentru rol, Pitt a vorbit cu astronautul Nick Hague, aflat în misiune la bordul Stației Spațiale, discutând o mare gamă de subiecte, de la cine pune muzica pe Stație la noul program NASA Artemis, dar și ce înseamnă exact viața în spațiu, în imponderabilitate. Fiindcă Hague a proiectat Ad Astra la bordul Stației, Pitt a vrut să știe cine a fost mai credibil în rol de cosmonaut, el sau prietenul lui George Clooney (Gravity). „Tu, clar”, a răspuns râzând Nick Hague.

La capătul cinematografului

James Gray: Nu am o problemă cu filmele Marvel. Chiar le văd cu copiii mei, iar aceștia le iubesc. Avengers: Endgame a fost o experiență uluitoare consumată alături de copii. Dar, chiar dacă mie îmi plac hamburgerii, iar tu îmi dai hamburgeri la fiecare masă, la un moment dat o să vreau să mănânc și altceva și o să cer paste sau saladă. Dar cred că asta este piața filmelor în momentul de față. Unii dintre prietenii mei cred că e o modă și că va trece, dar eu unul nu sunt sigur. Uneori, o formă de artă pur și simplu își termină de trăit viața. De exemplu, opera.

O lacrimă în Zero G

La fel ca Gravity și Marțianul, Ad Astra este construit pe „realitatea solidă a științei”. James Gray a promis că va realiza „cea mai realistă prezentare a unei călătorii spațiale”, dar uneori s-a văzut silit să sacrifice legile științei. Într-un moment emoțional al filmului, jocul lui Pitt este atât de intens, încât actorul începe să plângă. După filmarea scenei, Pitt i-a spus lui Gray: „Trebuie să îmi refaci lacrimile pe calculator, nu așa se petrec lucrurile în gravitație zero”. „Nici o șansă, ai jucat prea bine!”, i-a răspuns regizorul.

Pentru a realiza filmul, Gray a cerut ajutorul celor de la NASA și a altor agenții spațiale. A fost consiliat de astronautul Garett Reisman (două misiuni la bordul Stației Spațiale Internaționale) și de inginerul Robert Yowell, cu 30 de ani de experiență în Programul Spațial American.

Gray susține că, în film, a preferat să imagineze mai mult un viitor plauzibil decât realist. A construit o imagine a unui viitor apropiat în care Virgin Atlantic duce turiști în spațiu, există așezări permanente pe Lună şi baze subterane pe Marte, iar zborul cosmic este o experiență banală și neplăcută. Este, în opinia specialiștilor, o viziune atât plauzibilă, cât și realistă.

„În opinia mea, Ad Astra impune un nou standard pentru filmele SF”, apreciază inginerul Robert Yowell.

Ce înseamnă Ad Astra?

„Per aspera ad astra” este o frază populară în limba latină care se traduce prin „e greu drumul spre stele”. Prin urmare, „Ad Astra” înseamnă „spre stele”, frază care, spune Wikipedia, își are originea într-un vers al lui Virgiliu, „sic itur ad astra”. De amintit aici că Per Aspera Ad Astra este și titlul unui film SF sovietic din 1981, bazat pe un roman de Kyr Buliciov, despre o extraterestră cu superputeri descoperită de o expediție spațială.

Pirați pe Lună – Anatomia unei scene

Una dintre cele mai spectaculoase secvențe din film este cea în care Brad Pitt și companionii lui sunt atacați de pirați în drumul lor spre fața întunecată a Lunii. Pentru spectator, motivele acestor pirați pot fi destul de neclare.  Este acest fragment de „Mad Max în spațiu” o scenă de acțiune gratuită sau justificată? Explicații.

James Gray: Ne-am gândit multă vreme cum va arăta Luna peste 50 sau 100 de ani, ce ar însemna colonizarea planetei și că, probabil, nu ne vom putea stabili în anumite părți ale Lunii. De aceea am încercat să concepem o secvență care să ilustreze haosul ce ar rezulta din încercările de a adera la anumite tratate care ar îngrădi explorarea anumitor părți ale lunii. Am venit cu ideea piraților spațiali, probabil chiar așa se va întâmpla, și am creat o scenă de acțiune care să ilustreze acest concept. Scena avea două scopuri. Unul era să se deruleze ca o experiență foarte subiectivă, să ilustreze stranietatea vieții pe Lună, să arătăm cum e să te miști la o șesime din gravitația terestră. De asemenea, voiam să arătăm cum este lipsa oricărei ordini. Dar a fost și încercarea noastră de a extrapola, de a ne imagina ce înseamnă să stabilești teritorii, lucru care nu s-a rezolvat pașnic niciodată în istoria omenirii. De ce s-ar petrece lucrurile în mod diferit pe Lună?

Realizarea secvenței a fost dificilă fiindcă trebuia simulată gravitația redusă. Am filmat secvența în deșert, cu probleme logistice imposibile fiindcă a trebuit să ne bazăm apoi foarte mult pe calculator pentru a colora cerul în negru și să decolorăm peisajul. După numeroase încercări, am reușit să simulăm gravitația redusă filmând nu cu 24 cadre/secundă, ci cu 32 – 36 cadre/secundă. În cele din urmă am fost siliți să ștergem digital tot deșertul și să îl înlocuim cu un peisaj creat de pe fotografiile de înaltă rezoluție realizate în cursul misiunilor Apollo. Suprafața pe care o vedeți în film este chiar solul lunar.

Toamna este rezervată SF-ului „serios”

În ultimii ani s-a conturat o tradiție de a lansa filme SF foarte serioase, în general având ca subiect explorarea spațiului cosmic, realizate de mari regizori și care iau marile premii ale cinematografiei. Sunt filme la care NASA contribuie substanțial, cu consultanță și material documentar. Ad Astra se înscrie în această tradiție.

Gravity (2013)

Regia: Alfonso Cuarón. Cu: Sandra Bullock și George Clooney

Filmul care a inaugurat „tradiția”. Mare succes financiar, a câștigat șapte premii Oscar (din zece nominalizări), șase premii BAFTA și Globul de Aur pentru cel mai bun regizor.

Interstellar (2014)

Regia: Christopher Nolan. Cu: Matthew McConaughey și Matt Damon.

Un uriaș succes financiar, a câștigat Oscarul pentru efecte speciale din șase nominalizări,

The Martian (2015)

Regia: Ridley Scott. Cu: Matt Damon.

Bazat pe romanul lui Andy Weir.

Cel mai de succes film al lui Scott. Două Globuri de Aur, șapte nominalizări la Oscar și premiul Hugo.

Arrival (2016)

Regia: Denis Villeneuve Cu: Amy Adams, Jeremy Renner.

Bazat pe o povestire de Ted Chiang. Un Oscar din opt nominalizări, opt nominalizări la Globurile de Aur și un premiu Hugo.

First Man (2018)

Regia: Damien Chazelle. Cu: Ryan Gosling, Claire Foy.

Nu este un film SF, ci un film despre misiunea Apollo 11. Dezamăgitor comercial, a câștigat un Glob de Aur pentru muzică și un Oscar pentru efecte speciale.