Aeroportul Iaşi: două milioane de pasageri de la începutul anului

vineri, 10 noiembrie 2023, 02:50
2 MIN
 Aeroportul Iaşi: două milioane de pasageri de la începutul anului

O ceremonie simbolică este programată astăzi la terminalul de sosiri al aerogării.

 

La şase ani de la prima premiere a pasagerului cu numărul 1.000.000 în decursul unui an, Aeroportul Iaşi trece la două asemenea evenimente. Primii un milion de pasageri din 2023 au trecut prin porţile de îmbarcare/ sosire până la sfârşitul lunii iunie. Sezonul estival, cu trafic lunar plafonat de actuala capacitate a aerogării la 250 de mii de oameni, a grăbit numărătoarea, astfel că al doilea milion a avut nevoie de numai cinci luni.

Practic, în primele zece luni ale anului s-a înregistrat un trafic de 1,947 de milioane de călători, dintre care 190 de mii în luna octombrie. Prin urmare, ziua de astăzi, 10 noiembrie, a fost aleasă statistic să marcheze sosirea pe Aeroportul Iaşi a pasagerului cu numărul 2.000.000. Acesta va ajunge la Iaşi cu un avion al Wizz Air care vine de la Charleroi (Bruxelles).

Anul în curs este primul în care fluxul de pasageri atinge nivelul de două milioane. Traficul anual estimat la sfârşitul lui 2023 este de aproximativ 2,3 milioane de călători.

În ce priveşte investiţiile în infrastructura aeroportuară, amintim că luna aceasta urmează să fie redeschisă complet parcarea extinsă a aerogării, iar în decembrie să se încheie lucrările şi amenajarea noului terminal de pasageri – care va fi supus apoi mai multor teste privind funcţionarea numeroaselor instalaţii amplasate în T4, de la benzile de bagaje până la aviobridge-uri (galeriile de îmbarcare/ debarcare de la nivelul 2 al terminalului). 

Comentarii