Aeroportul Iaşi, plin-ochi: 250 de mii de pasageri e maximul posibil într-o lună. A fost atins recent

marți, 01 august 2023, 22:59
1 MIN
 Aeroportul Iaşi, plin-ochi: 250 de mii de pasageri e maximul posibil într-o lună. A fost atins recent

În iunie, aerogara a fost tranzitată de 247,5 mii de oameni, iar prima estimare a lunii trecute indică un trafic de 249,5 mii

 

Aeroportul Iaşi pare să fie ajuns la saturaţie în ceea ce priveşte fluxul de pasageri care încape în cele două terminale existente, vechi de cel puţin opt ani şi care „i-au rămas mici”. Luna iulie a adus doar ceva mai mulţi călători în aerogara ieşeană decât în iunie. Prima estimare a traficului de luna trecută este de 249,5 mii pasageri, cu aproximativ două mii peste recordul înregistrat în iunie. Necesitatea construirii noului terminal este şi mai evidentă în aceste condiţii, iar extinderea parcării se înscrie şi ea în categoria „mai bine mai târziu decât niciodată”. Aşa cum am mai relatat, reamenajarea parcării se va încheia la sfârşitul lui octombrie, în timp ce terminalul T4, deşi finalizat până la sfârşitul anului, va deveni complet operaţional în primele luni ale lui 2024.

De la începutul anului până acum, prin aerogara ieşeană au trecut peste 1,29 milioane de pasageri, mai mulţi decât în tot anul 2018 (1,25 milioane). În 2019, traficul a fost de 1,31 milioane de călători, iar anul trecut, aproape 1,54 milioane.

Comentarii