Alte 12 medii de 10 au fost obținute după corectarea contestațiilor la Evaluarea Națională 2021

duminică, 04 iulie 2021, 09:57
2 MIN
 Alte 12 medii de 10 au fost obținute după corectarea contestațiilor la Evaluarea Națională 2021

Rezultatele finale ale Evaluării Naționale 2021 au fost publicate duminică pe Edu.ro. Numărul elevilor care au reușit să ia media minimă a crescut cu 0,10% și a crescut și numărul celor care au obținut media 10, de la 120, la 132 de elevi.

Ministerul Educației a publicat, duminică, rezultatele finale obținute după soluționarea contestațiilor de absolvenții clasei a VIII-a care au susținut probele Evaluării Naționale. În urma reevaluării lucrărilor contestate, proporția candidaților cu medii mai mari sau egale cu 5 (cinci) este de 76,90% (94.629 de candidați), în creștere cu 0,10% (103 candidați) față de rezultatele inițiale (76,80%). A crescut, de asemenea, și numărul candidaților cu media generală 10, de la 120 la 132 (+12).

Primele rezultate la Evaluare Națională 2021 au fost anunțate pe data de 29 iunie, după care a urmat depunerea contestațiilor. Peste 20.000 de contestații au fost depuse după afișarea primelor rezultate la Evaluarea Națională.

REZULTATE EVALUARE NAȚIONALĂ 2021 IAȘI

La proba de Limba și literatura română, 103.805 candidați (84%) au încheiat examenul cu note mai mari sau egale cu 5 (cinci), iar dintre aceștia, 482 de candidați au obținut nota 10, cu 15 în plus față de prima afișare.

La Matematică, 83.129 de candidați (67,40%) au primit note mai mari sau egale cu 5 (cinci), iar dintre aceștia, 1.505 candidați au obținut note de 10. Numărul este cu 66 mai mare față de prima afișare.

La Limba și literatura maternă, 7.619 candidați (95,9%) au primit note mai mari sau egale cu 5 (cinci), iar 123 de candidați au obținut note de 10. În acest caz, numărul notelor de 10 a rămas nemodificat.

Au fost depuse 20.268 de contestații, în creștere, comparativ cu anul trecut (15.275), dar cu valori inferioare față de anii anteriori: 2019 – 21.509 contestații, respectiv 2018 – 23.761 de contestații.

Rata de participare a fost de 93,9%: 123.122 de candidați prezenți (dintr-un total de 131.179 de absolvenți înscriși). Dintre aceștia, 28.493 de candidaţi (23,10%) au obţinut medii mai mici decât 5 (cinci). Au fost eliminați din cauza unor tentative de fraudă 5 elevi, lucrările acestora fiind notate cu 1 (unu).

Comentarii