Alungaţi-vă temerile şi teama de temeri

Născută-n 1907 în Galiţia (Austria-Ungaria) şi decedată în 1975 la Zürich, Mascha Kaleko a fost o poetă de limbă germană. De când am descoperit-o mă fascinează simplitatea versurilor ei, uşurinţa de-a scrie poezii inspirate din cotidianul „banal”, în care rimele curg cu un firesc greu de egalat, dându-ţi acea convingere că n-a trebuit să caute niciuna dintre ele.

Cu ceva ani în urmă, am tradus una din poeziile ei mai scurte, anume Blasse Tage:

Zile palide// Toate palidele zile/ Ni se-adună-n calmul nopţii,/ Ridicând un zid cărunt,/ Piatră lângă piatră, mereu./ Tristeţea toat-a orelor vide/ În suflet ni se-nchide.// Vise vin şi se destramă/ Precum năluca-n zori de zi./ În noi rămâne doar eterna/ Găbjire după cioburi colorate/ Şi-n umbra zilei palide trăim/ Fiindcă nu murim.

Zilele trecute am dat pe Facebook peste un poem al ei (Rezept) care, ce să vezi, e complet lipsit de rimă. Iar pentru că parcă rimează, în schimb, cu vremurile noastre (ca şi poemul anterior, oarecum…), l-am tradus şi pe acesta-n limba română:

Reţetă// Alungă-ţi temerile/ Şi teama de temeri./ Pentru cei câţiva ani/ Toate-ţi vor mai ajunge cumva./ Pâinea din ladă/ Şi costumul din dulap.// Nu spune al meu./ Toate ţi-s împrumutate./ Trăieşte la termen şi vezi/ Cât de puţine îţi trebuie./ Şi ţine pregătită valiza.// E adevărat ce se spune:/ Ce va să vină, va veni./ Nu te du-n întâmpinarea suferinţei./ Iar de-i aici,/ Priveşte-o liniştit în faţă./ E trecătoare fix ca fericirea.// Nu te aştepta la nimic./ Şi apără-ţi cu grijă secretul./ Şi fratele te-nşală/ De-i vorba ori tu, ori el./ Fă-ţi propria umbră/ Tovarăş de drum.// Şi curat în odaie./ Şi răspunde-i vecinului la salut./ Cârpeşte cu seninătate gardul./ Ţine trează rana din tine/ Sub acoperişul lui deocamdată.// Rupe-ţi planurile. Fii isteţ/ Şi crede-n minuni./ Ele-s de demult deja prinse/ În marele plan./ Alungă-ţi temerile/ Şi teama de temeri.

Ziceam mai sus că poemele parcă rimează cu vremurile noastre (Andrei Vieru le consideră „pretotalitare”, asta nu atât din cauza pandemiei de Covid 19, cât din cauza dezintegrării democraţiilor occidentale în sens larg sub asaltul ideologic al corectitudinii politice), vremuri marcate de o pandemie ce devine pe zi ce trece mai stranie în măsura în care măsurile autorităţilor de combatere a ei par disproporţionate şi cu atât mai greu de înţeles, cu cât se pedalează mai mult şi mai cu îndârjire pe insuflarea fricii şi pe un discurs cvasi-general (aliniat, cum ar veni) bazat pe două atribute pe care Vieru, în remarcabila sa carte Elogiul frontierelor. Mic tratat de libertate (Humanitas, 2021), le consideră constitutive totalitarismului, definit de el şi drept „spaţiul necesarului şi al obligatoriului”. De la necesar la obligatoriu, nu-i aşa, îndeobşte nu-i decât un pas.

Oricum, cel puţin citind poemul Rezept, mi-am amintit de textul unui graffiti (cred) pe care l-am văzut la cineva tot pe FB, un graffiti pare-se din Strasbourg, de pe vremea carantinei, citez traducerea acestuia din memorie: „Ce ciudata e lumea asta care, de teama de a muri, acceptă să nu mai trăiască!”

Mda. Să ne alungăm, deci, temerile şi teama de temeri. Mă rog, măcar să încercăm.

Michael Astner este poet, traducător şi publicist

Publicitate și alte recomandări video