Am ieşit cu faţa curată: cu multe rezerve, Poli nu a înclinat steagul în faţa unei trupe modeste

marți, 16 mai 2023, 01:50
4 MIN
 Am ieşit cu faţa curată: cu multe rezerve, Poli nu a înclinat steagul în faţa unei trupe modeste

Unirea Dej – Politehnica Iaşi 0-0, în etapa a IX-a a play-off-ului Ligii a II-a de fotbal.

Dej: Răilean – D. Maftei, D. Pop (’26 G. Buta), Chira, Gîţ – Cătinean – Blaj (’46 V. Bogdan), Matiş (’75 Călugăr), Cocian, Al. Pop – G. Fulga. Antrenor: Dragoş Militaru.

Iaşi: Ailenei – Martac, Lică, Tincu (’73 Finica), Ştefanovici – Itu (’82 Kouadio), Fr. Cristea, R. Ion (’73 Fărcaş) – A. Dumitru (’90 Hrib), Hlistei (’46 Istratie), Musi. Antrenor: Leo Grozavu.

Cartonaşe galbene: Gîţ (’47), Chira (’80) – Ion (’66), Tincu (’68), Fărcaş (’80), Finica (’88).

Arbitri: Robert Avram, Florian Vişan, George Duţă.

Sigură de câştigarea eşalonului doi cu două runde înainte de final, Politehnica a abordat relaxat jocul de ieri după amiază, cu o formulă fără nouă jucători, între care şi destule piese de bază: Marchioni, Katanec, Harrison, Roman (toţi primind vacanţă la finalul săptămânii trecute), Vaşvari, Telcean, Plămadă, Vojtus şi Mogoş (accidentaţi).

Astfel, cotată de mulţi drept cea mai slabă echipă din play-off, Unirea, care bifase un singur succes în cele opt meciuri din faza a doua a campionatului, trăgea speranţe că poate furniza o surpriză.

Iaşul nu a arătat însă că a venit în excursie în ultima deplasare a sezonului. Cei care au intrat la oaspeţi au pus osul (de multe ori, jucătorii gazdă au avut chiar nevoie de îngrijiri medicale) şi au încercat, cu mijloacele pe care le au, să se remarce. Astfel, Unirea nu a fost în stare să tragă niciun şut în primele 45 de minute!

Cum însă ofensiva ieşeană a fost în ton ce cea dejeană, boantă, indiferent de zonele în care au fost plasaţi Hlistei şi mânjii Dumitru şi Musi, spectatorii nu au avut, în afara a şapte cornere, patru pentru gazde, efectiv ce vedea, statistica vorbind de la sine: 0-1 la şuturi în afara porţii, 0-1 la încercări pe poartă.

Dacă şuturile expediate (min. 13 – Fr. Cristea, mult peste poartă; min. 45^2 – Ştefanovici, pasă la portar dintr-o lovitură liberă din lateral dreapta) nu au contat, un sfert de ocazie a apărut în minutul 17, când „capul” lui Hlistei a fost blocat în careul mic de un fundaş advers.

Gazdele au gestionat mai bine pauza, startul actului secund fiind într-un singur sens: Fulga a reluat aiurea în minutul 50, din poziţie foarte bună, Cocian a trimis peste trei minute primul şut pe poartă a clujenilor, iar Fulga, scăpat din marcajul lui Lică, a semnat prima ocazie a partidei, ardeleanul şutând pe lângă poartă, de la 14 metri, doar cu Ailenei în raza de acţiune.

Poli a încercat să tempereze elanul Unirii prin Itu (’59 – şut de la 22 de metri, prins de portar) şi Martac (’60 – pe lângă poartă, din careu), însă tot Dej a fost foarte aproape de gol, Cocian (’67) trimiţând în bară de la 22 de metri.

După faza amintită, repriza a doua a revenit brusc pe coordonatele primelor 45 de minute, până în minutul 90 nicio echipă nemaitrimiţând vreun şut spre poartă (!), accentul fiind iarăşi pus pe latura fizică. În prelungiri, Gîţ a reluat cu capul peste poartă, din careu, drumul implacabil al meciului spre rezultatul care a caracterizat perfect disputa, 0-0, nefiind deturnat.

Astfel, chiar dacă s-a bazat pe mulţi jucători de rang doi, Poli şi-a păstrat obrazul curat, necapotând în faţa unei trupe slabe, Iaşul rămânând neînvinsă în play-off.

Ploaie de urări din Iaşi pentru Andrei Cristea

^ Cel mai important jucător din istoria fotbalistică de după 1989 a Iaşului, Andrei Cristea, a împlinit ieri 39 de ani. Andrei, care antrenează acum pe ACS FC Dinamo Bucureşti, formaţie patronată de Nicolae Badea, nu a fost uitat de fanii locali, paginile de facebook ale suporterilor fiind pline de mesaje la adresa fostului golgeter al Politehnicii.

^ În start, Leo Grozavu a urmărit meciul de pe bancă, în picioare stând asistentul lui, Mugurel Cornăţeanu. Grozavu nu a rezistat însă mult timp jos, el venind la marginea terenului apoi. ^ Numele lui Itu, născut şi crescut la Dej, a fost scandat de galeria ardelenilor.

^ Gazdele au solicitat două lovituri de la 11 metri în prima repriză, după ce Al. Pop a fost lovit la cap, şi în minutul 29, când Ştefanovici a făcut henţ în careu. Şi în actul secund a fost o cerere de penalty, în minutul 77, după o cădere a lui Fulga. Unirea a fost nemulţumită de arbitri şi în minutul 79, când un gol al gazdelor a fost anulat pe motiv de ofsaid.

^ Diego Fărcaş a debutat la Poli. ^ Rezerve neutilizate la oaspeţi au fost Jankov, Olăeru, Ciaun şi Niamţu. ^ Poli a rămas după meci la Dej şi se va întoarce acasă astăzi, cu autocarul. Ultima partidă din acest sezon pentru Iaşi va avea loc duminică, de la ora 13:00, acasă, cu Dinamo Bucureşti. 

În al doilea meci al etapei, Dinamo – Steaua 3-0 (0-0). Azi, de la ora 19:00 are loc duelul dintre Gloria Buzău și Oțelul Galați. Clasament: 1. Poli (57 puncte); 2. Steaua (49); 3. Dinamo (46); 4. Oțelul (46); 5. Dej (40); 6. Buzău (39)

 

Comentarii