Ambasadorul Germaniei, în vizită la Universitatea Tehnică Iași. IT-ul, unul dintre punctele de interes

vineri, 03 decembrie 2021, 10:58
3 MIN
 Ambasadorul Germaniei, în vizită la Universitatea Tehnică Iași.  IT-ul, unul dintre punctele de interes

Reprezentanţii Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iaşi (TUIASI) au purtat discuţii ieri cu ambasadorul Germaniei în România în vederea realizării a mai multe colaborări cu universităţi şi companii de profil din Germania. Excelenţa Sa Peer Gebauer a vizitat Politehnica ieşeană în cursul zilei de ieri, realizând o vizită în Aula Magna „Carmen Sylva” şi la Biblioteca Universităţii Tehnice, ambele în Copou.

Pe lângă vizitele realizate, ambasadorul Germaniei în România a purtat şi o serie de discuţii cu conducerea TUIASI cu privire la relaţiile Politehnicii ieşene cu universităţi din Germania. Delegaţia TUIASI a fost condusă de rectorul universităţii, prof. univ. dr. ing. Dan Caşcaval, alături de prof. univ. dr. ing. Irina Lungu, prorector responsabil cu relaţiile internaţionale, prof. univ. dr. ing. Carmen Loghin, prorector responsabil cu cercetarea, dezvoltarea şi inovarea, alături de conf. univ. dr. ing. Simona Caraiman, prorector responsabil cu informatizarea şi comunicaţiile digitale, dar şi de prof. univ. dr. ing. Adrian Burlacu, prodecan al Facultăţii de Automatică şi Calculatoare de la TUIASI.

Sprijin oferit în vederea realizării de colaborări cu Germania

Potrivit reprezentanţilor Politehnicii, ambasadorul Germaniei şi-a luat angajamentul că va sprijini atât colaborările deja existente cu universităţi şi instituţii din Germania, dar şi pe cele care vor fi realizate pe viitor. De asemenea, Excelenţa Sa a fost interesat mai ales de colaborările din zona IT, dintre Politehnică şi companiile nemţeşti. „În esenţă, acesta ne-a promis că va susţine accelerarea formalităţilor şi a relaţiilor cu universităţile din Germania, că va fi un liant pentru colaborările dintre Politehnica ieşeană şi instituţiile de învăţământ superior din ţara sa. I-am prezentat pe scurt istoria universităţii noastre, faptul că suntem cea mai veche şcoală de inginerie din România, iar pentru vizita următoare am convenit să ne întâlnim în zona mai modernă a universităţii: campusul didactic din «Tudor Vladimirescu»”, a declarat prof. univ. dr. ing. Dan Caşcaval, rectorul TUIASI.

IT-ul, unul dintre punctele de interes

Printre discuţiile avute cu reprezentanţii TUIASI, ambasadorul a menţionat că va încerca pe viitor să faciliteze o vizită în România a universităţilor germane care fac parte din proiectul DAAD, mai ales în contextul în care în urmă cu 10 ani universităţile româneşti au realizat o vizită în Germania, dar nu a fost organizată şi o vizită în România. Scopul acestei vizite va fi acela ca reprezentanţii universităţilor nemţeşti să vadă care este cu adevărat nivelul universităţilor româneşti.

 „Ambasadorul a fost interesat şi de numărul de absolvenţi din zona IT, în special dacă aceştia lucrează la companii din Germania, dar a vrut să afle mai multe despre colaborările noastre cu companii din ţara sa. I-am spus că avem colaborări cu acele companii care au sedii în Iaşi şi că dorim să realizăm cât mai multe astfel de parteneriate. Domnia sa a explicat că trebuie să existe o informare a companiilor germane, indiferent de profil, despre Iaşi şi România în general, fiindcă nu sunt suficiente informaţii, iar dacă ne-ar cunoaşte cu adevărat şi ar vedea potenţialul ar fi interesaţi de mai multe astfel de colaborări”, a precizat prof. univ. dr. ing. Dan Caşcaval.

Vizita ambasadorului s-a derulat integral în Corpul A, din Copou, al Politehnicii ieşene, întâlnirea de lucru fiind programată în sala de protocol a Bibliotecii TUIASI.

Comentarii