Angajaţii din domeniul silvic se judecă pentru a primi şase metri cubi de lemn de foc în fiecare an

joi, 25 mai 2023, 01:50
3 MIN
 Angajaţii din domeniul silvic se judecă pentru a primi şase metri cubi de lemn de foc în fiecare an

Pădurarii se luptă cu Garda Forestieră pentru lemne de foc. Trei angajați ai Gărzii au dat instituția în judecată cerând lemnele la care ar avea dreptul conform Statutului personalului silvic. De partea cealaltă, reprezentanții Gărzii susțin că Legea salarizării bugetarilor a eliminat acest beneficiu. Situația va fi tranșată de Curtea de Apel.

În plângerea adresată Tribunalului, Mihaela D., Robert P. și Alexandru S. au precizat că sunt funcționari ai Gărzii de Mediu și personal cu atribuții silvice. În 2000, Statutul personalului silvic a prevăzut că angajații cu acest statut beneficiază anual de 5 mc de lemn pentru foc. Din 2019, această cantitate a fost majorată la 6 mc/an. Cei trei se plâng că nu au primit cantitatea majorată, fiecare solicitând astfel câte un metru cub de lemne de foc pentru fiecare an din perioada 2019-2021 și stabilirea pe viitor a unui volum de 6 mc. În plus, Robert P. a solicitat obligarea Gărzii Forestiere la acordarea a câte 10 mc de lemn de lucru anual, la care ar avea dreptul.

În replică, reprezentanții Gărzii Forestiere au afirmat că lemnele de foc reprezintă un drept salarial în natură, care nu se regăsește în Anexa VIII a Legii privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, anexă care se referă la funcțiile bugetare din administrație. Personalul silvic a continuat să primească 5 mc de lemn de foc anual pentru că aceeași lege prevedea că drepturile existente în iunie 2017 vor fi menținute în plată. Nu putea fi însă acordat un metru cub de lemn suplimentar, întrucât legea interzicea acordarea altor drepturi și abroga orice dispoziții contrare. În privința cererii suplimentare a lui Robert P., reprezentanții Gărzii au arătat că acesta înțelesese greșit legea. Cantitatea de 10 mc de lemn de lucru nu se acorda anual, ci o singură dată pe parcursul carierei, după minim 5 ani de lucru în domeniul silviculturii.

În această ultimă privință, magistrații Tribunalului au fost de acord cu reprezentanții Gărzii Forestiere. De altfel, Robert P. era angajat doar pe perioadă determinată, nefăcând parte din personalul silvic beneficiar al prevederii legale. În schimb, lemnele de foc nu ar reprezenta, în aprecierea judecătorilor, un drept salarial plătit în natură, ci un drept decurgând din relațiile de serviciu.

„Acest drept este reglementat de capitolul Drepturile personalului silvic, printre alte drepturi precum dreptul la locuinţă de serviciu, de protocol sau de intervenţie, dreptul la rezervarea postului pe care îl ocupă, pe perioada în care ocupă funcţia de demnitate publică sau urmează cursurile respective, dreptul de a fi înscris şi de a frecventa o formă de învăţământ, cursuri de zi, dreptul de a executa măsurători topografice, expertize şi lucrări tehnice din domeniul silviculturii, dreptul să folosească gratuit un teren apt pentru culturi agricole – arabil sau fâneaţă – cu suprafaţa de maximum 5.000 mp”, au precizat magistrații. Ca urmare, Garda Forestieră a fost obligată să le acorde celor trei angajați lemnele de foc restante din anii trecuți și câte 6 mc de lemne în anii viitori. Sentința a fost contestată atât de Garda Forestieră, cât și de către cei trei petenți, dosarul intrând pe rolul Curții de Apel.

Comentarii