Angajaţii Google din 10 ţări formează o uniune sindicală globală

luni, 25 ianuarie 2021, 20:08
1 MIN
 Angajaţii Google din 10 ţări formează o uniune sindicală globală

Mai multe sindicate Google şi-au unit forţele şi au format o uniune sindicală globală sub numele Alpha Global şi cu ajutorul unei federaţii sindicale prezentă în mai multe ţări. Uniunea este formată din sindicate Google din 10 ţări printre care SUA, Germania, Elveţia şi Suedia. Nu se ştie câţi angajaţi fac parte din această uniune, dar este vorba de un procent mic din totalul angajaţilor Alphabet.

Alpha Global este afiliată la UNI Global Union, o uniune sindicală ce are 20 de milioane de membri pe plan mondial, inclusiv de la Amazon. Alpha Global îşi va alege un consiliu de conducere şi cuprinde angajaţi Google din 10 ţări: SUA, Marea Britanie, Irlanda, Elveţia, Germania, Italia, Danemarca, Finlanda, Suedia şi Belgia.

Anunţul arată că se accelerează tendinţa de organizare a angajaţilor în cadrul companiilor tech şi angajaţii de la alte firme vor lua exemplu de a încerca să creeze o mişcare sindicală la nivel internaţional. Evident că rămâne de văzut care va fi relaţia dintre sindicat şi companie şi dacă sindicatul va putea să schimbe ceva în bine. Salariaţii Google au anunţat la început de ianuarie crearea unui sindicat, o decizie care coincide cu multiplicarea divergenţelor faţă de conducerea companiei şi cu o perioadă de nemulţumire în creştere faţă de giganţii din Silicon Valley.

Acest sindicat, primul de acest tip la Google, nu se va ocupa doar de chestiuni legate de salariaţi şi de condiţiile de muncă ci şi de problemele etice. Iniţial 230 de angajaţi au aderat, iar o săptămână mai târziu erau 700.

SURSA: hotnews.ro

Comentarii