Arhimandrit Nicodim Petre este noul stareţ al Mănăstirii Bucium

vineri, 28 decembrie 2018, 02:49
2 MIN
 Arhimandrit Nicodim Petre este noul stareţ al Mănăstirii Bucium

Mănăstirea „Tuturor Sfinţilor” din Bucium are un nou stareţ, părintele arhimandrit Nicodim Petre, consilierul Sectorului de Misiune, Statistică şi Prognoză Pastorală al Arhiepiscopiei Iaşilor fiind hirotesit în această funcţie pe data de 23 decembrie.

Slujba de hirotesie a noului stareţ al Mănăstirii Bucium a fost săvârşită de către Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. La slujbă au participat membrii obştii monahale, dar şi fostul stareţ, părintele Irineu Bălan, şi părintelui arhimandrit Nichifor Horia, stareţul Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi“ din Iaşi.

Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, în cuvântul susţinut cu această ocazie, a mulţumit fostului stareţ pentru activitatea desfăşurată la mănăstire până acum şi i-a urat actualului stareţ să conducă mănăstirea cu înţelepciune.

„Îi mulţumim părintelui Irineu pentru lucrarea făcută aici împreună cu frăţimea mănăstirii; preacuvioşia sa are acum o altă lucrare pe care şi-a dorit-o şi pentru care a primit binecuvântare. Părintele Irineu lasă obştea şi mănăstirea în grija părintelui Nicodim, de fapt în grija Preasfintei Născătoare de Dumnezeu Prodromiţa, Cea care cu preasfântul Ei omofor ocroteşte şi mănăstirea, şi Sfântul Munte Athos, şi monahismul românesc, şi oraşul lângă care s-a petrecut cu mulţi ani în urmă această preasfântă şi binecuvântată minune”, a menţionat Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.

Schitul Bucium a fost întemeiat în anul 1863 ca metoc al schitului românesc Prodromul de la Muntele Athos de către ieromonahii Nifon şi Nectarie şi a fost ridicat la rang de mănăstire în anul 1991 de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

Cei 10 vieţuitori ai mănăstirii activează în prezent în cadrul unor ateliere de tâmplărie şi de pictură amenajate în jurul aşezământului monahal.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii