Asteroidul Dimorphos arată ca un morman de resturi, potrivit unui studiu coordonat de o cercetătoare născută în România

marți, 27 februarie 2024, 14:47
3 MIN
 Asteroidul Dimorphos arată ca un morman de resturi, potrivit unui studiu coordonat de o cercetătoare născută în România

Asteroidul Dimorphos, care a făcut obiectul unui experiment inedit ce a vizat devierea traiectoriei sale, arată în prezent ca un morman de resturi, provenite de la asteroidul de mai mari dimensiuni Didymos în jurul căruia orbitează, potrivit unui studiu coordonat de o cercetătoare născută în România, informează AFP.

Dimorphos a fost percutat în septembrie 2022 de sonda DART lansată de NASA pentru a experimenta capacitatea agenţiei spaţiale americane de a devia de pe traiectoria sa un asteroid care ar risca să se ciocnească cu Terra.

Succesul acestei misiuni, care a fost realizată la aproximativ 11 milioane de kilometri depărtare de Pământ, a putut fi măsurat doar prin impactul asupra orbitei asteroidului Dimorphos în jurul lui Didymos.

În acest sistem dual, primul corp ceresc măsura circa 160 de metri în diametru, realizând iniţial o rotaţie completă în jurul celui de-al doilea corp ceresc, cu un diametru de 800 de metri, în aproape 12 ore. Acest timp a fost scurtat cu peste o jumătate de oră după impact. Detaliul a fost captat şi în imagini de un microsatelit indian care a însoţit misiunea DART şi a fost monitorizat de pe Terra cu ajutorul unor telescoape.

Potrivit unei echipe internaţionale, coordonată de Sabina Răducan, o cercetătoare specializată în mici corpuri cereşti la Universitatea din oraşul elveţian Berna, aceste date "sugerează că Dimorphos este un morman de resturi", a rezumat studiul publicat în revista Nature Astronomy.

"Conform simulărilor, singurele soluţii pe care le-am găsit presupun că, iniţial, Dimorphos era 'o fiinţă' foarte fragilă care a opus foarte puţină rezistenţă" la impactul cu sonda DART şi cu cele 650 de kilograme ale sale, a explicat pentru AFP un coautor al studiului, Patrick Michel, astrofizician la Observatorul de pe Coasta de Azur. Fragilitatea sa a fost atât de mare încât impactul, "în loc să formeze doar un crater cu un diametru de circa 10 metri, ar fi dus, de fapt, la o deformare a întregului corp" al obiectului ceresc, a adăugat Patrick Michel, unul dintre liderii de echipă din misiunea DART.

Dimorphos ar fi alcătuit dintr-un ansamblu heteroclit pe bază de siliciu, dar nu de genul "nisipului de la Saint-Tropez, ci este mai degrabă un câmp de pietriş precum La Promenade des Anglais din Nisa, cu roci peste tot", a adăugat Patrick Michel. Rocile sunt destul de mici, întrucât mai puţin de 40% dintre ele au înălţimi de peste 2,5 metri, potrivit simulărilor susţinute de ultimele imagini realizate de sonda DART înainte de a se prăbuşi pe suprafaţa asteroidului.

Aceste aspecte militează în favoarea teoriei despre naşterea şi creşterea lui Dimorphos pe baza resturilor ejectate de "fratele său mai mare" Didymos, care se învârte în jurul propriei axe precum un titirez şi care are o formă oarecum asemănătoare. Didymos se învârte suficient de repede pentru a ejecta prin efect centrifug o parte a materiei sale, care s-a aglomerat pentru a forma Dimorphos.

Comentarii