Avea dreptate Mitropolitul Bartolomeu Anania

Cel mai uimit am fost să urmăresc o dezbatere aprinsă cu privire la înţelesul odovaniei pe un post de televiziune recunoscut pentru faptul că promovează mai degrabă atitudini anticlericale! Alături de semnificaţia acestui termen liturgic, s-a mai clarificat în presă şi un aspect mai puţin ştiut, anume acela că noi prăznuim în fiecare duminică Învierea Domnului, că aceasta, şi nu altă zi din săptămână, este Ziua Domnului (dies Dominica). Din păcate (sau din fericire!), se anunţă o perioadă în care multe alte lucruri specifice vieţii Bisericii vor fi invocate în discuţiile publice. Important e să folosim acest prilej pentru a aduce clarificări şi chiar pentru a face "cateheză" jurnaliştilor şi publicului.

Mai ales după 1 iunie, se vor amplifica discuţiile cu privire la Sfânta Împărtăşanie. Aşa cum s-a menţionat în luările de poziţie oficiale, asupra modului cuminecării cu Sfintele Taine nu se poate pronunţa decât Biserica. Şi sunt dezbateri extrem de interesante în interior pe această temă, unele purtate chiar în mediul online. Faptul că în această perioadă "de alertă" credincioşii pot participa la Sfânta Liturghie, dar nu se pot împărtăşi, a adus multă durere. Dar a şi trezit multe conştiinţe adormite. Am scris şi vorbit adeseori în anii trecuţi despre cât de important este ca, având pregătirea necesară, cu spovedanie şi cu zdrobire de inimă, credincioşii să se şi împărtăşească la Liturghia la care participă. Am spus şi că, în timp, vor rămâne în biserici doar cei care au conştiinţă euharistică. Nu puţine au fost vocile care au încercat să mă tempereze. Cel mai adesea mi se dădea exemplul unor zone din Grecia în care ortodocşii se împărtăşesc la fiecare Liturghie, dar nu se mai spovedesc cu anii. Ca şi cum nu suntem în stare să ţinem "calea împărătească", ci e musai să cădem dintr-o extremă în alta. Dacă ar fi să aplic modul acesta de gândire, ar trebui, spre exemplu, să nu mai îndemnăm credincioşii să ţină posturile, de frica de a nu exagera unii cu postul negru şi de a muri pe capete, de epuizare.

M-am bucurat să văd preoţi care, în contextul în care ne aflăm, au realizat ce caraghios – ca să nu spun altfel – este cel ce adresează, în Liturghie, credincioşilor chemarea: "Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste, apropiaţi-vă!", dar se întoarce apoi către Sfânta Masă fără ca măcar pe unul dintre cei prezenţi la slujbă să-i cuminece. Dar m-a durut să constat că încă mai sunt conştiinţe amorţite sau amăgite, care consideră că este normal să slujeşti Sfânta Liturghie, uneori cu sute de credincioşi prezenţi, şi să fii singurul care se împărtăşeşte.

Sper să ne trezim la timp şi să înţelegem cât de important este ca Sfânta Liturghie să includă şi împărtăşirea credincioşilor (desigur, a celor ce se pot apropia în bună rânduială). Nu avem ceva mai de preţ pe acest pământ, nu ne poate susţine pe drumul mântuirii nimic altceva decât Euharistia. Cu ani în urmă, la finalul unei predici, vrednicul de pomenire Mitropolit Bartolomeu Anania descria celor prezenţi o frescă mai puţin cunoscută, ce poate fi admirată în pridvorul bisericii bolniţă a Mănăstirii Hurezi (1696), ctitorită de Doamna Maria, soţia Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu. Ea înfăţişează corabia Bisericii, cu Domnul Hristos la cârmă, cu Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel stând la prora, cu monahi cuvioşi vâslind. Pe marginea apei sunt tot soiul de ereziarhi (adică cei ce au scornit ereziile) care vor să abată corabia de la drumul ei, trăgând de ea cu nişte cârlige. În mijlocul corabiei se află prestolul înconjurat de ierarhi şi preoţi. Ca pe orice Sfântă Masă din biserici, în mijlocul acestui altar este zugrăvit Chivotul ce adăposteşte Sfintele Taine. În partea din dreapta jos a acestei fresce se află Mahomed, stând pe dinţii de jos ai unui balaur, având o săgeată întinsă în arcul pe care-l ţine în mână. Uimirea Mitropolitului Bartolomeu a fost să constate că ţinta acestei săgeţi nu este Iisus Hristos, ci Chivotul ce conţine Trupul şi Sângele Său.

Cu alte cuvinte, lupta tuturor păgânilor nu este şi nu va fi (neapărat) împotriva Persoanei Domnului Iisus Hristos. Unii chiar acceptă existenţa sa istorică şi înălţimea învăţăturilor Sale. Sunt şi alţii care Îl mărturisesc ca Domn şi Mântuitor, autointitulându-se creştini. Însă lupta este şi va fi una împotriva Jertfei Sale reale, sfinţitoare (voi scrie despre aceasta într-unul dintre articolele viitoare, explicând de ce este atât de important să fim părtaşi ai acestei Sfinte Jertfe). Adevăraţii ucenici ai Fiului lui Dumnezeu sunt cei care mărturisesc că Euharistia este în mod real Trupul şi Sângele Domnului. "Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi" (Ioan 6, 53).

Mitropolitul Neofit Cretanul (1738-1753) constata, cu multă durere, că păstoriţii săi din Ţara Românească nici măcar nu ştiau ce sunt spovedania şi Împărtăşania, ci doar luau în noaptea de Înviere o pâine stropită cu vin şi sfinţită, numită "paşti". Au trecut câteva secole şi iată-ne iar obligaţi, dacă de bunăvoie nu am făcut-o, să luăm în discuţie la modul cel mai serios rolul şi importanţa Euharistiei în viaţa fiecărui credincios. Corabia e aceeaşi, tot Domnul e la cârmă. Săgeata lui Mahomed poartă acum masca unor îngrijorări sanitare. Abia a pornit din arc. Cum ne va găsi impactul cu ea?