Azi, seară poloneză la Palat. Manifestarea va avea loc de la ora 17

sâmbătă, 07 decembrie 2019, 14:15
1 MIN
 Azi, seară poloneză la Palat. Manifestarea va avea loc de la ora 17

Astăzi va avea loc, la Palatul Culturii, o nouă „Seară Culturală Poloneză“, evenimentul fiind menit să prezinte ieşenilor cultura, tradiţia şi limba comunităţii poloneze, prezente şi dezvoltate istoric pe teritoriul ţării noastre.

Evenimentul este organizat de Muzeul Ştiinţei şi Tehnicii „Ştefan Procopiu“ din cadrul Complexului Muzeal Naţional „Moldova“ Iaşi, în parteneriat cu Uniunea Polonezilor din România – Filiala Iaşi, Institutul Polonez din Bucureşti, Asociaţia Crescendo Events, Universitatea „Al.I. Cuza“ – Lectoratul polonez de la Catedra de slavistică, şi Colegiul de Artă „Octav Băncilă“. Manifestarea va avea loc de la ora 17, în Sala „Henri Coandă“ a Palatului Culturii. Programul ediţiei de astăzi va fi susţinut de studenţi din cadrul Lectoratului de limbă polonă – Catedra de Slavistică, Ansamblul „Mała Pojana“ din Poiana Micului, judeţul Suceava, coordonat de Agneşca Polacec, şi duoul pianistic Alina Andriuţi-Shemchuk şi Ivan Shemchuk. Intrarea la eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile. 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii