Baftă chioară în trei culori

luni, 15 octombrie 2018, 01:43
3 MIN
 Baftă chioară în trei culori

România – Serbia 0-0 în grupa C4 a Ligii Naţiunilor, după ce tricolorii au jucat o repriză în inferioritate numerică. Tamaş a fost eliminat pentru un fault comis în careu, iar sârbii au ratat lovitura de pedeapsă

 

 

România: Tătăruşanu – Manea, Tamaş, Săpunaru, Toşca – Marin, Băluţă – Maxim (’71 – Rotariu), Stanciu, Drăguş  (’45^2 – Nedelcearu) – Ţucudean (’80 – Keşeru).  Selecţioner: Cosmin Contra.

Serbia: Rajkovic – Rukavina, Milenkovic, Veljkovic, Rodic (’76 – Miletic) – Makismovic, Lukic – Gacinovic (’63 – Savic), Tadic, Radonjic – Mitrovic. Selecţioner: Mladen Krstajic.

Arbitru: Kevin Blom (Olanda).

Cartonaşe galbene: Maxim, Marin / Rodic, Mitrovic, Milenkovic

Eliminat: Tamaş (’45)
 

Atmosferă de meci mare pe Arena Naţională. Şi meci greu, tare greu, cu vecinii noştri sârbi, care şi-au suflecat mânecile şi au pus gospodăreşte stăpânire posesie (între 60-65 %). Se numărau pe degetele momentele de joc legat al tricolorilor în terenul advers. Mai multe şuturi cadrate ale tricolorilor (3-1), toate din partea lui Stanciu, două dintre ele modeste. Avantaj anihilat de periculozitatea acţiunilor sârbeşti. Prima, în min. 19, când Tamaş a scăpat o minge în faţa lui Mitrovic şi se ştie bine că Mitrovic nu iartă. Şi totuşi,. Mitrovic, singur cu portarul, a iertat. A tras alături. Şi mai complicată a fost ratarea din min. 39: când Radonjic, jucător care a “copilărit” pe la Academia lui Hagi, a centrat perfect pentru Gacinovic, care nu a cadrat de la opt metri, cu Tătăruşanu în faţă. Şi, deoarece coliva pregătită de sârbi avea nevoie de o bomboană, s-a oferit din nou Tamaş pe post de cofetar. Gacinovic a trecut în careu de reşapatul fundaş al naţionalei, acesta a încercat să-l deposedeze, dar a atacat cu piciorul sus, iar arbitrul olandez a dictat penalty şi eliminare. Numai că sârbii au fost cu posesia, cu pericolul, cu cota de piaţă, cu totul, dar România a fost logodită cu madam Fortuna. Tadic a tras mult peste bară şi tricolorii au scăpat ieftin la vestiare. Nu numai din cauza norocului, nu numai din cauza lui Tamaş, ci şi din cauza sârbilor, acţiunile lor ofensive suferind din cauza absenţei lui Matic.

După pauză, sârbii au intensificat vijeliile, iar tricolorii au pornit la pârjolit holde şi otrăvit fântâni. Rolul cetăţii asediate pe care îl joacă trupa incompletă a lui Contra îi încurcă până şi pe oaspeţi. Manea a scos la disperate în braţele lui Tătăruşanu o minge trimisă de Lukic din apropiere (’56), iar două minute mai târziu, o gafă portarului Rajkovic l-a pus pe Stanciu în poziţie de şut din marginea careului cu poarta goală, sârbul îl blochează cu mâinile dincolo de linia de la 16 metri, dar arbitrul nu a acordat lovitură liberă. Dominarea sârbilor a fost ucigătoare pe tot parcursul reprizei secunde, dar se pot remarca doar două intervenţii ale lui Tătăruşanu în faţa lui Mitrovic. În condiţiile date, rezultatul de egalitate obţinut cu Serbia, se arată bun. Foarte curând, se va uita că sârbii au dominat meciul şi când se juca 11 la 11.

 

Comentarii