Bilet de voie de la stat: din orfelinat direct în garsoniera traficantului

În România, una dintre cele mai vulnerabile categorii de persoane este cea a adolescentelor din centrele de plasament coordonate de direcțiile de asistență socială. Vorbim de copii al căror părinte este chiar statul român. 

Am relatat într-un articol anterior cum arată traficul de persoane din perspectiva unei victime. Fenomenul mai are însă ceva esențial la temelia sa. Victimele traficului sunt tragedii personale – dar povestea instituțiilor care există ca să le protejeze, să le susțină și să le facă dreptate e o catastrofă cu pricini și consecințe publice.

INVITAȚIE LA ABUZ

Un copil ajunge într-un centru de plasament sau într-o casă de tip familial, sub tutela statului român.

Un astfel de scenariu are loc când părinții nu mai sunt – fie pentru că au plecat, fie pentru că au murit, fie pentru că au abandonat copilul la naștere. Mai are loc când, din cauza lipsurilor materiale, părinții renunță la copii o vreme, gândindu-se că-i vor lua înapoi când se redresează financiar. Și-același scenariu devine realitate când copilul suferă de o dizabilitate și are nevoie de îngrijiri pe care părintele nu i le poate acorda.

În astfel de situații, statul intervine pentru a proteja minorul și interesele sale superioare. Un trai decent începe cu plasamentul copilului într-un centru rezidențial. Începe doar pe hârtie de multe ori – căci, în realitate, statul ajunge să scoată minorul dintr-o situație vulnerabilă doar pentru a-l plasa într-una și mai vulnerabilă.

De ani de zile presa, activiștii pentru drepturile omului, ONG-urile și alte voci din societate atrag atenția asupra personalului nepregătit din centrele de plasament ale statului, asupra condițiilor proaste în care trăiesc copiii, asupra medicației excesive din centrele pentru persoanele cu dizabilități, asupra abuzurilor din centre comise chiar de educatori sau administratori.

Vorbim, în toate aceste cazuri, de un context favorabil traficanților de persoane, de o ușă larg deschisă spre abuz. Abandonul de facto în care trăiesc minorii din centrele statului le permite traficanților să întrețină rețelele de trafic. Le permite să abordeze cu ușurință fetele, le permite să le scoată din centre fără probleme. O victimă a traficului de persoane ne-a povestit cum intra recrutorul în centru: mințea că e unchiul uneia dintre fetele găzduite – și ocrotite de stat. 

Traficanții care recrutează în centrele de plasament sunt oameni cu metodă, care execută pas cu pas un plan diabolic bine stabilit.

Cel mai important pas este chiar primul: ca traficantul să reușească să-și facă o intrare. De acolo lucrurile devin relativ simple. Traficantul are la îndemână fie metoda loverboy, fie metoda ademenirii financiare.

INTERVENȚIA DE PE HÂRTIE

Ești o tânără de 17-18 ani care urmează să iasă dintr-un centru de plasament. Nu ai familie, nu ai unde locui. Și apare un bărbat, care vine mereu în vizită încărcat cu tot felul de lucruri, care flutură în fața ochilor bani și promisiunea unei vieți bune. Care îți promite că, dacă mergi cu el, vei avea loc de muncă și un acoperiș al tău asupra capului.

În mod normal, persoana care părăsește sistemul de protecție alcătuiește un plan de viitor cu un manager de caz. În cazurile de trafic, manager de caz devine chiar traficantul – cu largul concurs al statului. 

Odată intrată în rețeaua de trafic, metodele prin care poți ieși sunt limitate. Fuga e o soluție pe termen (foarte) scurt – pentru că traficanții vor veni după tine. Iar și iar. Dezmembrarea unei rețele de trafic prin muncă judiciară este soluția optimă. Dar și ea poate să ofere doar rezolvare parțială dacă, după dezmembrarea rețelei, alte instituții (și alte tipuri de servicii, de recuperare și reintegrare) nu intră pe fir. 

În organigrama actuală a statului român acea instituție fundamentală în efortul de reintegrare a victimelor este Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane (ANITP). A fost înființată în 2011, în subordinea Ministerului Afacerilor Interne. Rolul acestei agenții (care lucrează cu furnizorii publici și privați de servicii pentru victimele traficului) este să asigure cazare, sprijin social, medical, psihologic și juridic unei victime scoase dintr-o rețea de trafic.

În lipsa acestor servicii nu doar că victima nu se va constitui parte într-un eventual proces împotriva traficanților, dar ea va rămâne în aceeași condiție de vulnerabilitate, eventual chiar în așteptarea următorului traficant.

REALITATEA DIN TEREN

Pe hârtie mecanismele de intervenție în cazurile de trafic de persoane există. În practica de zi cu zi, însă, statul român nu are servicii specializate funcționale pentru victimele fenomenului. Cum nu are nici pentru victimele minore ale traficului, pe care le plasează în centre rezidențiale ale căror adrese sunt publice.

Astfel de servicii specializate vin strict din partea câtorva furnizorilor privați, care nu pot înlocui totuși statul – și nici nu ar trebui. Am încercat să explicăm în primul episod al seriei că ieșirea din rețea nu e niciodată capătul coșmarului pentru o victimă a traficului. 

Dacă o persoană traficată decide să se constituie parte vătămată, se confruntă cu un sistem juridic care de multe ori retraumatizează victima. Un sistem care poate da trei ani cu suspendare pentru trafic. Un sistem în care, la apel, procurorul omite să treacă în acte doi traficanți din echipa de cinci. Am documentat un astfel de caz absurd.

În ultimii cinci ani DIICOT a trimis în judecată 1.650 de inculpați în dosare de trafic de persoane, în care au fost implicate 2.400 de victime. 44% dintre ele erau minore. DIICOT nu știe câte dintre victime provin, de exemplu, din centre de plasament – pentru că nu colectează astfel de date la momentul preluării și înregistrării lor. 

Numărul real al victimelor traficului este, însă, mult mai mare. În aceeași perioadă (2015-2019) în care DIICOT a dezmembrat rețele de proxenetism în care erau traficate 2.400 de fete, Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane (ANITP) a identificat cel puțin 3.500 de victime ale traficului de persoane. Diferența e dată, în parte, de faptul că nu toate victimele ajung să fie parte în procesele penale împotriva traficanților.

DREPTATE PRIN OMISIUNE

Noiembrie 2015. DIICOT anunță dezmembrarea unei rețele de trafic care opera în Sibiu. Recrutorii plasau fete în diferite cluburi de striptease, unde le obligau să se prostitueze.

În 2016 dosarul ajunge în instanță. Cinci persoane sunt trimise în judecată pentru constituirea unui grup infracțional, trafic de persoane și proxenetism. Printre aceștia se afla și Daniel Z., bărbatul care se ocupa de recrutări. 

În 2018 Tribunalul Sibiu îl condamnă la trei ani cu suspendare pentru trafic de persoane. Pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile. La Primăria Sibiu sau la Complexul Naţional Muzeal Astra. 

Procurorii fac apel în dosar împotriva sentinței instanței de fond, dar acesta nu-l conține și pe Daniel Z., pe care parchetul (DIICOT Sibiu) nu-l mai precizează în actele procedurii judiciare. Omit, pur și simplu, să-i treacă numele. Așa că recrutorul rămâne cu pedeapsa dată de Tribunalul Sibiu. Trei ani cu suspendare pentru trafic de persoane.

Am consultat documentele judiciare din acest caz, la Curtea de Apel Alba Iulia, după ce am aflat că trei dintre fetele traficate proveneau din centre ale DGASPC Sibiu. Am vrut să aflăm și să înțelegem diferitele moduri în care un traficant de persoane se intersectează cu sistemele publice, în căutarea sa de victime sigure.

Din rechizitoriu, din declarațiile victimelor, martorilor și ale traficanților din cazul de la Sibiu reiese o metodă de lucru bine pusă la punct.

Primul lucru de care Daniel Z. avea nevoie era o intrare. A obținut-o printr-o fată aflată în centrul de plasament din comuna sibiană Orlat. Unitatea rezidențială este operată de DGASPC Sibiu. Fata, pe care o vom numi Sorina, a fost luată de soție de traficant.

Sorinei părinte îi fusese statul din clipa în care s-a născut. Mama ei murise la naștere. Își petrecuse primii 15 ani de viață în centrele de plasament de la Cisnădie și Orlat.

Într-o zi din 2009, Sorina îl cunoaște pe Daniel Z., în vârstă de 46 de ani, care venea în vizită la o colegă din centru. Sorina, fata de 15 ani, se îndrăgostește și începe să fugă constant din centru. Petrece zile întregi în locuința bărbatului. Apoi rămâne însărcinată. 

Este momentul în care tutorele Sorinei, statul român prin DGASPC Sibiu, decide că locul Sorinei nu mai este în centrul de la Orlat. Instituția cere instanței încetarea măsurii de plasament și scoaterea minorei din centru.

PROMISIUNEA STATULUI

O incursiune în măruntaiele sistemului este necesară.

Un tânăr beneficiază de măsura de protecție, respectiv cazarea într-un centru de plasament al statului, până la dobândirea capacității depline de exercițiu, la 18 ani. La cererea acestuia, dacă își continuă studiile, măsura de protecție se acordă până la vârsta de 26 de ani. Cine nu-și continuă studiile, dar nu are nici posibilitatea revenirii în propria familie și se confruntă astfel cu riscul excluderii sociale, beneficiază, la cerere, de cazare pentru încă doi ani. 

Orice tânăr intrat în sistemul de protecție beneficiază, în teorie, de un plan individualizat care vine la pachet cu un manager de caz. Finalitatea acestui plan ar trebui să fie reintegrarea în familie – unde se poate -, integrarea socio-profesională sau adopția – acolo unde este cazul. 

În plus, legislația trasează sarcini pentru Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, care are obligația să realizeze “un acompaniament social personalizat, în scopul facilitării accesului la un loc de muncă”. 

Cu alte cuvinte statul, organizat sistemic în acest sens, promite că niciun tânăr instituționalizat nu este scos dintr-un centru de plasament fără siguranța că are unde să stea, că are posibilitatea financiară să se întrețină și că e capabil să aspire la un trai decent. 

MANAGERUL MEU DE CAZ: TRAFICANTUL

Ne întoarcem la Sorina. În momentul în care era însărcinată, DGASPC Sibiu solicită Tribunalului Sibiu să dispună încetarea măsurii de plasament. Argumentele pe care direcția le aduce sunt următoarele: minora locuiește deja la Daniel Z., a fugit în ultimul an de nenumărate ori din centru, refuză să se mai întoarcă și vrea să se căsătorească.

La solicitarea de încetare a plasamentului nu e atașat niciun plan al vreunui manager de caz. Este atașată doar o declarație a lui Daniel Z. care se angajează să o cazeze pe Sorina și să o ia de soție. 

Tribunalul Sibiu refuză solicitarea DGASPC. Instanța consideră că minoră are în continuare nevoie de un reprezentant legal. În plus, judecătorul atrage atenția asupra faptului că Daniel Z. nu e o persoană care să prezinte încredere, având în vedere antecedentele sale penale, sociale și familiale.

DGASPC Sibiu nu acceptă decizia și face recurs. Între timp, Sorina naște. Așa că la instanța de apel, direcția de asistență socială argumentează că “având un copil, nu se mai susține măsura de protecție, ci internarea într-un centru maternal”. Curtea de Apel Alba dispune în consecință: încetarea măsurii de plasament. 

Așa iese Sorina, după aproape 16 ani de tutelă, din grija statului român. Iese direct în garsoniera lui Daniel Z. Nu petrece o zi în vreun centru maternal. În declarația pe care a dat-o în ancheta penală de trafic, Sorina spune că nu a lucrat decât o singură noapte în clubul de striptease unde fetele erau traficate. Rolul ei era altul.

DECLARAȚIA LUI DANIEL Z.

Daniel Z. nu a făcut-o pe Sorina doar soția sa. Fata a fost și intermediarul său. Prin Sorina a ajuns bărbatul și la alte victime, aflate de asemenea sub protecția statului. 

Un exemplu e Gina, pe care Sorina o cunoștea de pe vremea când erau amândouă cazate la Orlat. Sorina spune în declarația de la dosar că, pe lângă Gina, au mai fost alte două fete pe care le știa din centrul de la Orlat și care au ajuns să fie traficate. 

Gina – al cărei nume real este altul – se afla în sistemul de protecție din 1993, adică de la naștere. În 2011, când a ieșit din plasament, Gina avea 18 ani și-l cunoștea deja pe Daniel Z. de un an. Îl întâlnise prima oară la centrul de plasament din comuna sibiană Turnu Roșu. I-a făcut cunoștință cu bărbatul chiar Sorina – care venise în vizită. 

Și în cazul Ginei, DGASPC Sibiu cerea în toamna lui 2011 încetarea măsurii de plasament. La solicitare e atașată aceeași declarație de la Daniel Z. Care se angaja să-i ofere loc de cazare și loc de muncă.

În același an, practic, DGASPC Sibiu dă pe mâna unui traficant două fete.

Printre actele dosarului pe care l-am consultat la Curtea de Apel Alba Iulia se află și declarația Ginei. Relatează că, în primăvara lui 2011, Daniel Z. a dus-o la unul din cluburile unde fetele recrutate de el practicau prostituția. Tot în acea primăvara s-a mutat în locuința bărbatului – deși oficial ea se afla sub o măsură de protecție și trebuia să fie în centrul de la Turnu Roșu. Acest lucru s-a întâmplat, povestește în declarația sa chiar inculpatul Daniel Z., după ce o doamnă de la centru ar fi sunat-o pe Sorina să-i spună că Gina stă cu bagajul în fața centrului și nu are unde să meargă.

Așa că Daniel Z. a luat-o și pe Gina la el. A locuit cu el și cu Sorina șase luni. 

În toamna lui 2011, când Tribunalul Sibiu a decis încetarea plasamentului în cazul Ginei, acesta fusese deja violată de două ori de Z. și dusă într-unul din cluburile unde fetele erau traficate. La nicio lună de la ieșirea din sistem Gina era deja exploatată sexual la clubul de stripease.

În 2012 Gina face primul avort.

VICTIME SIGURE

În cele șase luni în care Daniel Z. a găzduit-o, Gina a mai vizitat de câteva ori centrul din Turnu Roșu. Venea să-și vadă colegele de care îi era dor. Întotdeauna era însoțită de Daniel Z. Așa a cunoscut-o bărbatul pe Emilia, prietena Ginei. Emilia a trecut și ea prin mai multe centre de plasament – Orlat, Turnu Roșu sau Mediaș. 

Emilia povestește în declarațiile aflate la dosarul de trafic că Daniel Z. venea în centru și le spunea fetelor să renunțe la școală și să meargă cu el pentru că le va ajuta să se angajeze. Vor avea banii lor. Le aducea mereu sucuri, țigări, dulciuri și uneori flutura teancuri de bani în fața lor. 

Și în cazul Emiliei, DGASPC Sibiu a cerut “încetarea măsurii de plasament” deoarece fata nu se mai găsea în situația de continuare a studiilor. 

Ieșită din sistemul de protecție, Emilia era victima sigură. Dacă mecanismele existente pe hârtie – manager de caz, plan de integrare, cooperare între instituții pentru găsirea unor soluții – ar fi funcționat în practică, Daniel Z. nu ar fi fost niciodată considerat o alternativă pentru “un trai mai bun”. Dar ele n-au funcționat – iar pentru Gina și Emilia urmau trei-patru ani de trafic, bătăi, violuri, avorturi și tentative de sinucidere. 

CASE CLOSED

Rețeaua în care opera Z. nu este însă singura dezmembrată de DIICOT Sibiu în care traficanții recrutau fete din centrele direcției de asistență socială. 

Tot în 2015, unitatea DIICOT anunța reținerea a doi bărbați suspecți că recrutau minore cu vârste cuprinse între 14- 17 ani, pe care le obligau să practice prostituția. Fetele erau racolate din zona gării sau din diferite centre din Orlat sau Cisnădie. Aceleași centre prin care au trecut și fetele recrutate de Daniel Z. 

Am întrebat DGASPC Sibiu ce a făcut instituția în 2015 după cele două situații semnalate de DIICOT – și anume fete traficate din centrele pe care le coordona. Purtătorul de cuvânt al instituției ne-a indicat că în cazul Turnu Roșu fetele nu mai erau în centru când au fost traficate – ceea ce e adevărat, cu mențiunea de direcția însăși fusese cea care solicitase în instanță încetarea măsurilor de plasament, dând practic fetele pe mâna aceluiași traficant.

Despre centrul de la Cisnădie, purtătorul de cuvânt al DGASPC Sibiu are un rezumat și mai simplu: a fost închis anul trecut. Pentru mai multe detalii ni s-a solicitat să trimitem întrebările suplimentare pe email, fiind vorba de întâmplări petrecute cu mult timp în urmă.

Așa cum arată documentele judiciare, Daniel Z. era în contact cu fetele din centrele de plasament ale DGASPC Sibiu cu cel puțin un an înainte ca ele să iasă din sistem. În plus, pe una dintre fete a violat-o cât timp ea se afla sub tutela DGASPC.

Înainte de dezmembrarea rețelelor de către DIICOT în 2015, DGASPC Sibiu a primit semnale că într-unul din centrele sale există suspiciuni de trafic de persoane. Cazul a fost semnalat de Centrul pentru Resurse Juridice în 2014, în urma unei vizite la centrul din Turnu Roșu. Suspiciunile au rezultat în urma discuțiilor pe care membrii ONG-ului le-au purtat cu fetele.

A existat și o verificare la acea vreme realizată de Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (A.J.P.I.S.) Sibiu. Aceasta a emis un raport stabilind „absența oricăror probe care să vină în sprijinul presupunerii echipei de monitori ai CRJ de trafic de persoane’’. Și cazul a fost închis din punctul de vedere al insituțiilor cu rol de protecție a minorilor și persoanelor vulnerabile.

Presupunerea echipei CRJ era însă adevărată.

AGENȚIA DE PR A STATULUI

Din momentul în care procurorii încep să dezmembreze rețele de trafic intră în acțiune Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane (ANITP). Care este rolul ei? Să stabilească un plan de intervenție pentru victimă, să găsească în funcție de caz serviciile necesare pentru victimă. ANITP este – practic – instituția care le referă pe victime furnizorilor publici și privați de servicii sociale. 

Chestiunea elementară în cazul unei victime este cazarea. Și nu doar în regim de urgență, ci cazarea pe o perioadă nedeterminată. Pentru președintele ANITP Nicolae Maximilian cazarea nu pare să fie totuși un element esențial pentru o victimă a traficului de persoane. 

În luna august, în cadrul unei comisii parlamentare constituite special pentru analiza fenomenului traficului de persoane, a fost audiat președintele ANITP. Am avut acces la conținutul dezbaterilor și audierilor. 

Maximilian a spus în cadrul audierii sale că victimele nu prea solicită servicii de cazare. Eventual au nevoie de cazare pentru o noapte, după care cer să se întoarcă acasă, în comunitate. În fapt, acest lucru poate să fie adevărat – dar el constituie însăși problema, întrucât semnalează că ANITP încuviințează revenirea victimelor în mediile lor, când de fapt ar trebui s-o împiedice (măcar pentru o perioadă). De cele mai multe ori, în cazul fetelor traficate “acasă” e chiar locul de unde ele au fost traficate.

Președintele ANITP a fost însă sigur pe el în prezentarea ținută înaintea comisiei parlamentare. A prezentat și niște date potrivit cărora în 2019 au existat doar opt cereri de cazare din partea victimelor. 

SERVICII-FANTOMĂ

De fapt, statul român nici nu poate oferi acest serviciu, bazându-se exclusiv pe facilitățile de cazare și suport ale organizațiilor neguvernamentale care acționează împotriva traficului de persoane. În acest domeniu, doar una oferă cazare pe termen nedeterminat. Are 16 locuri disponibile.

Centrul Fundației Ușa Deschisă funcționează ca locuință protejată din 2013 | Foto: Silviu Panaite
În 2015 ANITP a întocmit un raport de evaluare a serviciilor pentru victimele traficului de persoane. Statul constata că nu avea niciun centru/locuință protejată care să funcționeze în regim specializat. Cele nouă înființate în 2005 fie funcționaseră pe o perioadă scurtă, fie fuseseră comasate cu alte servicii. 

L-am contactat pe președintele ANITP ca să aflăm dacă există o actualizare a evaluării din 2015. A cerut întrebările pe mail pentru documentare. Nouă zile mai târziu am primit informații din registrul serviciilor sociale, un inventar care e oricum disponibil spre consultare publică.

Potrivit acestuia, statul ar avea cinci servicii funcționale dedicate copiilor abuzați, neglijați – la care au fost adăugate și componentele de trafic și migrație. Majoritatea sunt centre de primiri în regim de urgență, adică pentru o noapte sau pentru o perioadă scurtă de timp.

Pentru adulți statul ar avea șase servicii funcționale. Un centru din cele șase se ocupă, de fapt, de victimele violenței domestice. Două alte centre sunt destinate adulților și tinerilor aflați în dificultate – cu componentă și pe trafic. Iar încă trei centre sunt de informare și consiliere, așa că nu oferă cazare. 

În aceste condiții, ce facilitează mai exact ANITP, o agenție cu 15 birouri regionale? Aspecte lămuritoare sunt de găsit într-un interviu realizat de Europa Liberă în 2019 cu fostul șef ANITP. 

Instituția are o linie telefonică unde pot suna victimele traficului. În 2018, din mii de telefoane, nouă cazuri au mers la DIICOT. De asemenea, în primele zece luni ale anului 2019, ANITP a asigurat coordonarea în procesul penal pentru 172 de victime. 

Coordonarea înseamnă că le-a asigurat transportul până la tribunal. 

DATELE NU INDICĂ UN FENOMEN

ANITP mai face însă ceva. Colectează date despre evoluția traficului de persoane, pe care apoi le folosește în diferite rapoarte naționale și internaționale. Actualul președinte spune că, de fapt, aceasta este principala activitate. Cu toate acestea, întrebat despre cazurile de trafic din centrele de plasament, președintele Maximilian a fost puțin încurcat înaintea comisie parlamentare care l-a audiat în august: 

DIN DATELE PRIMITE NU SUNT, NU AU REZULTAT ATÂT DE MULTE. NUMĂRUL LOR DACĂ A FOST A FOST FOARTE MIC. 

Deși șeful ANITP susține că datele nu indică un fenomen, în 2016 ministrul Muncii de la acea vreme Dragoș Pîslaru declara în cadrul unei emisiuni televizate:

Din păcate, am încă nişte cazuri în zona de sud-est a ţării unde există suspiciuni de trafic de persoane şi prostituţie legate de instituțiile care găzduiesc copiii în numele statului. E vorba de instituții ale statului în care este suspiciunea că a fost trafic de copii, instituţii de protecție. Sunt mai multe instituţii, cel puţin 4-5 instituţii unde se fac anchete. 

La o zi după declarația ministrului din 2016. Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA) ieșea cu câteva lămuriri. Între 20 aprilie 2014 și 1 iulie 2016 instituția efectuase 96 de acțiuni de control în 61 de centre de plasament și 35 de case de tip familial. 

În cadrul acţiunilor de control au fost identificate şi trei situaţii în care existau suspiciuni cu privire la practicarea prostituţiei de către beneficiare ale sistemului de protecţie specială.

O INTERVENȚIE SALVATOARE

E o zi de joi din primăvara anului 2014, iar pe adresa Centrului pentru Resurse Juridice (CRJ) sosește un email. Rândurile sale descriu situația unei fete care a fugit din centrul pentru minori de la Roșiori de Vede și care și-a găsit adăpost la o familie. De trei zile fata plânge și povestește cum educatorul M.M. le abuza pe fetele din centru, iar seara le trimitea cu un taxi la produs pe lângă fostul Spital TBC din oraș. 

Minora povestește familiei care o adăpostea că mersese inclusiv la poliție să spună ce se întâmpla, dar nimeni nu a crezut-o. La două zile de la primirea misivei electronice CRJ preia minora de la familia care îi oferise găzduire.

Era o zi de sâmbătă. Au trecut de atunci mai bine de șase ani. Cei de la CRJ, care ne-au relatat detaliile acestui episod, își amintesc că au mers direct la DIICOT cu victima.

Acolo li s-a transmis că e weekend, iar procurorii nu sunt prezenți. Au ajuns apoi la IGPR, unde minora a fost preluată de doi polițiști. Ulterior fata a fost dusă într-un centru rezidențial privat deoarece polițiștilor le era teamă să o ducă într-un centru de plasament. Adresele centrelor de plasament sunt publice, cele ale locuințelor protejate nu. 

Am încercat să aflăm ce s-a întâmplat cu acel dosar din 2014 încoace.

Potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede a existat un dosar pe numele lui M.M. având ca obiect săvârșirea unor acțiuni de viol, complicitate la viol, act sexual cu minor și rele tratamente aplicate minorului. În 2016 s-a dispus soluție de clasare. 

PROTECȚIE ȘI SIGURANȚĂ

M.M. nu mai este astăzi educator. Este polițist local.

Primarul din Roșiori de Vede Valerică Cârciumaru spune că nu știe de nicio poveste de trafic și abuz petrecută în localitate în care să fie implicat M.M. Oricum, a plecat de ceva vreme de la centrul din Roșiori de Vede – argumentează edilul.

Pe M.M. l-am găsit la Poliția locală. A susținut în cursul discuției telefonice purtate că dosarul a fost închis încă din 2015 și că toate acuzațiile de abuz, trafic, viol sunt nereale. 

Centrul teritorial pentru protecția de tip familial a copilului Roșiori de Vede cuprinde 11 apartamente, în diferite blocuri din oraș, organizate pe modul familial. M.M. era educator peste trei apartamente. Două pentru fete, unul pentru băieți. Rolul său era să-i supravegheze pe minorii din centru, să asigure protecția și siguranța acestora și să mențină un climat echilibrat. 

Informațiile povestite de minoră în 2014, care nu descriu deloc un climat echilibrat, au fost confirmate de mai multe surse intervievate în cadrul documentării. Mărturiile descriu cum M.M. obișnuia să intre peste fete în cameră noaptea. Relatările susțin că urmau pipăieli, iar în unele cazuri se mima actul sexual. Pe unele fete, educatorul le trimitea în oraș. Când fetele refuzau să iasă, le bătea. 

Victimele i s-ar fi plâns unei asistente sociale că M.M. intră peste ele în cameră, le atinge. Asistenta le-ar fi răspuns că știe, dar nu are ce face pentru că nimeni nu ar crede-o dacă ar povesti așa ceva. 

NU AU ȘTIUT NIMIC

În 2014, când cazul a intrat în atenția autorităților, M.M. era educator și consilier local în Roșiori de Vede.

Potrivit directorului DGASPC Teleorman, Marius Mugurel Putineanu, educatorul și-a dat demisia înainte să înceapă urmărirea penală, iar pe perioada anchetei acesta nu mai era angajatul direcției. Putineanu mai subliniază că instituția pe care o conduce nu a primit nicio înștiințare de la autorități cu privire la cercetarea educatorului. În rest, directorul DGASPC nu poate da mai multe detalii.

Centrul de la Roșiori de Vede a mai fost o dată în atenția poliției după cazul din 2014. 

În 2017 Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie făcea o sesizare în legătură cu același centru. ANPDCA semnala absența nemotivată și frecventă a unor fete din centru cu suspiciunea de practicare a prostituției. Poliția le răspundea celor de la ANPDCA că într-adevăr există aceste indicii și că a fost întocmit dosar penal pentru proxenetism. 

Centrul din Roșiori funcționează fără nicio problemă și astăzi. Putineanu este unul dintre directorii de direcție care au fost audiați de comisia parlamentară pentru analiza traficului de persoane.

Întrebat de situații de abuz, despre fete fugite din centre, directorul DGASPC Teleorman a declarat că nu i-au fost aduse la cunoștință astfel de situații.

Acesta a fost al doilea episod al documentării despre victimele traficului de persoane și sistemul instituțional care ar trebui să le extragă din rețele și să le reintegreze social. Prima parte poate fi citită aici.

Acest material prezintă faptele așa cum au reieșit ele din documentarea jurnalistică. Ambasada Regatului Țărilor de Jos nu este responsabilă pentru conținutul materialului, iar acesta nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Ambasadei Regatului Țărilor de Jos.

în beta.delao.ro puteți studia acte oficiale care susțin textul

Publicitate și alte recomandări video