Biroul de Bioetică al Consiliului Europei se reuneşte zilele acestea la UMF Iaşi

luni, 24 septembrie 2018, 01:50
2 MIN
 Biroul de Bioetică al Consiliului Europei se reuneşte zilele acestea la UMF Iaşi

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“ din Iaşi este gazda, în perioada 24-25 septembrie, a şedinţei Biroului de Bioetică al Consiliului Europei. Acesta este format din şapte membri, un preşedinte şi un vice-preşedinte.

În momentul de faţă, preşedintele biroului este prof.dr. Beatrice Ioan, prorectorul UMF Iaşi, reprezentantul României, iar vice-preşedinte este reprezentantul Suediei, Tesi Aschan.

„Suntem onoraţi că UMF Iaşi este gazdă pentru o întâlnire de asemenea calibru – şedinţa Biroului Comitetului de Bioetică al Consiliului Europei. Doamna Laurence Lwoff – şefa unităţii de Bioetică a Consiliului Europei – a mai fost oaspetele Universi­tăţii noastre anul trecut, când s-au împlinit 20 de ani de când statele membru au semnat Con­venţia europeană privind drepturile omului în biomedicină, cunoscută sub numele de Convenţia de la Oviedo“, a declarat prof.dr. Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iaşi.

Comitetul de Bioetică al Consiliului Europei funcţionează în subordinea Comitetului Director pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei şi este format din reprezentanţi ai celo 47 state membre, asigurând o componenţă multidisciplinară.

Printre sarcinile acestuia se numără realizarea re-examinărilor regulate prevăzute de Convenţia de la Ovievo şi în protocoalele adiţionale sau dezvoltarea principiilor stipulate în Convenţia privind Drepturile Omului şi Biomedicina.

Printre activităţile desfăşurate în prezent se numără şi realizarea unui curs privind principiile esenţiale destinate protejării drepturilor omului în domeniul biomedical, destinat specialiştilor din domeniile legal şi medical, cât şi elaborarea unui ghid pentru promovarea dezbaterii publice privind provocările faţă de drepturile omului în contextul progresului în domeniul ştiinţei şi noilor tehnologii.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii