Cadrele medicale ar putea fi duse cu maşina la familiile cu copii nevaccinaţi împotriva rujeolei

joi, 26 iulie 2018, 01:56
2 MIN
 Cadrele medicale ar putea fi duse cu maşina la familiile cu copii nevaccinaţi împotriva rujeolei

Acţiunea Serviciului Voluntar de Ambulanţă Iaşi are loc împreună cu Direcţia de Sănătate Publică.

Reprezentanţii Direcţiei de Să­nătate Publică (DSP) Iaşi şi ai Serviciului Voluntar de Ambulanţă (SVA) Iaşi, organizaţie neguvernamentală, vor merge astăzi în vizită la cabinetele medicale din Paşcani. Acţiunea are ca scop verificarea cabinetelor în care există probleme în ceea ce priveşte vaccinarea împotriva rujeolei.

Reprezentanţii SVA Iaşi spun că, dacă vor fi identificate multe familii ai căror copiii nu au fost aduşi până acum să-şi facă vaccinurile, aceştia sunt dispuşi să meargă cu maşina personală la familie, să discute problema şi să-i aducă la cabinet, dacă unul dintre motive este distanţa.

„Acţiunea pe care o desfăşurăm este atât o campanile de informare, cât şi una de rezolvare a problemelor existente în prezent“, a menţionat Marius Ben­chea, directorul SVA Iaşi. Pe teren se va afla şi Liviu Stafie, directorul DSP Iaşi.

Încă de la începutul epidemiei de rujeolă, numărul cazurilor înregistrate în judeţ a fost crescut, Iaşul clasându-se aproape întotdeauna în primele cinci judeţe pe lista cazurile de îm­bolnăviri raportate.

Pentru o perioadă, la Spitalul de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva“ din Iaşi a fost deschis un pavilion separat pentru bolnavii de rujeolă, iar medicii unităţii medicale spun că cele mai mulţi dintre bolnavii de pojar nu erau vaccinaţi.

Comentarii