Calea ferată şi drumul României spre dezastru

În cazul primului, care circula pe ruta Bucureşti Nord-Arad, cel puţin o persoană a avut nevoie de asistenţă medicală. Cineva care se găsea într-unul dintre vagoane a notat pefacebook că, în răstimpul în care a aşteptat reluarea traficului, un angajat al CFR i-a spus, cu toată sinceritatea, că repetarea unor astfel de evenimente este oricând posibilă. De vină fiind starea lamentabilă a şinei, a terasamentelor, a vagoanelor, a locomotivelor. A tot ce mişcă. Încă.

În mod cert, omul din ceea ce a fost odinioară “a doua armată a ţării” nu vorbea doar ca să se afle în treabă. Ca unul care am lucrat în primii ani de carieră în calitate de profesor de Limba franceză la un liceu de transporturi şi telecomunicaţii, am destule cunoştinţe în domeniu. Foşti elevi care, de fiecare dată când mă zăresc prin gări aşteptând un tren care, invariabil, întârzie “din motive tehnice”, îmi spun “dumneavoastră nici nu ştiţi în ce vă urcaţi, domnule profesor!”.
„Maşinile” (acesta e cuvântul prin care sunt desemnate clasicele locomotive) sunt vechi, uzate, cârpăcite, cele mai multe dintre ele şi-au depăsit demult timpul în care trebuiau să fie scoase din serviciu. Cei care le conduc spun că multe dintre ele sunt adevărate „bombe cu ceas”, cele mai noi fiind achiziţionate la începutul anilor 80. Nu sunt bani pentru cumpărarea altora noi, nu sunt fonduri pentru achiziţionarea de piese de schimb, în fiecare depou şi triaj există locomotive şi vagoane destinate „canibalizării”. Aceasta însemnând că un număr de locomotive şi vagoane sunt sacrificate pentru a le fi luate componente care le mai prelungesc viaţa celor care de abia se târâie pe şinele aflate şi ele în suferinţă.
Calea ferată duce o lipsă cronică de locomotive şi de vagoane destinate transportului de călători (de abia dacă mai sunt cu ceva mai mult de 700 de vagoane cât de cât valide, adică avem un minus de vreo trei sau patru sute), iar în zilele de dinaintea Sărbătorilor (şi, slavă Domnului, că guvernarea PSD-ALDE este generoasă în a trimite în vacanţe prelungite bugetarii, mai ales atunci când plănuieşte să ia măsuri anti-democratice aşa că doreşte să evite marile aglomerări urbane!) este imposibil să se mai pună în circulaţie trenuri suplimentare. Nu se mai pot ataşa nici măcar vagoane în plus. Pentru simplul motiv că de unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere. Drept pentru care se emit nenumărate bilete în picioare, oamenii călătoresc claie peste grămadă.
Iată, nu mai departe decât în aceeaşi zi fatidică de 23 decembrie, eu însumi am călătorit în condiţii de nedescris pe ruta Timişoara-Oradea. Oamenii stăteau în picioare, bagajele împiedicau circulaţia pe culuoare, uşile erau blocate. A fost o veritabilă victorie să cobor în staţia CFR Oradea.
Nu mai vorbim despre condiţiile din trenuri. Murdare, neîncălzite, prost luminate, cu grupuri sanitare care, dacă ar fi controlate de angajaţii DSP, ar aduce CFR amenzi nenumărate.
Însă mai nimănui nu-i pasă. Angajaţii CFR ridică neputincioşi din umeri, dl. Lucian Şova, ministrul PSD aflat pe picior de plecare, a spus că timpul domniei-sale este prea preţios pentru a face vizite pe teren.
Se cuvine precizat că situaţia este disperată nu doar înaintea sărbătorilor. Ci în fiecare week end. Încă de la începutul guvernării, alianţa PSD-ALDE a decis să le acorde studenţilor călătorii nelimitate. S-a creat brusc aglomeraţie, nu s-a rentabilizat nimic căci banii Ministerului Educaţiei se duc pe apa sâmbetei, adică în conturile Ministerului Transporturilor, studenţii nu au devenit peste noapte mari admiratori ori votanţi ai PSD-ului, a scăzut calitatea învăţării.
O treabă românească. Proastă. Aşa cum sunt toate din ianuarie 2017 încoace. De când o mână de semi-docţi, semi-analfabeţi se fac că guvernează. Şi duc România către dezastru.

(Articol de opinie preluat de pe platforma Contributor.ro)

Mircea Morariu este publicist, critic de teatru, profesor universitar de Literatură franceză, dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică