Când până şi pietrele se tâmpesc

luni, 13 noiembrie 2023, 02:50
1 MIN
 Când până şi pietrele se tâmpesc

Însemnări mai mult sau mai puţin (ne)însemnate

Fuse şi (se)duse

Premierul rus discută cu Putin:

Trebuie să unificăm urgent fusele orare, în ţara noastră avem între un capăt şi celălalt o diferenţă de 9 ore! Familia mea a fost în concediu, iar când am vrut s-o sun şi să-i spun bună dimineaţa, acolo încă era noapte. Iar când l-am sunat pe Olaf Scholz ca să-l felicit cu ocazia zilei lui de naştere, mi-a zis că ar fi abia mâine!

Da, răspunde Putin, la fel mi s-a întâmplat şi mie. Când am sunat la familia lui Prigojin ca să-i transmit condoleanţe, avionul nici nu decolase încă!

(pescuit din ADZ)

Hamasultanul

Erdogan, în Parlamentul Turciei: Hamas nu este o organizaţie teroristă; este un grup de luptători pentru eliberare, care luptă pentru a-şi proteja pământul şi cetăţenii”. Păi, bine, hamasultane, atunci de ce curzii-s terorişti? A, pentru că-s în ograda ta… (Din păcate pentru ei, toţi curzii din Orientul apropiat trăiesc în câte o ogradă stăpânită de altcineva: Irak, Iran, Siria, Turcia.)

Dimineaţă de duminică la ţară

Nu tu o motocoasă/ Nu tu o drujbă/ Nu tu o maşină/ Urcând sau coborând/ Uliţa de Sus!/ Nu tu o găină cotcodăcind/ Ori un cocoş cântând -/ Nici câinele de curte al vecinilor nu latră/ El care – are, n-are treabă, latră/ Aproape încontinuu/ Monoton, dar nederanjant/ Ca un fundal sonor natural!/ Chiar şi păsările, piţigoii, ciocănitoarele şi alte zburătoare/ Par să se fi retras într-un/ Con silenţios -/ Tot ce aud, pentru moment, mi-s/ Paşii proprii prin iarba/ Plină de frunze/ Căzute.//

Apoi, un sunet de nucă/ Lucrată întru spargere/ De n-am cum vedea ce pasăre/ Prin nucul secular./ Şi, totuşi, un lătrat îndepărtat/ De la câinele pocăitului/ Care şi-a construit casă sub pădure.//

Şi iarăşi linişte – / Genul acela de linişte/ Care-ţi dă senzaţia/ Căderii din timp, de pace adâncă şi/ Aparent profundă.

Flaubert vizionarul

Printre cărţile aduse din Germania şi citite pe final de toamnă la Amnaş, una a fost cu o selecţie de scrisori scrise de Gustave Flaubert (1821-1880) către cititoarele sale (G.F., Briefe an seine Leserinnen, Hanser München 2021).

Cea mai interesantă şi consistentă epistolă este una adresată poetei şi romancierei Louise Colet (şi, pentru o vreme, prietena şi iubita lui – până ce aceasta a publicat un roman cu cheie în care Flaubert era lesne de recunoscut şi nu ieşea tocmai favorabil). Iată ce idei avansa autorul francez încă din 1854, făcând o analiză a modei: „Specializarea îngustă în care trăiesc le ia sensul în sine al acestei specializări şi ajung să confunde mereu ce-i secundar cu esenţialul, tresa cu croiala. Un mare croitor ar fi un artist, aşa cum aurarii din secolul 16 au fost artişti. Dar mediocritatea pătrunde totul, până şi pietrele se tâmpesc (…). De-ar fi să ne dăm duhul (şi ni-l vom da, cu toţii), trebuie să construim cu toate forţele imaginabile un dig împotriva acestei viituri de căcat care ne inundă.”

Şi continuă Flaubert către Colet (1810-1876):

„Industrialismul a dezvoltat într-o măsură gigantică urâtul! Câţi oameni cumsecade care acum un secol ar fi trăit în mod cu totul firesc fără artele frumoase şi care acum trebuie să aibă mici statuete, muzică mică şi literatură mică!”

„Suntem cu toţii nişte farsori şi şarlatani! Pozare! Pozare! şi pălăvrăgeală cu spume peste tot! Crinolina a înghiţit buca fesieră, secolul nostru e un secol al curvelor, şi când te gândeşti că prostituatele sunt, până acum, cel mai mic lucru prostituat.”

În fine, iată şi nişte considerente poetologice (aviz amatorilor): „Deci, eu cred că poţi face peste tot şi despre toate cele artă”, dar… Dar că problema ar fi mereu aceeaşi, cea a poeticilor: „Fiecare operă îşi are propria poetică, iar aceasta trebuie găsită.”

Ei, da, iată o frază demnă de-a fi sculptată în piatră!

Altfel, nu pot fi decât de acord 100% şi cu următoarele: „Tot ce ţine de forme trebuie să grăiască, iar de văzut trebuie să se vadă cât mai mult posibil din suflet.”

Last, but not least, o reflecţie despre religie (din scrisoarea către Marie-Sophie Leroyer Chantepie, 1857): „Dat ceea ce mă atrage peste poate este religia. Vreau să spun: toate religiile, niciuna mai mult decât cealaltă. Fiecare dogmă specială mă respinge, dar sentimentul care le-a inventat pe toate îl consider drept cel mai natural şi mai poetic al omenirii.”

P.S. Printre femeile cărora le-a scris Flaubert s-a aflat şi englezoaica Gertrude Collier, a cărei viaţa s-a întins între două cifre poetice în simetria lor: 1819-1918!

Apropo de transparenţă

Să fim serioşi, fiecare om are câte ceva de ascuns, poa’ să fie Papa de la Roma sau Apopi de la Roman!

Mda

Există oameni, în a căror minte nu vrei să fii: ai înnebuni instantaneu!

Paralela-parabolă

Cabaretistul german Dieter Nuhr: „China construieşte 216 aeroporturi noi, iar noi credem că bicicleta ar fi vehiculul viitorului!”

 

Michael Astner este poet, traducător şi publicist

Comentarii