Capitala a trecut înaintea Sucevei şi a ajuns pe locul I la numărul de infectări cu coronavirus

sâmbătă, 18 iulie 2020, 13:39
1 MIN
 Capitala a trecut înaintea Sucevei şi a ajuns pe locul I la numărul de infectări cu coronavirus

Bucureştiul a ajuns sâmbătă pe primul loc la capitolul cazuri de infectare cu coronavirus, surclasând Suceava, care a condus până acum detaşat clasamentul. Astfel, Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a raportat sâmbătă 4.260 de infectări pentru Capitală, de la debutul pandemiei în România, în vreme ce în Suceava au fost înregistrate până acum 4.251 de cazuri.

Pe locul trei se situează Braşovul, cu 2.296 de cazuri, iar pe patru judeţul Argeş, cu 1.862 de infectări. Numărul total de infectări cu Covid-19 a ajuns în România la 36.691 de cazuri, dintre care 22.488 s-au vindecat, iar 2.377 au fost asimptomatici.

Totodată, până astăzi, 2.009 persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19 au decedat, dintre care 21 de decese (14 bărbaţi şi 7 femei) au fost înregistrate în ultimele 24 de ore. Cei decedaţi erau internaţi în spitalele din Botoşani, Caraş-Severin, Cluj, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Harghita, Ialomiţa, Maramureş, Prahova, Suceava, Vâlcea, Vrancea şi Municipiul Bucureşti.

Citiţi materialul integral pe G4MEDIA

 

 

 

Comentarii