Ce s-a discutat la dezbaterea legată de trotinetele electrice la Iași. Planuri, planuri și de la anul

miercuri, 18 august 2021, 16:40
3 MIN
 Ce s-a discutat la dezbaterea legată de trotinetele electrice la Iași. Planuri, planuri și de la anul

Miercuri, 18 august, municipalitatea a organizat o dezbatere publică privind variantele de transport alternativ. Subiectul principal al dezbaterii a fost închirierea trotinetelor electrice pe domeniul public. Acțiunea ar urma să fie realizată prin intermediul unor platforme online, în regim self-service, în urma semnării unui acord de cooperare între Municipiul Iași și mai mulți operatori care vor fi desemnați ulterior.
 

La eveniment au participat viceprimarii Daniel Juravle și Cezar Baciu, consilieri locali, operatori economici din domeniu, precum și reprezentanți ai Poliției Locale Iași, organizațiilor neguvernamentale și mass-media. 

 „Prima problemă pe care am dezbătut-o a fost cea privind sprijinul pe care putem să-l oferim unor companii de profil pentru introducerea acestui serviciu în Municipiul Iași, de care ar beneficia atât acestea, cât și ieșenii. Este o problemă destul de simplă și, cu ajutorul operatorilor, putem avea chiar mâine o mie de trotinete în Iași. A doua chestiune, mai dureroasă, a vizat infrastructura. Municipalitatea a finalizat proiectarea unei piste de biciclete în lungime de 14 kilometri, pe traseul Agronomie – Tudor Vladimirescu. Circulația bicicletelor se va face parțial pe trotuar, cu protejarea pietonilor, parțial pe carosabil. În prezent mai avem nevoie de două avize de la Poliția Rutieră, pe care le vom obține destul de repede, după care vom implementa efectiv proiectul. Este un prim pas important. Anul viitor, cu sprijinul consilierilor locali, sperăm să reușim să realizăm mai mult de 14 kilometri, cât ne-am propus să realizăm anual. Cred că următoarea pistă va conecta zonele Păcurari și Copou”, a susținut viceprimarul Daniel Juravle.

 Cum va funcționa sistemul

Sistemul folosit de viitorul operator este un serviciu comun care pune la dispoziţie şi permite doritorilor să închirieze o trotinetă electrică pentru o perioadă scurtă de timp, în scopul deplasării pe distanțe scurte și medii, înlocuindu-se astfel alte mijloace de transport poluante. Avantajul sistemului, care se controlează în totalitate printr-o aplicaţie mobilă, este acela că poate oferi informaţii din mai multe paliere care au legătură directă sau indirectă cu mersul pe trotineta electrică. Ca parte a acordului de cooperare cu Primăria Municipiului Iași, operatorul se angajează să ofere rapoarte despre trafic și alte date agregate care pot fi folosite de municipalitate în planurile de dezvoltare ale orașului, în contextul actualizării Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană și Planului de Mobilitate Urbană Durabilă.

Conectarea și accesul la funcțiile de blocare/deblocare și locomotorii ale trotinetei electrice se face prin intermediul unei aplicații. Aceasta urmează un flux tehnologic uşor şi modern spre a uşura interacţiunea cu utilizatorul final. Interacţiunea cu sistemul se face numai prin telefonul mobil sau un aparat similar, privind identificarea locaţiei unei trotinete electrice disponibile, rezervarea acesteia, funcţia de blocare/deblocare, plata prin intermediul telefonului, GPS tracking sau senzor de mişcare. Astfel, se instalează aplicația, se caută prin GPS trotineta din amplasamentul cel mai apropiată, se scanează un cod QR de pe ghidon și se deblochează trotineta, se face deplasarea cu maxim 24 km/h și se parchează la finalul călătoriei, apoi se plătește online prin intermediul aplicației. 

De unde vor putea fi închiriate trotinetele electrice

Propunerile de zone/locuri de amplasament a trotinetelor electrice sunt în corelare și cu infrastructura de piste biciclete existentă și propusă pe cele două axe de dezvoltare a acestui tip de transport public alternativ nemotorizat. 
Axa Nord-Sud:
– Rond Copou (Agronomie)
– Intrare în Parcul Expoziției
– Proximitatea Grădinii Copou
– Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”
– Piața „Mihai Eminescu” (zona Casei Studenților)
– Piața UMF (bulevardul Independenței)
– Strada Anastasie Panu (posibil Piața Palatului Culturii)
– Parcul Podu Roș
– Șoseaua Nicolina (din Podu Roș până la Rond Tehnopolis/CUG 2) sau
zona Galata spre Miroslava
Axa Vest-Est:
– Capăt Păcurari/Dacia
– Zona Gării Centrale/Strada și șoseaua Păcurari
– Zona Podul de Piatră
– Zona Podu Roș
– Zona Socola/ Tudor Vladimirescu (complex studențesc, cămine, UTI)
– Zona Bucium – Bârnova – Vișan
– Zona Tătărași – Doi Băieți

 Proiectul de hotărâre poate fi consultat pe pagina Primăriei Municipiului Iași (https://bit.ly/TrotineteElectriceIasi), urmând a fi supus aprobării Consiliului Local în viitorul apropiat.

Sursa: Primaria Iasi, pagina de Facebook

Comentarii