Ce te faci când mortul e de vină? Un caz de la Iaşi în care nici judecătorii nu se înţeleg între ei. Va merge la Înalta Curte

Angajat al unei firme de distribuţie, Alexandru M. a căzut victimă unui accident de muncă în decembrie 2018. Cu o săptămână înaintea Crăciunului, aflat la lucru, şi-a chemat un coleg pentru a-l ajuta să scoată din zăpadă un motostivuitor rămas împotmolit. Colegul s-a urcat la volanul unei autoutilitare şi, dirijat de Alexandru M., a început să dea cu spatele, pentru a ajunge în dreptul motostivuitorului. A dat înapoi metru cu metru, fără a-l vedea pe Alexandru M., aflat în spatele autoutilitarei. A mai auzit o dată vocea acestuia spunând „Hai, dă-i înapoi”, iar apoi s-a petrecut tragedia. Alexandru M. se aplecase pentru a cupla şufa de remorcare, fără să-şi anunţe colegul. Capul său a fost prins între cele două utilaje, fiind zdrobit.

În faza cercetărilor penale, şoferul autoutilitarei, Alexandru G., a fost scos din cauză, constatându-se că nu încălcase nicio normă a circulaţiei auto. Conform legii, în trecerile înguste sau în halele de lucru, mersul înapoi trebuie dirijat de o persoană aflată permanent în câmpul vizual al şoferului. Accidentul avusese însă loc în curte, deci norma nu era aplicabilă. Ca urmare, dosarul deschis pentru ucidere din culpă a fost închis la loc. Soluţia procurorilor a fost contestată de familia victimei, dar fără succes.

Şase membri ai familiei victimei s-au adresat instanţei, cerând obligarea asigurătorului autoutilitarei, Groupama SA, la plata unor daune în valoare totală de 643.000 euro, ca şi la plata unor indemnizaţii lunare celor doi copii ai muncitorului.

Conform legii, pentru atragerea răspunderii civile delictuale este necesară îndeplinirea a patru condiţii, respectiv existenţa unei fapte ilicite, a unui prejudiciu, a legăturii de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, ca şi a vinovăţiei. Din punctul de vedere al familiei M., lucrurile erau clare. Fapta ilicită constase în manevra de mers înapoi fără vizibilitate, culpa şoferului rezulta din conducerea în orb, prejudiciul constând în decesul lui Alexandru M. era neîndoielnic, iar legătura dintre faptă şi prejudiciu era de asemenea evidentă.

Nu la fel au fost văzute lucrurile de magistraţii Tribunalului. Legea nu-i obligă pe judecători să ţină cont de rezoluţia procurorilor din faza de urmărire penală şi nici de o eventuală hotărâre de achitare. Ei s-au raportat însă la opinia magistraţilor Judecătoriei Paşcani, care analizaseră contestaţia familiei împotriva scoaterii din cauză a lui Alexandru G. Aceştia reţinuseră că „nu poate fi reţinută culpa intimatului G.A. la producerea decesului victimei M.A.” Singura vină aparţinea mortului. Magistraţii Tribunalului au considerat că, dacă ar pronunţa o sentinţă favorabilă familiei victimei, ar trebui să se dovedească fapta ilicită a lui Alexandru G. şi vinovăţia acestuia. Or, procurorii nu-i găsiseră nimic de reproşat.

Sentinţa Tribunalului a fost contestată de familia victimei în faţa Curţii de Apel. Aici, au fost reluate argumentele celor două părţi, dar interpretarea dată legii a fost alta. Magistraţii Curţii de Apel au invocat prevederile Codului Civil, care stabileşte că pentru atragerea răspunderii este suficientă „cea mai uşoară culpă”. „Chiar dacă s-ar fi reţinut, faţă de intervenientul forţat (şoferul utilitarei, n.r.), în dosarul de urmărire penală, că nu există elemente care să contureze vinovăţia impusă de legea penală, această împrejurare nu este suficientă pentru a exclude o răspundere patrimonială pe tărâmul dreptului civil”, au argumentat judecătorii. Din procesul-verbal întocmit de inspectorii de muncă după accident, magistraţii au reţinut o lipsă de prevedere a şoferului în momentul în care colegul său ieşise din raza sa vizuală. Acceptase să manevreze în orb, bazându-se exclusiv pe comenzile lui Alexandru M. Pentru aceasta, judecătorii au apreciat că şoferul avusese o contribuţie de 10% la producerea accidentului, chiar dacă cea mai mare parte a vinei aparţinea victimei.

„Constatând îndeplinite cerinţele de angajare a răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie şi existenţa asigurării pentru răspundere civilă auto valabilă la data accidentului, instanţa va stabili despăgubirile pe care pârâta trebuie să le achite reclamanţilor, având în vedere şi gradul culpei de 10% pentru conducătorul auto”, au conchis judecătorii. Aceştia au stabilit daune totale în valoare de 7.500 de euro. Decizia Curţii de Apel a fost contestată la rându-i de familie. Recursul declarat de aceasta a intrat pe rolul ÎCCJ.