Cel mai frumos lac din Munții Apuseni, acoperit complet de gunoaie

joi, 17 iunie 2021, 22:57
1 MIN
 Cel mai frumos lac din Munții Apuseni, acoperit complet de gunoaie

Unul dintre cele mai frumoase lacuri din Apuseni, Beliș, a fost complet acoperit de gunoaie. Într-un singur week-end, voluntarii care au participat la o amplă acţiune de ecologizare au adunat 3.500 de saci de gunoaie.
 

În acţiunea care a avut loc în weekendul 4-6 iunie s-au implicat 120 de voluntari de la Clubul Alpin Roman Filiala Cluj şi Master Adventure, a informat marţi Romsilva, care a făcut publice pe pagina de Facebook imagini incredibile cu PET-urile s-au adunat în locurile greu accesibile. S-a putut interveni numai cu barca, dar s-a reuşit colectarea unei cantităţi mari de deşeuri. 

„Stând printre mormanele de deşeuri timp de două zile, în ture efective de lucru de câte 8 ore, pe uscat sau pe apă, pe jos sau din caiace/canoe, ne-am dat seama fiecare că e vorba de mai mult decât o implicare fizică – e implicare emoţională, iar controlul psihic manifestat ne-a demonstrat că cei 120 de voluntari nu au fost doar prezenţi, ei au fost cei mai perseverenţi, dedicaţi şi au pornit la drum cu un scop bine definit, provenit dintr-un principiu sănătos – acela că natura este si casa lor!

Fiecare voluntar a adunat în medie 14,5 saci cu gunoaie pe zi.

Comentarii