Cinci conferinţe pe tema centenarului Marii Uniri

marți, 20 februarie 2018, 20:15
1 MIN
 Cinci conferinţe pe tema centenarului Marii Uniri

Prima conferinţă dintr-o serie de cinci evenimente care au drept tematică centenarul Marii Uniri va avea loc miercuri, la Palatul Culturii din Iaşi. Cele cinci conferinţe sunt organizate de către Palatul Culturii din Iaşi şi Asociaţia „Universul Prieteniei“ Iaşi, iar primul eveniment, de pe data de 21 februarie, poartă numele de „Reviste, personalităţi şi grupări literar-culturale din Ţara de Sus implicate în consolidarea culturală a Marii Uniri din 1918“. 

Această primă conferinţă va fi susţinută de dr. Lucia Olaru Nenati, de la ora 18.00, în Sala „Ştefan Procopiu“, temă ce a stat la baza lucrării sale de doctorat, apreciată de acad. C. Ciopraga, acad. D. Vatamaniuc, prof. univ. dr. Dumitru Micu, prof. univ. dr. Liviu Leonte şi prof. univ. dr. Dan Manucă şi care a fost publicată în volumul „Arcade septentrionale“, la Editura Academiei Române, Bucureşti, 2007. Celelalte patru evenimente vor avea loc în lunile următoare, de asemenea, la Palatul Culturii, în spaţiul Muzeului Ştiinţei şi Tehnicii „Ştefan Procopiu“ din cadrul Complexului Muzeal Naţional „Moldova“ Iaşi. 

Comentarii