Cinci oferte pentru viitorul sediu al parchetelor

sâmbătă, 02 aprilie 2022, 01:56
2 MIN
 Cinci oferte pentru viitorul sediu al parchetelor

Clădirea va fi construită în Copou, pe strada Codrescu.

Cinci asocieri de firme s-au înscris în procedura de licitaţie lansată de Compania Naţională de Investiţii pentru atribuirea contractului de proiectare şi execuţie a viitorului sediu unic al parchetelor ieşene (de pe lângă de pe lângă Judecătorie, Tribunal şi Curtea de Apel). Valoarea estimată a proiectului este de 64,23 milioane de lei (fără TVA). Ofertele vor fi evaluate în proporţie de 60 la sută după componenta financiară, iar organizarea şi metodologia, respectiv experienţa profesională – câte 20 la sută.

La linia de start s-au aliniat echipele conduse de Obitory Construct, Iaşicon, Katar Conneg, Conest şi Grup Construcţii SA. Evaluarea tehnică şi financiară a celor cinci oferte ar trebui să se încheie la sfârşitul lunii iunie. Durata contractului va fi de cinci ani şi jumătate, dintre care doi vor fi pentru execuţia propriu-zisă.

Sediul unităţilor de parchet va funcţiona pe strada Codrescu nr. 6, pe un teren în suprafaţă de 6.125 mp. Amprenta la sol a clădirii va fi de 1.500 mp, iar imobilul va avea cinci niveluri: subsol, parter şi trei etaje. Înălţimea clădirii nu va depăşi 20 de metri. Proiectul include 38 de locuri de parcare, toate supraterane (5 publice şi 33 cu acces restricţionat). Investiţia a fost anunţată încă de anul trecut. Necesitatea ei este justificată de spaţiul insuficient în care funcţionează actualul sediu de pe strada Vasile Conta, care nu poate fi nici extins, nici supraînălţat.

VEDEŢI ŞI – SCHIȚĂ: Sediu unic pentru Parchete pe strada Sărărie. Cum va arăta clădirea – AICI

Comentarii