Cine profită de madam Şoşoacă

vineri, 29 martie 2024, 02:50
4 MIN
 Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

Unul dintre lucrurile care continuă să mă surprindă când vine vorba de madam Şoşoacă, este mediatizarea, pe care o consider excesivă, de care se bucură din partea presei serioase şi a influencerilor preocupaţi de viaţa publică de la noi. Las deoparte faptul că în cea mai mare parte, aproape de unanimitate, senatoarea ex-AUR e tratată ca personaj negativ, deseori grotesc, cu indignare vehementă, nu de puţine ori injurios, ca să nu mai zic de băşcălia şi de glumele porcoase care se fac pe seama ei. Dar ceea ce mă surprinde mai mult nu e tonul, deci calitatea atenţiei care i se acordă, ci cantitatea. Sunt zile când bate toate recordurile de audienţă, ceea ce te face să crezi că e pur şi simplu vedeta imbatabilă a vieţii publice româneşti. Presa şi cei care fac cumva agenda publică şi ţin ocupată atenţia oamenilor, au ajuns să facă din Şoşoacă mai mult decât probabil şi-ar fi imaginat ea însăşi că merită, cu siguranţă mai mult decât ar fi visat.

Bun, mulţi vor zice că până la urmă Şoşoacă e cea care provoacă presa, că e chiar comportamentul ei motivul atenţiei de care se bucură, că e normal, ca presă, să sesizezi anormalul pe care senatoarea cu siguranţă îl încarnează. Da, până la un punct aş înţelege şi asta. Sunt şi eu curios uneori să aflu ce-a mai zis şi ce-a mai făcut Şoşoaca, dar îmi dau seama imediat că de fapt m-aş putea lipsi oricând de cea mai mare parte din ceea ce se spune şi se scrie despre ea.

După părerea mea, singurele informaţii relevante în ce-o priveşte de madam Şoşoacă sunt cele care privesc modul în care se raportează la principalele probleme ale ţării, altfel spus, ideologia ei. Cum interpretează ea realitatea şi ce soluţii are. Dacă le are. Exact din acest motiv, cu câteva luni în urmă i-am luat un interviu ceva mai lung şi care a apărut chiar aici, în Ziarul de Iaşi. Am făcut-o şi pentru că am simţit că există prea mult zgomot în jurul ei, şi prea puţină înţelegere cu privire la cum gândeşte, la ce are în minte cu adevărat. Nu m-a interesat cancanul, scandalul, ceea ce ar putea „vinde” uşor, ci substanţa, atâta câtă e.

Dar asta a fost, din câte văd în continuare, o excepţie. Madam Şoşoacă, care nu e nici pe departe proastă, dimpotrivă, ştie că fix asta e ceea ce aşteaptă mare parte din presă de la ea şi asta oferă: cancan. Adică scandal de dragul atenţiei. Şi presa reacţionează exact pe măsură aştepărilor ei. Zici că-i câinele lui Pavlov.

Mă uit uneori siderat la cum şi mai ales la cât se scrie şi se vorbeşte despre Şoşoacă şi am sentimentul că aceasta, media adică, a ajuns pur şi simplu la degetul ei mic. Nu contează că o înjură, că nici ei nu-i pasă şi ştie oricum că asta o aşteaptă, contează atenţia permanentă, neobosită, obsesivă pe care i-o acordă. Şi asta nu mai e problema lui madam Şoşoacă, ci problema presei şi a komentariatului de la noi, care a ajuns, de fapt, cel mai mare promotor a ceea ce pretinde că ar combate.

Şoşoacă a dat de înţeles mai de mult că ar putea candida pentru Primăria Iaşului la alegerile de pe 9 iunie. Alaltăieri, aflată la Iaşi, a reconfirmat această intenţie. Cum era de aşteptat, a făcut-o pe fondul unui mic scandal pe care l-a provocat în şedinţa de Consiliu Local la care a participat. Tipic. Dar dacă până acum mediatizarea asta a ei, chiar dacă preponderent negativă, mai poate fi trecută cu vederea, dacă vorbim de alegerile care vin acuş, e nevoie de un pic de reţinere, ca să nu spun responsabilitate, că sună pompos. Pentru că, dacă vorbim de alegerile pentru funcţia de primar, ieşenilor trebuie să li se ofere posibilitatea de a vota pe cât posibil în cunoştinţă de cauză. Madam Şoşoacă nu are acest interes şi sunt convins că nici actualul primar nu-l are. Scandalul, circul mediatic le pică mănuşă amândurora. Ei pentru a o ţine în atenţia votanţilor şi a le distrage, astfel, atenţia de la ceilalţi candidaţi, iar lui Mihai Chirica îi prieşte pentru că scandalul de tip Şoşoacă compromite şi pune în umbră orice dezbatere serioasă cu privire la propriile lui performanţe, în fapt lipsa lor, ca primar.

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal. Pentru că nu Iaşul e prioritatea ei, asta ştim bine, ci confiscarea atenţiei noastre. Hai să nu le facem jocul, nici ei şi nici lui Mihai Chirica, beneficiarul indirect al unui campanii de acest tip.

Comentarii