Cine trezeşte Politehnica Iaşi?

marți, 12 martie 2019, 02:43
4 MIN
 Cine trezeşte Politehnica Iaşi?

Rupţi de realitate, şefii i nu găsesc soluţii de redresare a unei echipe care arată rău tare în 2019

 

 

Ratarea obiectivului propus pentru acest sezon, calificarea în play-off, nu i-a trezit pe capii Politehnicii. Rupţi de realitate, continuând să vadă duşmani închipuiţi şi să caute vinovaţi în alte curţi, nedându-şi seama de lucrurile grave care se petrec la club şi având în continuare ieşiri declarative halucinante, şefii clubului ieşean duc echipa spre Liga a II-a. La ora actuală, doar punctele agonisite în perioadele bune din 2018 fac ca Poli să se menţină pe o poziţie de primă ligă. Jocul foarte prost, rezultatele din 2019 şi modul de lucru existent conturează însă un profil de eşalon secund.

Antrenorul Flavius Stoican nu a găsit reţeta de trezire a echipei nici duminică, în primul meci din play-out, în care a întâlnit acasă pe FC Voluntari, cu toate că s-au promis iarăşi prime de victorie! Deşi oaspeţii au jucat modest, lucru recunoscut şi de antrenorul ilfovenilor, Cristiano Bergodi, Poli nu a profitat. Mai mult, Iaşul, care nu a contat pe Mihalache, Qaka şi Sin, a pierdut disputa cu ilfovenii, rezultatul fiind just.

Principala problemă a fost, iarăşi, atacul. Campania de transferuri dezastruoasă din iarnă continuă să fie plătită scump. Cedarea inconştientă a golgeterilor Flores şi Cristea, pentru care s-au primit nişte mărunţiş (de mai bine de trei ori mai puţin decât diferenţa dintre locurile VI şi VIII din ultima rată a drepturilor TV!) nu a fost compensată de aducerea sub formă de împrumut pentru câteva luni a doi jucători, Gardoş, aflat într-o continuă cădere, şi Burlacu, căruia îi e gândul la Craiova.

Iaşul şi-a creat o singură ocazie de gol şi a bifat o nouă repriză, a doua, în care nu a fost în stare să tragă pe poartă! Efectul pare a fi normal dacă ne uităm la configuraţia de start a zonei centrale a liniei mediane, motorul echipei, unde au evoluat jucători precum Cioinac, Rus şi Teixeira şi la situaţiile celorlalţi mijlocaşi. Lui Platini îi expiră contractul în vară şi se gândeşte la alte coclauri, iar Sanoh e scos din ritm după ieşirea din echipă, survenită în urma unor certuri ale impresarului său cu şefii clubului. În plus, atacantul Enoh a dezamăgit, prestaţia camerunezului dorit de toată lumea în vară, de la conducători la antrenori, anulând cartea de vizită pe care scrie numele unui club belgian solid, Lokeren.

Nici soluţiile încercate de Stoican în actul secund pentru dinamizare nu au adus nimic. Semedo şi Petre au intrat repede în ritmul modest al coechipierilor, iar Frăsinescu, urcat vârf în ultimele 20 de minute, nu a arătat asemenea veleităţi.

Grav este însă că Poli a şi primit două goluri şi a permis astfel echipei oaspete, aflată pe loc de baraj, să se apropie la trei puncte. Iar golurile încasate sunt, practic, “creaţia” a doi jucători, Gallego şi Gardoş. Spaniolul a “comis-o” pentru a nu ştiu câta oară, iar ultimul a arătat încă o dată de ce nu juca la Craiova.

Poli, care, surprinzător, nu s-a impus nici la statistică (6-7 la şuturi, 2-3 la încercări cadrate, 5-5 la cornere) a suferit astfel al treilea eşec consecutiv şi a intrat în hora retrogradării. Cu doar două goluri marcate în 2019, unul din acţiune, înscris în condiţii neregulamentare şi unul din penalty, cu opt primite, fără orizont în exprimare şi fără vreo minte limpede în club, Iaşul trebuie să schimbe ceva urgent pentru a opri coborârea.

Cine trezeşte Iaşul, o echipă care, pe lângă problemele serioase semnalate de mult timp, a rămas acum şi fără atitudine, prospeţime şi entuziasm?

 

PS: Ieri s-a disputat ultima partidă din prima etapă a play-out-ului, FC Botoşani – Concordia Chiajna, scor 0-0. Clasament play-out: 1-2. Dinamo, Gaz Metan – 19 p; 3. Botoşani – 19 p; 4. Iaşi – 17 p; 5. Hermannstadt – 16 p; 6. Voluntari – 14 p; 7. Călăraşi – 12 p; 8. Chiajna – 10 p. 

 

Sprijin de la împărăţie

Consiliul Director al ACSM Politehnica Iaşi a decis să acorde un vot de încredere antrenorului principal Flavius Stoican şi staff-ului tehnic. “De asemenea, după meciul din etapa viitoare, în deplasare, cu Dunărea Călaraşi, antrenorul Flavius Stoican va prezenta un raport amănunţit, pe baza căruia se vor lua măsurile care se impun”, se arată pe site-ul oficial al clubului ieşean. Echipa lui Stoican va evolua, sâmbătă, de la ora 13.00, în deplasare, cu Dunărea Călăraşi, în etapa a doua din play-out.

 

 

Poli-catalog

 

Miño (4) – nu a avut de lucru, a parat un şut, nu avea ce să facă la goluri.

Gallego (3) – a confirmat încă o dată că a venit de la o echipă care a retrogradat din liga a treia spaniolă.

Gardoş (3) – a greşit la ambele goluri.

Frăsinescu (4) – rigid.

Panţîru (4) – s-a zbătut, însă s-a simţit că a fost scos din ritm de lunga perioadă în care a stat pe bară.

Rus (4) – un şut.

Cioinac (4) – lent.

Platini (4) – nu a reuşit nimic.

Teixeira (4) – s-a văzut că joacă doar la execuţia fazeleor fixe.

Sanoh (4) – puţine ruperi de ritm.

Enoh (4) – dezamăgitor.

Semedo (4) – aerian.

Petre (4) – nimic.

Bădic a intrat în minutul 82.

 

FOTO: Adrian CUBA / AGERPRES

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii