City managerul Iaşului, prins iar călcând pe bec de Rutieră. I-au dat doar avertisment, deşi e un şofer client vechi al Poliţiei

marți, 08 august 2023, 01:50
3 MIN
 City managerul Iaşului, prins iar călcând pe bec de Rutieră. I-au dat doar avertisment, deşi e un şofer client vechi al Poliţiei

City managerul oraşului, cel care ar trebui să fie un exemplu de conduită în trafic într-un oraş cu dificultăţi mari de circulaţie precum Iaşul, este adesea, dimpotrivă, un pericol pentru ceilalţi participanţi la trafic. Cea mai recentă “boacănă” în trafic a lui Petru Movilă s-a întâmplat chiar zilele trecute, atunci când a ieşit din parcarea de la Prefectură, a virat dreapta spre strada Palat, apoi, după semafor, a virat stânga pe linia de tramvai, spre hotel Moldova, arteră pe care accesul este interzis autovehiculelor. 

Manevra fostului deputat este de neînţeles deoarece este interzisă circulaţia pe această bucată de drum, prin spatele clădirii Dosoftei. Totuşi, şeful oraşului a avut în mod surprinzător parte de bunăvoinţa oamenilor legii, deşi fapta s-a petrecut în chiar Centrul Iaşului: a primit doar un avertisment, în loc de amendă, dar şi două puncte de penalizare. Dacă poliţiştii ieşeni l-au iertat, poliţişti din alte judeţe, care probabil nu au ştiut cu cine au de-a face, l-au pus anterior la punct: Movilă a avut permisul suspendat în fiecare din anii 2023, 2022 şi 2020.

Cum a fost iertat?

Miercuri la amiază, în jurul orei 15.45, fostul deputat PMP Petru Movilă, actual city manager al Iaşului, a ieşit din Prefectură şi s-a urcat în bolidul său Audi A8. Acesta a ieşit din parcarea instituţiei direct pe bdul Anastasie Panu şi a virat dreapta spre strada Palat, apoi imediat stânga după semafor, pe linia de tramvai. A mers prin spatele clădirii Dosoftei spre hotelul Moldova, deşi aici este un semn mare de “Acces interzis”. Pe acolo circulă doar mijloacele de transport în comun, iar acest lucru îl cunosc mulţi ieşeni care au fost amendaţi acolo.

Imediat după ce a trecut de staţia de tramvai şi autobuz de la Hotel Moldova, Movilă a fost oprit de un echipaj de Poliţie, care “special” era staţionat acolo, pentru a depista şoferii care încalcă semnul de circulaţie. Înainte de Movilă, poliţiştii de la Secţia III Iaşi au mai “pescuit” un şofer, şi imediat încă unul, după Movilă. Nu ştim ce amenzi au primit cei doi şoferi, sancţiunea fiind de două puncte amendă, dar îi putem încredinţa că city managerul oraşului a scăpat uşor: fără amendă, ci doar cu un avertisment, plus două puncte de penalizare la dosar, puncte valabile doar în vederea unei posibile suspendări a permisului, la acumularea a 15 puncte.

“Faptele de vitejie” în trafic ale lui Movilă

“La data de 2 august, în jurul orei 16, poliţiştii Secţiei 3 Iaşi au sancţionat contravenţional un conducător auto care a comis o abatere rutieră, prevăzută de art. 111 din Regulamentul de Aplicare a OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi sancţionată de art. 99, alin. 2 din OUG nr. 195/2002”, ne-a precizat Anca Vâjiac, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Iaşi.

Jurnaliştii “Ziarul de Iaşi” au căutat pe portalul instanţelor de judecată iar ce am găsit ne-a surprins, arătând faptul că city managerul Iaşului este un şofer de-a dreptul periculos, care încalcă frecvent legislaţia rutieră. De exemplu, în 2023, Petru Movilă a fost sancţionat de către poliţiştii din Oneşti, indiciile arătând că este vorba cel mai probabil pentru viteză. Asta s-a întâmplat pe data de 28 ianuarie. Pe 31, fostul deputat a contestat decizia poliţiştilor, iar primul termen a fost programat tocmai după opt luni de zile de la înregistrarea dosarului, adică pe data de 14 septembrie. Şi asta nu este nimic: anul trecut, Movilă “s-a luat la trântă” cu poliţiştii din Buzău. Oamenii legii de aici i-au luat permisul de conducere pentru viteză, pe data de 28 octombrie. Judecătorii din Buzău i-au respins plângerea formulată. În decembrie 2020, Movilă s-a judecat cu şi poliţiştii din Iaşi, pentru o abatere din luna noiembrie. Judecătorii au respins plângerea formulată de către fostul deputat.

Comentarii