Colegi de pagină

Am fost adesea tentat să scriu despre unul sau altul dintre aceşti colegi de pagină de ziar, mai ales despre acele tablete care nu numai că mă interesau (nu mi s-a întâmplat niciodată, cu niciunul dintre ei şi nu exagerez deloc, ca lectura a ceea ce scrie să nu-mi spună nimic, să mă lase complet indiferent), dar mă încântau, mă încântă de-a dreptul. Dintr-un astfel de impuls, reacţie de cititor, porneşte şi gândul însemnărilor de acum, de mai jos. De ce le-aş lăsa să „tacă”, de ce să nu-i facem loc şi acestei forme de dialog, aici, în pagina de Opinii?

Unii dintre aceşti colegi îmi sunt mai apropiaţi şi prin domeniul lor de specializare, universitari (nu neapărat filologi, nu numai aceştia), scriitori, critici. Citesc, de pildă, despre „Noua limbă maternă” (Al. Călinescu), un semnal de perfect îndreptăţită îngrijorare apropo de patologia mult trâmbiţatei „comunicări” şi, mai cu seamă, de ironica persiflare a moftului „englezit”. Sau pe scriitorul Briscan Zara zgâlţâind cum li se şi cuvine, cu vârf şi îndesat, somnolenţa, „resemnarea” şi laşităţile atât de legitim încondeiatelor Mâini moarte, pornite încă din start să facă doar figuraţie (cu „scuza” situării lor în minoritate, în „opoziţie”) în politichie şi administraţie, pe toată scala, de jos până sus, un atât de steril climat al hibernării placide, fără proiecte, nici bătălii (doar mârâieli), fără niciun rod util alegătorilor. O temă dureros de „la zi” pentru noi toţi. Şi cât de substanţială e analiza ce are ca obiect Ultima mineriadă, cu argumentele ei, care denunţă temeinic lucrătura celor întâmplate şi înscenate la protestul diasporei din 10 august, încolţind strâns pretextul reprimării ca şi artificiile de iniţială clasare a dosarului juridic, într-o sfidătoare bătaie de joc la adresa statului de drept şi a autenticei democraţii: un demers de atitudine şi scrutare, sinteză de fermitate şi fineţe, datorat istoricului Florin Cîntic.

Sunt între colaboratorii paginii în discuţie şi autori de secvenţe literare propriu-zise, pe o gamă de moduri, „formule” şi stiluri de mare varietate, de la dominante, ţinând de ironie şi verva parodică, până la atmosfera şi tonalitatea lirică a altora. Pură ficţiune sau, dimpotrivă, pagini cu un nucleu originar biografic, purtând amprenta puternică a memoriei afective. Ca de pildă, în Acasă…, al poetului Nicolae Turtureanu, fostul meu coleg de cămin studenţesc din anii ’60 ai secolului trecut, evocator al întâlnirii cu un frate timişorean şi, odată cu el, şi cu amintiri ale copilăriei şi baştinei. Sau valuri de mireasmă de flori de tei din Copou asociate unei memorii vii ale iubirii studenţeşti de odinioară, cu nostalgiile lor, dar ferite de orice dulceagă diluare siropoasă, ba animate şi de parantezele unui ipotetic cititor, mai bănuitor de alunecări în literaturizare, cum scrie prozatorul şi traducătorul Radu Părpăuţă în Plămada florilor de tei. Numeroase texte semnate de poetul, prozatorul şi eseistul Nichita Danilov sunt, cu siguranţă secvenţe de cărţi în lucru, dându-i cititorului o idee despre ceea ce se află încă pe „şantier”: Cu o apertură de tonalităţi şi perspective de mare şi densă varietate, ca şi acelea ale tabletelor sale pe teme politice şi, în general, de actualitate curentă. Sigur ar fi multe de spus şi despre alte nume de autori din pagina de Opinii şi colaborările lor venind din perspectivele mai diversificat specializate ale unor politologi şi analişti politici temeinic scrutători pe teme complexe şi de prim-plan al confruntărilor de idei, contribuţii limpezitoare şi pledoarii legate de identitatea istorică şi culturală sau arhitectura Iaşului, teologie şi problematică morală, sport, dar care ar merita o discuţie aparte, aprofundată, şi nu „expediată” grăbit în acest final.

Ceea ce preţuiesc în mod deosebit este libertatea opţiunilor colaboratorilor în materie de teme, abordări şi atitudini, impresia dominantă de convergenţă esenţială, nu a „literei”, ci a spiritului în care se scrie pentru pagina de Opinii a Ziarului de Iaşi, în linia nobilă a unui jurnalism cultural, realmente util, formator pentru înţelegerea şi gustul cititorilor, alături de care ne simţim nu numai scriind, ci şi citindu-i pe ceilalţi.

Nicolae Creţu este profesor doctor în cadrul Facultăţii de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, critic şi istoric literar