De Business

Punem punctul pe știi

COMUNICAT DE PRESA

Compania din Iaşi în care a investit Daniel Dines, cel mai bogat român, a început anul în forţă

marți, 15 martie 2022, 13:39
4 MIN
 Compania din Iaşi în care a investit Daniel Dines, cel mai bogat român, a început anul în forţă

Marketplace-ul, care conectează brandurile cu influencerii locali, permite utilizatorilor Instagram şi TikTok cu peste 500 de urmăritori să câştige bani din postările online. Numai în primele două luni ale acestui an au fost create prin platforma FameUp peste 150.000 de postări în social media. Compania a beneficiat anul trecut de o finanţare de 2,5 milioane euro, printre investitori numărându-se fondul EGV şi fondatorul UiPath Daniel Dines.

 

FameUp, start-up-ul de tehnologie care pune în legătură brandurile şi agenţiile cu utilizatorii de reţele de social media, a ajuns în primele 2 luni ale acestui an la peste 60.000 de tranzacţii derulate prin platformă. Creşterea este de aproape 300% faţă de media tranzacţiilor lunare de anul trecut. Influencerii au creat în baza acestor colaborări peste 150.000 de materiale (postări, story-uri) pe platformele de social media unde activează.

„Am început anul foarte bine, valorificând trendul global de tranziţie a comunicării de la macro către micro şi nano influenceri. Brandurile locale vor să fie aproape de comunităţile mici şi caută soluţii prin care să automatizeze procesul de identificare, contactare şi plată a influencerilor locali. Anul acesta ne dorim să accelerăm creşterea şi să atacăm noi pieţe, în contextul unei evoluţii foarte dinamice a industriei de digital marketing”, precizează Ionuţ Pătrăşcoiu, fondator FameUp.

Anul trecut, compania a beneficiat de o finanţare de 2,5 milioane de euro din partea unui grup de investitori din care fac parte fondul Early Game Ventures, Marian Dinu şi fondatorul UiPath Daniel Dines. Investiţia a fost direcţionată spre scalarea business-ului, prin creşterea echipei şi dezvoltarea infrastructurii tehnice a produsului. Principalul obiectiv în acest an este lansarea aplicaţiei pe piaţa din Statele Unite, o piaţă cheie la nivel global, extrem de promiţătoare din punct de vedere a dimensiunii.
„Anul trecut s-a pus accentul pe testarea şi dezvoltarea soluţiei tehnice şi pe consolidarea culturii organizaţionale. Anul 2022 va fi despre extinderea pe noi pieţe internaţionale şi oferirea de noi funcţionalităţi în aplicaţie”, precizează Ionuţ Pătrăşcoiu.

Echipa cuprinde în prezent 30 de angajaţi, în departamentele de product development, vânzări, marketing şi relaţii cu clienţii. Recent, compania a făcut angajări pe câteva poziţii strategice în zona tehnică şi business development, numindu-l, spre exemplu, pe Florin Asăvoaie, în poziţia de Chief Technology Officer. Alţi 20 de specialişti se vor alătura echipei în lunile următoare.

Cum funcţionează FameUp

Soluţia inovatoare cu care vine FameUp este integrarea în aceeaşi platformă a brandurilor şi influencerilor locali. Marketplace-ul este gândit ca o reţea de utilizatori activi în social media – numiţi influenceri locali – care, în schimbul unor postări pe conturile proprii pot câştiga bani sau pot primi produse ori servicii oferite gratuit de afaceri locale dornice de promovare.

Agenţiile au posibilitatea de a customiza rapid şi la costuri reduse campanii de promovare online. Aplicaţia automatizează întregul proces al unei colaborări dintre un brand şi influenceri, de la recrutarea acestora şi managementul de campanie, la briefing, facturare şi plăţi către influenceri.

În acest moment, zilnic, în aplicaţie sunt disponibili peste 18.000 de influenceri locali care pot derula campanii, majoritatea – peste 60 la sută – având între 500 şi 10.000 urmăritori. Ei pot alege acum dintr-o listă de aproximativ 800 de oferte tip barter active zilnic la nivel naţional, din domenii precum: beauty, horeca, fashion, sports, retail, travel, events, banking şi crypto. Cea mai amplă campanie derulată până în prezent prin intermediul FameUp a angrenat peste 10.000 de influenceri locali din întreaga ţară.

„Tehnologia noastră are un grad ridicat de granularitate şi oferă posibilitatea brandurilor de a interacţiona uşor cu comunităţi locale mici. FameUp a creat

practic un nou canal de marketing, prin care facilităm derularea de campanii de comunicare autentice şi uşor scalabile prin intermediul influencerilor locali, precizează Victor Gavronschi, Marketing Manager FameUp.

Creşterea volumului tranzacţiilor a venit şi după integrarea pe platforma FameUp a reţelei TikTok, a doua ca număr de utilizatori în România. Până în prezent, aplicaţia era disponibilă doar utilizatorilor cu conturi în reţeaua Instagram. Cu peste 5,4 milioane de conturi active şi rate de interacţiune de 5 ori mai mari decât alte platforme sociale, TikTok deschide noi oportunităţi de promovare şi comunicare. Iar următorul pas este integrarea Facebook, cu 12 milioane de utilizatori în România.

Compania FameUp a fost înfiinţată în 2020, de către Ionuţ Pătrăşcoiu. Aplicaţia este rezultatul unui spin-off al unei reţele sociale dezvoltate anterior, din care au fost extrase mai multe funcţionalităţi, reuşind, imediat după lansare, să fie în topul descărcărilor în Google Play şi AppStore.

—–––

 

Comentarii