Caută 
2 MIN
* Deşi ne apropiem de sfârşitul lui mai, lună caldă, plină de flori, frunze, gâze, berze, viezuri şi grătare, l-am întâlnit prin cartier pe Moş Crăciun: avea plete dalbe şi barbă albă, deasă şi stufoasă, până la brâu, avea şi haină roşie, până peste genunchi; doar cizmele îi mai lipseau, iar tolba era cam mică. L-am întrebat: "Ce faci, Moşule, la noi, în luna mai?". Bătrânul ne-a pocnit cu tolba (aşa am văzut că era, de fapt, poşetă), a rostit nişte chestii greu de reprodus, apoi s-a scuturat; aşa am văzut că era, de fapt, o doamnă vecină, în rochie roşie: de părul dat cu fixativ şi de faţa unsă cu alifie i se lipise puf de plop! E acea perioadă a anului în care puful face parte din viaţa noastră; din fericire, românii ştiu să se descurce şi profită inclusiv de puful de plop, cam aşa:
* Sătenii din Acarieni au în localitate mulţi plopi, care devin cu sau fără soţ, vorba lui Eminescu, în funcţie de topoarele hoţilor de lemne. Anual, la această vreme, cu mic, cu mare, toţi adună puf de plop şi fac rezerve: după ce îl curăţă bine de ploşniţe, ei îl folosesc pentru a umple pernele, plăpumile şi saltelele, ca să doarmă cât mai comod.
* Şi localnicii din Consumatori folosesc puful de plop, tot la umplut diverse accesorii de prin gospodărie, dintre care, la loc de cinste, se află pufoaicele: cu toţii se adună, la sfârşit de mai, în casa unui gospodar mai vrednic, şi fac clacă de umplut pufoaice, prilej cu care se spun snoave, cimilituri şi descântece, pentru ca rachiul să iasă mult şi bun. "La început am încercat să punem puful direct în căzănel, dar n-a ieşit nimic; aşa ne-am dat seama că am sărit o etapă, cea de pufoaică!", ne declară primarul.
* În multe localităţi ale ţării puful de plop se foloseşte încă din vremea comunismului, când veneau în inspecţie tovarăşi cu funcţii înalte de pe la judeţeana de partid, să le controleze oile contractate cu statul. Atunci, ca să iasă la număr şi ovinele înfulecate de săteni peste iarnă, gospodarii îşi ungeau cu catran câinii şi motanii mai dolofani, apoi îi tăvăleau prin puf de plop, care se lipea de ei ca o lână groasă, făcându-i să pară oi şi mieluţi. Se pare că nenumăraţi tovarăşi inspectori de la partid au încărcat în portbagaj, cărat acasă şi consumat împreună cu familiile asemenea ovine…
* Ultimii doi ani au adus pandemie, coronaviruşi şi restricţii, iar românii au fost nevoiţi să poarte măşti, motiv pentru care n-au mai inspirat pe nas şi gură la fel de mult puf de plop ca în anii obişnuiţi. Unul dintre ei ne spune că, fără mască, înghiţea în fiecare zi de stat la terasă, cu băieţii, măcar un kilogram de puf: "Nici nu mai aveam nevoie de mâncare, că puful ăsta de plop e hrănitor şi e organic, bio. În plus, e şi absorbant, ca vata, deci nu te mai îmbeţi, fiindcă trage tot alcoolul din stomac!".
Îți recomandăm
