Nenorociri una după alta într-o familie de oameni gospodari

Criminal la înmormântarea tatălui, cu cătuşele pe mâini

joi, 31 ianuarie 2019, 02:50
2 MIN
 Criminal la înmormântarea tatălui, cu cătuşele pe mâini

Bărbatul îşi ucisese acum o lună soţia mai tânără, după ce s-au întors amândoi din străinătate, pe fondul unor crize de gelozie. „Nu aveau probleme, trăiau foarte bine. El era un om cuminte, serios, iar femeia, gospodină, curată. Chiar ne-a surprins“, spuneau vecinii în decembrie, după crimă.

Un bărbat din Ţibana arestat pentru omor a fost eliberat din puşcărie pentru câteva ore pentru a participa la înmormântarea tatălui său. Fănică Axinte (51 ani) s-a prezentat la funeralii în cătuşe, fiind însoţit de poliţişti pe toata durata evenimentului. După ce şi-a condus tatăl pe ultimul drum, bărbatul s-a întors în puşcărie, acolo unde riscă să stea până la 20 de ani după ce şi-a ucis nevasta de 43 de ani. El ar fi comis fapta la mijlocul lunii decembrie, după ce şi-a bănuit nevasta că ar avea o relaţie extraconjugală. La un moment dat, pe fondul unor discuţii legate de o presupusă relaţie extraconjungală a femeii, cei doi soţi au început să se certe. „Inculpatul a agresat victima, căreia i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnul peste faţă şi corp, iar apoi, cu un cleşte din fier, folosit pentru foc“, a explicat Mihaela Apostol, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, instituţia care conduce investigaţia. Anchetatorul a mai arătat că victima a încercat să se apere de Fănică Axinte însă nu a reuşit, deoarece a fost lovită cu tâmpla de tăblia de la pat. Femeia nu a avut nicio şansă de supravieţuire în urma loviturilor primite.

La momentul crimei, vecinii familiei Axinte ne declarau că cei doi au lucrat, în trecut, în străinătate. Ei admit însă că, după ce s-au întors, au fost implicaţi de mai multe ori în diverse scandaluri, izbucnite mai ales pe fondul consumului de alcool. „Nu aveau probleme, trăiau foarte bine, dar obişnuiau să bea, şi atunci se îmbătau amândoi“, ne-a spus un vecin. „El era un om cuminte şi serios, iar femeia era harnică, gospodină, curată. Chiar ne-a surprins, nu ştiu de la ce a pornit“, a mai spus un vecin. 

Comentarii