Criminalist: Omul ăsta nu are doar două fapte la activ; face confuzie între fapte

marți, 30 iulie 2019, 13:34
3 MIN
 Criminalist: Omul ăsta nu are doar două fapte la activ; face confuzie între fapte

Specialistul criminalist, Dan Antonescu, este de părere că Gheorghe Dincă, criminalul din Caracal, a făcut confuzie între victime în relatările către poliție și că vrea să-i inducă pe aceștia în eroare pentru a nu se ajunge la alte cadavre. Dan Antonescu spune că Dincă încearcă să-i plimbe pe anchetatori, încearcă să-i îndepărteze de locul unde "sunt mult mai multe cadavre".

"Dacă vorbim despre Luiza, din punctul meu de vedere, este posibil orice. Dacă vorbim despre Alexandra este foarte puțin probabil, spre deloc. Pentru că, la cum am văzut, dacă există alte resturi umane calcinate, arse, cum vreți să le spuneți, putem lua în calcul orice variante, dar dacă sunt doar cele pe care le-am văzut noi, acele fragmente mici de os, care nu știu dacă e vorba de os uman sau nu, vedem niște dinți găsiți tot acolo, este imposibil ca acea ardere să aibă loc în câteva ore, imediat după comiterea faptei. Fizic, nu a avut posibilitatea să realizeze un astfel de cuptor. Pentru că dacă vorbim despre cealaltă fată, să dea Dumnezeu să nu fie vorba despre niciuna dintre ele, dar dacă vorbim despre ea, cum afirmă el că a aruncat-o în Olt, eu cred că face confuzie între fapte și pe cea pe care a răpit-o acum trei luni și jumătate-patru, este posibil să o fi omorât, să fi tranșat cadavrul și treptat să-i incinereze fiecare segment și de aici să apară acele fragmente osoase, în timp, acest lucru este posibil. Acolo unde au fost găsite ele nu se putea arde în totalitate un corp. Nu avea cum în câteva ore. Acidul foarte puternic e una, dar ceea ce e găsit acolo, nu. După ore de stat în case incendiate, un cadavru încă poate fi identificat, încă are țesut. E foarte greu să aduci într-o stare de os, un corp uman în atât de scurt timp", a declarat Dan Antonescu, specialist criminalist.

Potrivit lui Andronescu, cel mai probabil modalitatea de ucidere folosită de criminal a fost strangularea.

"El joacă un rol acum, dacă asta presupune un anume nivel de inteligență și eu nu-l consider extrem de inteligent. Dar este acea viclenie, acel comportament al celui prins, prins cumva într-o capcană, în capcana propriilor fapte și a probelor pe care au uitat să le șteargă. Omul ăsta încearcă sa-i plimbe pe anchetatori, încearcă să facă ceva încât să se îndepărteze de locul unde, cred eu, că sunt mult mai multe cadavre, pentru că omul ăsta nu are doar două fapte la activ. E ceea ce simt eu din partea acestui om. Cu cealaltă fată, cu Luiza, ar fi avut timp să o facă. Cu cea de-a doua, în momentul în care a văzut că a vorbit la telefon, și-a dat seama că el este deconspirat și a făcut vreun gest. Dacă Doamne ajută va fi găsită în viață, ar fi grozav, dar dacă a omorât-o, a făcut-o în așa fel încât să nu lase urme de sânge. Există modalități, o simplă strângere de gât, care nu presupune o rană deschisă care să sângereze, după care i-a luat hainele și bijuteriile și tot ce a mai avut ea, le-a pus în acel cazan pe care l-a folosit probabil anterior să incinereze altceva, și acolo le-a ars. A luat cadavru dezbrăcat, pentru că așa gest face un om care vrea să îngreuneze identificarea victimei. Una este să găsești un cadavru după vestimentație sau bijuterii și alta e să găsești un cadavru dezbrăcat, nu ai de unde să-l apuci, el negândind că există și amprenta genetică, sunt chestii care sigur îl depășesc", a mai spus acesta.

stiripesurse.ro

Comentarii