Cu picioarele pe pământ

marți, 14 septembrie 2021, 01:43
3 MIN
 Cu picioarele pe pământ

 

Eşecul cu FC Buzău, de duminică, a arătat încă o dată unde e locul Iaşului în acest sezon

Politehnica Iaşi a reintrat duminică în realitate. Eşecul suferit de formaţia pregătită de Costel Enache pe teren propriu în faţa FC Buzău, 0-1, a temperat viteza celor care visau aiurea după seria de trei victorii consecutive, cu U Cluj, la Timişoara şi în Cupă, la Huşi, şi, teoretic, i-a adus cu picioarele pe pământ. Rezultatul şi modul în care Iaşul a jucat a confirmat că la momentul actual nu are faţă de promovare, că la echipă, la fel ca la club, există multe carenţe şi că se irosesc mult prea mulţi bani.

Dureros este că, deşi Poli cheltuie mai mult (doar pentru salarii cât întregul buget al clubului buzoian!), echipa a fost inferioară adversarului, cu toate că ambele echipe au fost reclădite în vară. Semn clar că la Buzău s-a lucrat şi mai bine, şi mai eficient din punct de vedere economic. Un alt capitol la care oaspeţii au fost superiori este cel al modului în care au fost priviţi de către arbitri. Modul în care arbitrul Moroiţă a judecat unele faze au dat din plin apă la moară celor care susţin că secretarul general-adjunc , Gabriel Bodescu, omul numărul doi în FRF, protejează din plin gruparea din oraşul său. Astfel, după cum am precizat şi în cronica partidei, eliminarea lui Okan, rapidă, în minutul 50, care a rupt, practic, echilibrul unui meci, a fost foarte uşoară. Apoi, “ciupiturile” arbitrului din final (“galbenul” dat total aiurea lui Torres şi modul în care a gestionat prelungirile) au confirmat senzaţia sensului pe care Moroiţă s-a plasat. Chiar dacă în egalitate numerică meciul ar fi curs, foarte probabil, altfel şi s-ar fi putut obţine un punct, deloc de lepădat, problemele de exprimare ale Politehnicii au deranjat. Sigur, scuza absenţelor masive de la mijloc (cinci mijlocaşi au lipsit, între care şi toţi cei trei cu profil de creaţie) există şi justifică lipsa coerenţei la construcţie, lucru resimţit, în mod firesc şi pe fază ofensivă. Ezitările defensive nu pot fi însă scuzate de absenţe, mai ales că “scutul” din faţa lui Popescu a fost acelaşi ca la Timişoara. De altfel, garnitura de start de duminică a fost, cu excepţia rocadei Fr. Cristea – Istrate, aceeaşi ca în Banat. Iar în ceea ce priveşte golul, eroarea lui Defta nu poate fi scuzată doar de vârstă şi de tracul avut la debut de jucătorul nou-venit.

Politehnica are însă rapid posibilitatea de a atenua impresia proastă lăsată duminică. Iaşul joacă sâmbătă în deplasare, cu Unirea Constanţa, un adversar care, în ciuda faptului că s-a “aşezat” în ultima perioadă, este mult mai accesibil decât cei întâlniţi până acum. Disputa cu dobrogenii va avea loc sâmbătă, de la ora 11:00

PS: A câştigat şi Csikszereda: 3-1 cu „U” Cluj, la Miercurea Ciuc.

 

 

 

Comentarii