Cum au evoluat proiectele de infrastructură în județul Iași? Președintele Costel Alexe prezintă stadiul A7 și A8 (P)

luni, 30 ianuarie 2023, 14:23
2 MIN
 Cum au evoluat proiectele de infrastructură în județul Iași? Președintele Costel Alexe prezintă stadiul A7 și A8 (P)

Consiliul Județean Iași a organizat o întâlnire cu secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Irinel Ionel Scriosteanu, primari, parlamentari și autorități locale pentru a evalua stadiul principalelor proiecte de infrastructură rutieră din județul Iași.

Lucrurile evoluează atât în ceea ce privește proiectele autostrăzilor A7 și A8, cât și a construirii podului de la Ungheni și a altor proiecte de infrastructură adiacente.

Președintele CJ Costel Alexe și secretarul de stat Irinel Scrioșteanu au discutat cu primarii de pe traseul A8 despre nevoie de a colabora cât mai îndeaproape, astfel încât etapa de avizare să decurgă repede, fără blocaje birocratice. Într-o etapă anterioară, Consiliul Județean Iași a fost instituția care a emis cel mai repede din România certificatul de urbanism pentru aproape 100 de km de autostradă, prin implicarea tuturor celor 21 de primari ai comunelor care sunt tranzitate de Autostrada Unirii.

La momentul actual, a fost aprobat traseul autostrăzii A8 pe teritoriul județului Iași, în integralitate. În teren, există prima foreză care a început studiile geo pe traseul aprobat și urmează să funcționeze încă două foreze la capacitate maximă pentru finalizarea cât mai rapidă a studiilor geo, iar în paralel, se face și etapa de avizare, în parteneriat cu UAT-urile. Pentru A7, 9 din 13 loturi sunt deja contractate, iar 4 loturi sunt în contestații. În mare parte au început lucrările pe șantiere. În primăvară, toate cele 13 loturi vor fi în șantier, iar, în premieră pentru România, 322 de km de autostradă vor fi în execuție în același timp.

În ceea ce privește Podul peste Prut la Ungheni a fost aprobat proiectul, finanțarea și devizul general al proiectului. În scurt timp, urmează începerea procedurii de licitație pentru execuția lucrărilor.

Costel Alexe a prezentat recent și proiectele de construire a trei pasaje noi în județul Iași, astfel: un pasaj subteran pietonal, amplasat în dreptul Primăriei Podu Iloaiei, proiect finanțat prin PNRR, un pasaj rutier peste cale ferată pe DN28, la km 69, la intrarea în localitatea Podul Iloaiei, proiect finanțat de către BEI și un pasaj rutier în localitatea Lețcani, la conectarea centurii Iașului cu DN28, proiect finanțat prin PNRR.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii