Caută 
4 MIN
Înjositor este pentru cei rămaşi în ţară că sunt obligaţi să plătescă salarii şi pensii babane unor cetăţeni care ori sunt în cârdăşie cu infractorii, ori sunt incapabili să-i păzească sau să-i aducă în ţară atunci când este necesar.
Alina Bica, fosta şefă a DIICOT, condamnată la patru ani de închisoare cu executare, Italia. Ionel Arsene, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ, PSD, condamnat la şase ani şi opt luni de închisoare cu executare, Italia. Darius Vâlcov, fost ministru de Finanţe, aspirant la funcţia de guvernator BNR, condamnat la şase ani de închisoare cu executare, Italia. Dragoş Săvulescu, fost acţionar al echipei de fotbal Dinamo, condamnat la cinci ani şi jumătate de închisoare în dosarul retrocedărilor, Italia. Mario Iorgulescu, fiul lui Gino Iorgulescu, şeful LFP, condamnat în primă instanţă la 15 ani de închisoare, Italia. După cum uşor se poate observa persoanele de mai sus au în comun o condamnare penală pentru fapte de corupţie sau infracţiuni la codul rutier, sunt nume sonore, foşti procurori, miniştri sau fiii cui trebuie şi locuiesc în prezent în Italia. De România îi mai leagă doar banii şterpeliţi şi faptul că au de executat ani buni de închisoare în urma faptelor lor.
O întrebare la care nimeni nu a răspuns până acum este cum a fost posibil ca ei să dispară din ţară exact înainte de condamnare. Interesant este că autorităţile îndreptăţite nu au solicitat sau nu au impus măsuri asiguratorii cum ar fi interdicţia de a părăsi localitatea de domiciliu sau ţara. Aşa era mult mai uşor să fie identificaţi, prinşi şi reţinuţi până ce instanţele se pronunţau asupra dosarelor în care erau implicaţi. Ce să vezi însă? În ziua în care judecătorii trebuiau să dea sentinţa, ei nu mai erau de găsit. Au dispărut aproape ca prin farmec. Cazul lui Mario Iorgulescu este chiar mai suspect, el a dispărut şi din spitalul unde era internat în Italia exact în ziua în care instanţa trebuia să se pronunţe asupra faptelor sale. Înţelegem că împricinaţii sunt extrem de intelegenţi şi au citit de la distanţă gândurile judecătorilor ori au fost avertizaţi pur şi simplu să-şi facă bagajele şi să se îndrepte către meleaguri mai însorite. Mai mult, cum imaginaţia zboară, ne putem gândi chiar că au fost ajutaţi să plece, le-au fost puse la dispoziţie informaţii cu locurile potrivite. Şi nu de către oricine, ci chiar de cei puşi să-i păzească. De remarcat aici că persoanele care ar fi avut o responsabilitate în cazul celor de mai sus fac parte din instituţiile de forţă ale statului român (Poliţie, Parchete, SRI), angajaţi care vor beneficia de pensie specială pentru ‚nepreţuitele” lor servicii aduse comunităţii. Nu-i aşa că merită?
Interesantă şi în acelaşi timp lămuritoare este şi lipsa de reacţie a oamenilor din SRI şi SIE. În loc să-i caute pe aceşti infractori şi în gaură de şarpe şi să-i aducă într-un fel sau altul în faţa Justiţiei, ei fac diverse jocuri prin laboratoarele politicii sau pur şi simplu toacă banii publici pe diverse misiuni obscure fără nicio finalitate practică pentru cei care ar trebui să-i deservească. Şi ei fac parte din categoria persoanelor care vor beneficia de pensii speciale.
De ce toţi aceşti condamnaţi penali au ales Italia? Fără îndoială nu pentru clima prietenoasă, ci pentru magistraţii „drăguţi” şi iertători care nu se sinchisesc să-i trimită în ţară pe infractori. Preferă să-i cocoloşească în peninsulă în loc să pună în aplicare mandatele de extrădare. Este cumva o ciudăţenie dacă ne gândim că Italia este ţară membră a Uniunii Europene (fondatoare) şi teoretic aderă la statul de drept, respectă tratatele semnate şi pe celelalte state membre. Aici, se vede lipsa evidentă de implicare a Ministerului Afacerilor Externe. Este total intolerabil ca Italia, prin magistraţii săi, să trateze un alt membru al UE la fel cum face cu România. MAE se pare însă că nu vede nicio problemă deosebită în acest sens.
Lipsa de reacţie a celor menţionaţi mai sus ne duce cu gândul la faptul că nimeni nu vrea să supere Italia şi chiar sunt mulţumiţi de existenţa acestei „probleme”. Până la urmă nu se ştie niciodată cum cazi în păcat şi să fim obiectivi peninsula nu este un loc tocmai rău unde să-şi petreci bătrâneţea şi să toci banii furaţi din România. Înjositor este pentru cei rămaşi în ţară că sunt obligaţi să plătescă salarii şi pensii babane unor cetăţeni care ori sunt în cârdăşie cu infractorii, ori sunt incapabili să-i păzească sau să-i aducă în ţară atunci când este necesar. Şi acum, la muncă! Pensiile speciale nu cad din cer, este nevoie să cotizaţi statului taxe şi impozite!
