Cum își negociase Nichita mita de 10% în dosarul UTI. Motivarea instanței

miercuri, 05 august 2020, 17:38
6 MIN
 Cum își negociase Nichita mita de 10% în dosarul UTI. Motivarea instanței

Gheorghe Nichita a fost condamnat definitiv la 5 ani de închisoare cu executare. El este acuzat de luare de mită. Vă prezentăm pe larg motivarea primei instanțe, atunci când fostul primar fusese condamnat la 4 ani de pușcărie.

Fostul edil este acuzat de luare de mită de la omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu, a cărui firmă a implementat sistemul de semaforizare din Iași. Nichita a fost inculpat de DNA pentru pretinderea unei mite de 10% din valoarea proiectului.

În motivare se detaliază inclusiv modul în care fostul primar pretindea ca mită 10% din valoarea contractului, în timp ce patronul UTI negocia o valoare spre 8%. Instanţa a admis şi acuzaţiile de primire efectivă a unor mite de către Nichita: electrocasnice de 20.000 de lei pentru apartamentul în care stătea cu amanta, acoperirea unor costuri privind o deplasare în China, precum şi reduceri din preţul cazării la un hotel de lux din Bu­cureşti, unde fostul primar era client fidel.

În 2013, Primăria Iaşi a implementat proiectul „Sistem de management de trafic în Municipiul Iaşi“, finanţat din bani europeni, existând suspiciunea că asocierea UTI – IBC ar fi fost favorizată. UTI este firma controlată de omul de afaceri bu­cureştean Tiberiu Urdăreanu, cea care a implementat efectiv sistemul la Iaşi, fiind coinculpaţi în dosar atât patronul UTI, cât şi cel al IBC Iaşi.

„Actele şi lucrările cauzei au relevat că favorizarea agentului economic a fost determinată sau susţinută de ob­ţinerea unor avantaje materiale de către inculpatul Nichita Gheor­ghe şi de Nucuţă Cristina Paula (n.r. – şefă a serviciului de informatizare din Primărie la acel mo­ment)“, se arată în motivare.

Jude­cătorii bucureşteni mai arată că, îna­inte de încheierea contractului (semnat pe 13 august 2013), „inculpatul Nichita Gheor­ghe, primar în funcţie la acel mo­ment, a avut întrevederi la Iaşi, des­fă­şurate la momente diferite, cu coinculpaţii. În cadrul discuţiilor purtate, inculpatul Nichita Gheor­ghe a pretins unui coinculpat în mod expres şi direct, precum şi celuilalt coinculpat în mod voalat (…) un procent de 10% din valoarea contractului de 69.614.309 lei, deci aproximativ 6,9 milioane lei, cu titlu de mită, în scopul de a agrea semnarea contractului şi pentru a asigura derularea în bune condiţii a acestuia“.

Reprezentanţii celor două firme asociate ar fi stabilit să plătească mita într-un cont deschis pe numele IBC, urmând ca fiecare firmă să „contribuie“ proporţional cu cota de participare din proiect.

Afaceristul Tiberiu Urdăreanu a recunoscut fapta – a povestit în instanţă că s-a întâlnit cu Nichita la Iaşi, în biroul din primărie al edilului. Urdăreanu a relatat că Nichita i-a spus că a ales un partener local bun şi că speră „să iasă o treabă bună“.

„Nichita mi-a dat de înţeles că, din moment ce lucrăm cu acest partener local (IBC SRL), «lucrurile vor merge bine», în sensul că nu ne va pune probleme în derularea contractului (întârziere plăţi etc). Am înţeles că are un «aranjament» cu acea fir­mă şi că va fi mulţumit“.

Urdăreanu a mai arătat că a discutat şi cu patronul IBC, din care a înţeles că „era o înţelegere cu primarul, el co­municându-mi că 8-10% din va­loarea contractului ar fi «obligaţii» ale asocierii pentru buna derulare a contractului“.

De menţionat că Ti­beriu Urdăreanu a fost şi condamnat în baza propriilor declaraţii, primind 8 luni de închisoare cu suspendare. Despre mita pretinsă de 10% ar fi avut cunoştinţă şi fostul şofer personal al lui Nichita, Eugen Chişcă, dar şi doi reprezentanţi ai UTI, respectiv IBC, ambii condamnaţi cu suspendare după ce au recunoscut faptele.

„În denunţul formulat, martorul Chişcă Costică Eugen a arătat că a «auzit prin Primărie că primarul primea mită în cuantum de 10% din valoarea contractelor», fără însă a-şi aminti persoana de la care a aflat acest aspect“, se mai arată în motivare.

În document se mai arată că, la un moment dat, reprezentanţii aso­cierii ar fi intenţionat să reducă procentul mitei, de la 10% la 7,5-8%. Până la urmă, infracţiunea de luare de mită imputată lui Nichita a rămas în forma pretinderii. În contul deschis special pentru „comisionul“ său s-ar fi alimentat suma de 3,6 milioane de lei. Banii ar fi trebuit achitaţi după finalizarea lucrărilor, care era în derulare atunci când Nichita a fost arestat.

„Inculpatul a arătat că înţelegerea cu primarul viza ca plăţile să fie efectuate la datele convenite în proceduri şi în lipsa unor penalizări pentru eventuale întârzieri,  pentru ca «acel contract» să nu fie modificat în defavoarea asocierii, pentru ca primarul să agreeze câştigarea licitaţiei de către consorţiu, să efec­tueze plăţile la timp, să nu fie dimi­nuată valoarea contractului şi să nu fie aplicate penalităţi, precum şi pentru semnarea contractului“, au mai arătat judecătorii, în motivare.

Nichita a dat declaraţii despre aceste acuzaţii doar în timpul anchetei, în instanţă prevalându-se de dreptul la tăcere. A contestat însă autenticitatea înregis­trărilor din dosarul de urmărire pe­nală. Una dintre înregistrări a fost cea realizată chiar de un coinculpat, într-o cameră de hotel din Bucureşti, când cei doi discutau despre problema b­a­nilor strânşi în contul IBC, cu titlu de mită. Un expert parte a concluzionat că vocea lui Nichita nu ar apărea pe suporţii optici ataşaţi dosarului, fapt invocat de apărare în susţinerea nevinovăţiei lui Nichita. Judecătorii Tri­bu­nalului Bucureşti au înlăturat însă concluzia expertului invocând faptul că aceasta se întemeiează pe concluziile unui program de recunoaştere vocală automată care nu avea licenţă, ci era folosit doar în versiunea de probă.

„În plus, concluzia expertului parte nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză“, a mai arătat instanţa.

Invocând pretinderea celor 6,9 milioane de lei şi primirea efectivă a unor foloase materiale, judecătorii din Bucureşti concluzionează: „Mo­dul în care a acţionat inculpatul Nichita Gheorghe în discuţiile purtate în vara anului 2013 la Iaşi cu coinculpaţii demonstrează o acţiune de pretindere care a avut caracter ne­echivoc, în urma căreia cei doi interlocutori au înţeles cu certitudine mesajul transmis de primar“.

Comentarii