Cursuri aplicate despre cum să fii un cercetător mai eficient, organizate la Psihologie

sâmbătă, 23 iulie 2022, 01:50
2 MIN
 Cursuri aplicate despre cum să fii un cercetător mai eficient, organizate la Psihologie

Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (UAIC) organizează înscrieri pentru o şcoală de vară destinată în special cercetătorilor şi doctoranzilor, dar la care se pot înscrie şi masteranzii sau studenţii de la licenţă. 

Denumirea şcolii de vară este „Modele de ecuaţii structurale – SEM – de la novice la expert”, aceasta urmând să aibă loc în perioada 29 august – 3 septembrie 2022, în format hibrid, cu sediul principal la facultatea din Iaşi.

„Şcoala de vară se adresează în special cercetătorilor şi doctoranzilor, – dar încurajează şi participarea masteranzilor şi studenţilor de la licenţă – , care doresc să-şi însuşească principiile abordării SEM – (modelare prin ecuaţii structurale), un «must have» al oricărui cercetător care analizează ansambluri complexe de variabile, atât pentru cei cu experienţa vastă în proiectarea cercetărilor şi analiza datelor cât şi pentru novicii în aceste domenii”, au transmis reprezentanţii facultăţii.

Formatorul care va lucra alături de cei care se înscriu la şcoala de vară este dr. Cristian Opariuc, absolvent al facultăţii care predă acum la Universitatea Ovidiu din Constanţa, fiind şi cadru didactic asociat al Universităţii din Bucureşti.

Acesta este specializat în predarea metodelor de cercetare la diferite niveluri, cât şi a metodelor avansate de analiză a datelor, domeniile sale de interes fiind psihometria, construcţia instrumentelor de cercetare şi diagnostic, psihologia organizaţională şi psihologia muncii. Activităţi se desfăşoară pe parcursul a şase zile, câte cinci ore pe zi, participarea fiind gratuită în limita locurilor disponibile, înscrierea realizându-se prin completarea unui formular online.

Comentarii