Cuvinte şi linkuri

De mai mulţi ani, Elena Ungureanu se interesează de câmpul pe care lingviştii din lumea anglofonă îl asociază cu denumirea „internet linguistics“, adică studiul lingvistic al comunicării verbale în mediul online. Paleta bogată şi eterogenă de preocupări subsumate acestei arii împiedică formularea unei definiţii precise, dar e suficient să notăm că lingvistica internetului este o umbrelă sub care se adună mai multe clase de contribuţii, de la analiza schimbului de scrisori electronice la interacţiunile dezvoltate prin mijlocirea reţelelor de socializare, de la orchestraţia blogurilor şi forumurilor la ceremonialul schimburilor de mesaje telefonice (SMS).

Ca studiu ştiinţific al actelor de comunicare lingvistică în mediul online (David Crystal), lingvistica internetului constituie o sferă de preocupări pe care unii o asociază cu interneteza, limba tehnică şi pestriţă a comunicării virtuale. Ca şi jurnaleza, interneteza este o păsărească de uz cotidian, iar glosarul de cuvinte comentate publicat de Elena Ungureanu surprinde, din perspectiva vorbitorului obişnuit, dar cu explicaţiile lingvistului pasionat de amănunte interesante, vitalitatea acestui idiom la modă. Prin urmare, racordarea la dicţionarele româneşti de cuvinte şi sensuri recente (Florica Dimitrescu, Elena Tamba), la cronicile semnate în „Dilema veche“ de doamna Rodica Zafiu, profesor la Universitatea din Bucureşti şi cercetător la Institutul de Lingvistică al Academiei Române, sau la rubrica publicată săptămânal de domnul Profesor Stelian Dumistrăcel în pagina de opinii a „Ziarului de Iaşi“ este firească şi binevenită, în condiţiile în care scopul declarat al autoarei este de a informa un public cât mai larg asupra mutaţiilor de formă şi de înţeles produse în ţesătura limbii române digitale.

Metoda predilectă de lucru este de a extrage cuvintele din mediul lor şi de a le interoga expresia şi conţinutul prin recurs la informaţii de cultură generală menite să uşureze reconstituirea aventurii respectivelor cuvinte în universul digital. Iată un exemplu: „SMS – Short Message Service sau Serviciul de Mesaje Scrise/Scurte şeste – n.r.ţ o modalitate de comunicare folosită prin intermediul reţelelor de telefonie mobilă. Serviciul are circa 20 de ani de când a fost lansat oficial. Aşadar, SMS-ul e în primul rând denumirea unui serviciu de expediere de mesaje, dar, datorită unui proces frecvent în limbaj – acela de transfer al sensului întregului asupra părţii, numit metonimie, tot sms se numeşte şi mesajul expediat cu ajutorul serviciului respectiv. „Părintele SMS-ului“ este considerat inginerul finlandez Matti Makkonen, cel care a contribuit la popularizarea la scară mondială a mesajelor în formă scurtă expediate de pe telefoanele mobile. La ora actuală, mesajele expediate nu conţin doar text, ci şi imagini, fotografii, emoticoane, pictograme, fişiere video şi audio etc. Acesta este Serviciul de Mesaje Multimedia (abreviat MMS, ca şi în engleză: Multimedia Messaging Service), posibil de efectuat de pe telefoanele mobile de ultimă generaţie“ (p. 95).

Împletirea explicaţiilor de ordin lingvistic cu detaliul enciclopedic înlesneşte alcătuirea unor prezentări accesibile, clare şi potrivite, uşor de memorat şi, prin aceasta, lesne de transmis şi altora. De altfel, acesta pare să fie motivul pentru care volumul a fost inclus în seria lucrărilor de „cultivare a limbii“.

Dacă atenţia cititorului comun se opreşte mai degrabă asupra stilului simplu şi antrenant de expunere, interesul specialistului glisează spre un fenomen pe care cartea îl pune limpede în evidenţă, şi anume concurenţa aprigă dintre anglicisme şi resursele lexicale de care dispune limba română. Pe fondul largii răspândiri a unor împrumuturi tehnice, cum ar fi blog, browser, like, site, web ş.a., tind să se impună, prin forţa analogiei, forme şi sensuri româneşti considerate mai potrivite şi mai fireşti decât cele de împrumut. Mai precis, apariţia unor dublete de tipul link şi legătură, a downloada şi a descărca (sau a coborî), a uploada şi a încărca (sau a urca), network şi reţea, gadget şi accesoriu, content şi conţinut, tag şi etichetă etc., semnalează că atât simţul lingvistic al vorbitorilor, cât şi bunul-simţ al acestora par a rezista ispitei comode de a împrumuta fără discernământ un şuvoi de anglicisme internaţionalizate rapid în urma blitzkriegului lexical care a lovit limbile popoarelor racordate la net mai iute decât moliile atrase de lumina ameţitoare a unui bec.

Nu ştim ce soi de romgleză vor întrebuinţa nativii digitali ai viitorului, dar cartea publicată de doamna Elena Ungureanu ne îndeamnă să nu ne pierdem speranţa că vorbitorii prezentului, mai cu seamă cei ce au beneficiat de o brumă de educaţie informaţională, par decişi să acorde credit comunicativ limbii române digitale. Nu ne-ar mira, totuşi, dacă peste vreo doi-trei ani, ne-om pricopsi, la finalul transmisiunilor în direct, cu câte un „Ia linkul, dear Andreea“, în loc de mult mai simpaticul enunţ „Andreea, ai legătura!“.

Ioan Milică este conferenţiar universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi