De ce membri ai aceleiași familii nu se îmbolnăvesc de COVID, deși stau împreună?

duminică, 21 noiembrie 2021, 11:47
1 MIN
 De ce membri ai aceleiași familii nu se îmbolnăvesc de COVID, deși stau împreună?

Cum se explică situația în care, spre exemplu, patru membri ai aceleiași familii sunt bolnavi de COVID, dar un al cincilea, deși stă în casă cu ei, nu se infectează? Mircea Iliescu, doctor în genetică și evoluție umană la Universitatea Cambridge, a explicat că aici pot interveni celulele T ale sistemului nostru imunitar, care „țin minte” infecții precedente cu coronavirusuri, microbul care este responsabil de banalele răceli.

„Genetica umană arată că suntem diferiți. Unii oameni sunt mai protejați, adică sistemul lor imunitar e mai puternic decât al altora. Noi știm că și cu acest virus se întâmplă acest lucru. Și, de fapt, sunt consorții mari genomice care analizează acum la zeci de mii de oameni de ce unii reacționează diferit față de ceilalți. Acei oameni se pare că au anumite variante genenice care refac sistemul imunitar mult mai competent, adică au celulele T mai pregătite și se pare că ei au trecut prin coronavirusuri – răcelile sunt coronavirusuri – și acelea le-au lăsat o imunitate de lungă durată prin celulele T”, a explicat Mircea Iliescu.

„Nu toți se pare că o capătă. Acum încercăm să înțelegem de ce unii oameni capătă aceste celule T de lungă durată, trecuți fiind, poate, prin multe răceli. Se pare, oricum, că cei care lucrează în sistemul de sănătate, care sunt expuși de foarte multe ori, ar avea mai mult aceste celule cu memorie lungă care recunosc – practic sunt fani coronavirusuri – recunosc coronavirusuri”, a arătat cercetătorul.

Aflați amănunte de pe digi24.ro.

Comentarii