De toamnă

Omul, prin definiţie, este o fiinţă nemulţumită. Nu e niciodată satisfăcut pe deplin de sine, de ceilalţi, de mediul înconjurător, de trecut, prezent şi viitor. Ceea ce-l mai ţine încă în viaţă şi nu îl trece dincolo de pragul nebuniei este speranţa că lucrurile se vor îndrepta cândva… Da, fără nicio exagerare, condiţia actuală şi permanentă a omului, neajutat de droguri, sau alte "adjuvante" asemănătoare, potenţatoare, revelatoare, este o speranţă de mai bine, adică un lucru ireal, o "păsărică" din mintea sa, o proiecţie imaginară a viitorului, fără un termen precis, fără nimic sigur sau clar conturat, o simplă idee. Nu e ciocolata, nu e iubirea, nu sunt posesiile materiale, oricât de mari şi scumpe ar fi ele, nu sunt revelaţiile spirituale, ci posibila îndreptare a lucrurilor sau atingerea "mai binelui"… Dacă acest lucru nu ar exista, această Fată Morgana, planeta ar fi golită de umanoizi în foarte scurt timp şi repopulată de copaci şi alte animale. Cu alte cuvinte, omul este în viaţă, dăinuie şi progresează neîncetat de când e lumea cu o singură hrană, una spirituală: speranţa. Asta pentru că are conştiinţă de sine. Dacă nu ar avea aşa ceva şi ar fi un simplu animal care caută doar hrană, adăpost şi reproducere, nu ar fi nicio problemă, lucrurile ar fi extrem de simple, chiar dacă progresul aşa cum îl ştim noi nu ar mai exista. Conştiinţa de sine îl determină neîncetat să facă tot felul de comparaţii şi să dorească altceva sau mai mult, mereu mai mult.

Singurul moment de pierdere a speranţei este acela imediat premergător morţii, a stingerii iminente a luminii… Probabil că atunci omul e cu adevărat şi sincer mulţumit de absolut tot, deci fericit. Atunci când nu mai are încotro şi nu mai e loc de alte planuri în perspectivă. Dar atâta timp cât e în viaţă, eventual chiar sănătos, întreg şi cu burta plină, gândul lui va zbura inevitabil spre o altă lume decât cea în care este deja. Mintea sa va evita constant realitatea imediat înconjurătoare, gândul său va ricoşa precum un glonte departe de starea normală a lucrurilor, poate chiar confortabilă în care se află în acel moment. |sta e adevărul şi realitatea.

Rarele clipe când unele foste speranţe sunt satisfăcute trec repede în trecut odată ce au fost bifate şi sunt înlocuite de speranţe noi care se nasc neîncetat în această gaură fără fund numită creier. Bucuria trecerii unui examen e înlocuită de grijile apărute în noua postură, venirea pe lume mult dorită a unui copil lasă loc miilor de probleme ce apar aproape în acelaşi moment, satisfacţia câştigului marelui premiu la Loto e umbrită de îndată de dilema depozitării şi organizării banilor. Şi aşa mai departe. Nu e linişte, clar! O pasăre cu guşa plină e mai fericită decât noi, un peşte dintr-un râu e în extaz, un vierme din bălegar e în Nirvana. Nouă ne trebuie tot timpul altceva, nu ştim ce, dar numai altceva să fie decât asta!…

Şi cu cât avem şi realizăm mai multe idealuri, cu atât suntem mai deprimaţi. Viteza împlinirii viselor e direct proporţională cu nefericirea generată de finalizarea lor. Dăm dovadă de o toleranţă la fericire uimitoare. Nimeni nu e în stare să depăşească această uriaşă boală, nici cel mai mare geniu.

Acest om nemulţumit se va împărţi în două tabere: cel care încearcă să se adapteze la mediul mereu imperfect în care se află şi cel care va încerca să adapteze prin orice mijloace acel mediu la sine. Cu alte cuvinte unul se schimbă pe el, altul schimbă pe ceilalţi, cuvântul cheie este, evident, "schimbarea", cu orice preţ. Totul se produce în mod continuu, iar cei doi se completează reciproc precum valurile şi uscatul. Într-o nemulţumire generală, repet.

Observaţia mea personală din ultima vreme în această privinţă e că ponderea celor care nu vor să se schimbe e din ce în ce mai mare în comparaţie cu cea a celor dispuşi să se adapteze. Apele invadează din ce în ce mai mult uscatul… Ceea ce e şi firesc, pentru că avansul tehnologiei asta înseamnă: posibilitatea omului de a transforma tot ceea ce îl înconjoară fără să mişte un deget, astfel încât el să rămână neschimbat. Pentru că el e perfect exact aşa cum e… Dacă se întrerupe o oră curentul electric, numărul celor consternaţi care vor considera seara respectivă drept una pierdută în van va depăşi cu mult pe a celor care vor ridica din umeri şi vor încropi o masă la lumina lumânărilor. Dacă se strică un obiect prin casă, din ce în ce mai mulţi oameni vor prefera să îl schimbe cu altul nou decât să îl repare. Dacă o căsnicie nu merge, mai mulţi decât oricând vor divorţa decât să caute soluţii de convieţuire. În sfârşit, cei care vor protesta vehement împotriva unei conduceri dezastruoase vor fi mai numeroşi decât cei care vor suporta decizia electorală cu stoicism până la următoarele alegeri.

E nevoie de acţiuni violente şi total neaşteptate pentru a ne reveni. Accidentele şi întâmplările neprevăzute de orice fel sunt singurele intervenţii (divine?) care ne mai aduc cu picioarele pe pământ, care ne mai fac să simţim în nări mirosul ţărânii în care vom fi îngropaţi cândva. Abia când pierdem ceea ce am avut ne dăm seama cât de fericiţi am fost când l-am avut. De aceea încercăm atât de mult să evităm aceste momente, nu vrem să aflăm niciodată, dacă se poate, cât de bine o ducem… Asta chiar dacă recunoaştem că de fiecare dată când ni s-a întâmplat ceva neprevăzut şi neplăcut, dar care ne-a lăsat totuşi în viaţă, am ajuns să apreciem cu adevărat viaţa şi lucrurile simple, că ne-au dus, cu alte cuvinte către unele mici, dar consistente revelaţii. Cum bine spunea Dalai Lama: "Atunci când crezi că totul merge pe dos, în viaţa ta încearcă să pătrundă o minune!"

Ei bine, iată că vara s-a terminat, ba mai mult, o "minune" îşi face loc din ce în ce mai mare în viaţa noastră în aceste zile: a început şcoala… Continuarea verii şi a vacanţei ne-ar fi făcut cu siguranţă într-o zi cu totul nefericiţi. Acum trebuie să ne adaptăm, nu ne convine, dar nu avem încotro… Poate că pe viitor tehnologia va reuşi să scoată şi acest lucru din "program". N-am fost mulţumiţi de vacanţă? Iată ce am primit… Dar lasă că va veni şi Crăciunul, o nouă speranţă se naşte, pentru asta trăim de-acum încolo!…

Briscan Zara este scriitor şi publicist