Depresie după Paşti: tentativă de suicid cu Paracetamol

vineri, 03 mai 2019, 20:43
1 MIN
 Depresie după Paşti: tentativă de suicid cu Paracetamol

După ce, în ultimele câteva zile, la spitalele ieşene au ajuns câteva zeci de persoane care au încercat să se sinucidă, ieri, un nou caz: o tânără de 23 de ani a vrut să îşi pună capăt zilelor. 

Aceasta a înghiţit câteva zeci de pastile de Paracetamol, iar din cauza stării de rău a ajuns la Unitatea de Primire Urgenţe (UPU) a Spitalului „Sfântul Spiridon“ din Iaşi. „Pa­cienta în vârstă de 23 de ani a fost adusă în UPU cu simptome ale unei intoxicaţii cu Paracetamol. Aceasta a fost tratată imediat şi starea sa este acum stabilă“, a precizat dr. Cristian Gabriel Perianu, medic primar UPU. Fata a fost internată în Clinica de Toxicologie, pentru a rămâne o perioadă sub observaţie. Pentru că cele mai multe dintre cazurile de acest tip au loc din cauza depresiei, medicii recomandă celor care au rude sau prieteni care se confruntă cu boala să nu-i lase singuri şi să îi îndemne să caute ajutor specializat. 

Comentarii