Despre rafinament

În nou înfiinţata universitate particulară – numită după întemeietorul ei, un vestit profesor de pantomimă, freelancer de felul său, „Stanislav Miroslav” -, s-a deschis Facultatea de Arte Frumoase. Doamna decan, fostă soprană la o filarmonică de târg arhaic şi cunoscută sub pseudonimul scenic (inscripţionat acum pe uşa capitonată a unui impozant cabinet profesoral), Pontserrat Babanné, se dovedi, din prima secundă a mandatului, o fire extrem de rafinată. Umplu pereţii instituţiei cu tablouri multicolore, achiziţionate, în regim de urgenţă, de la pictorii amatori care-şi expuneau marfa, neobosiţi, într-unul dintre parcurile centrale ale oraşului, decoră coridoarele cu imense aranjamente florale şi, lucrul cel mai important în viziunea sa, amenajă o sală de festivităţi cu bun gust, demn de toată preţuirea comunităţii universitare. Pontserrat a pus aici exponate de mobilier cu încărcătură culturală majoră, de la scăunaşe roase de timp, bănuite (de către profesorul de Arheologie din cadrul Universităţii „Stanislav Miroslav”, Nicuşor Pomădatu) a fi dacice, aparţinând aristocraţiei getice (tarabostes), aşa-zişii „pileaţi”, până la piese clasice din secolele XVIII-IX (datate, neezitant, de către acelaşi Pomădatu): un pian fără clape, trei cufere de diverse dimensiuni, două oglinzi veneţiene uşor crăpate, un patefon fără pâlnie şi mai multe jilţuri (rupte) de epocă. Pe un zid atârna o sabie ruginită. Pomădatu spunea că ea ar fi fost spada lui Ştefan cel Mare, la Istanbul aflându-se o copie a acesteia şi nu originalul. Profesorul se vedea însă contrazis de colegul lui de la Medievistică, Ţuţu Dichisitu, care considera obiectul însuşi Exacaliburul Regelui Arthur. În ciuda polemicii savante dintre cei doi, un asistent insolent de la secţia de Hispanistică scrisese deja, nonşalant, dedesubtul vechii arme: „Sabie din secolele XII-XIV, folosită, cel mai probabil, de viteazul nobil spaniol Rodrigo Diaz de Bivar în luptele sale cu maurii. Ne referim la Cidul Conducător/El Cid Campeador”.

În centrul încăperii, doamna Babanné a pus mese şi scaune moderne pentru marile evenimente intelectuale ce urmau să se deruleze în facultate. Ca să fim exacţi, energica decăniţă se lansase în demersul istovitor cu un gând secret de la bun început. Dorea să inaugureze activitatea Artelor Frumoase de la „Stanislav Miroslav” cu un impresionant simpozion pe o temă fascinantă (la care se gândea de multă vreme): „Unde se găsea învăţământul nostru ieri? Nicăieri! Unde a ajuns azi? În codrul cu brazi! De ce acest progres brav? Deoarece s-a născut Universitatea Stanislav.” Miza pe o semnificativă participare naţională şi internaţională, iar prestigioşii profesori-oaspeţi nu puteau fi găzduiţi, pe parcursul comunicărilor, decât într-o incintă academică de înalt nivel, precum cea de faţă, incintă care primise şi un nume pe măsură: Aula „Pontserrat Miroslav”. Da, amănuntul generase câteva confuzii. Unii şopteau pe la colţuri că doamna Babanné ar fi soţia rectorului fondator Stanislav, însă informaţia nu conţinea pic de adevăr. Fake news! Numele mixt legitima doar efortul creator al celor doi extraordinari pionieri universitari. În aula „Pontserrat Miroslav” plănuia soprana să invite toată crema intelectuală a patriei, pentru a discuta pe marginea menţionatului subiect de covârşitoare importanţă. O singură problemă mai avea totuşi de rezolvat înaintea ceremoniei: ridicarea, la cote maxime de eleganţă şi stil, a nivelului personalului tehnic, personal indispensabil în desfăşurarea ostilităţilor. Ca atare, portarul Costică fu distribuit în rol de somelier, bucătăreasa de la cantină, Tanţi, în cel de chef Michelin, iar secretara-şefă a facultăţii, Miruna (care tocmai îşi luase permisul de conducere), în chauffeur de viţă aristocratică (tânăra fusese, de altfel, îmbrăcată bărbăteşte, i se desenase, cu cărbunele, sub nas, o mustăcioară şi i se cumpărase şi un joben tradiţional). Ei, în acest punct, fabuloasele planuri ale doamnei Pontserrat se împotmoliră neaşteptat…

Dezastrul s-a declanşat pe traseul de la aeroport la universitate. „şoferul Mirun” – însărcinat cu transportul unui grup de musafiri – a buşit, succesiv, zece maşini parcate regulamentar, îngrozindu-şi pasagerii. Ulterior, la întocmirea procesului verbal, l-a băgat în sperieţi şi pe agentul Migdală de la Circulaţie, întrucât i s-a şters mustăcioara din cauza transpiraţiei şi şi-a dezvăluit feminitatea. A fost arestat(ă) pe loc. Chef Tanţi, aducând platoul cu sarmale la masa festivă, s-a împiedicat şi a aruncat pretutindeni buclucaşele „ghiulele”, două chiar în mutra acră a rectorului întemeietor Stanislav. În fine, Costică, încercând, în postură de somelier, să taie gâtul unei sticle de şampanie cu un stilet, a împroşcat cioburi şi spumă în cele patru zări. Profitând de haos, Pomădatu a înşfăcat sabia Cidului de pe perete şi i-a luat la fugărit, deopotrivă, pe medievistul Dichisitu şi pe asistentul de la Hispanistică.

Codrin Liviu Cuţitaru este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii "Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi