Din corola de minuni a creierului – Memoria

„Şi dintr-o dată amintirea mi-a apărut. Gustul era cel al prăjiturii pe care duminica dimineaţa, la Combray (pentru că în acea zi nu ieşeam din casă înaintea slujbei religioase) când mă duceam să-i spun bună dimineaţa în camera ei, mătuşa Leonie mi-o oferea după ce o înmuia în infuzia ei de ceai sau de flori de tei. Vederea micuţei madeleine nu-mi amintise nimic înainte de a fi gustat din ea; poate pentru că, văzând adeseori asemenea prăjituri de atunci încoace, fără să le mănânc, pe poliţele cofetarilor, imaginea lor părăsise acele zile din Combray pentru a se asocia cu altele, mai recente;…” (Marcel Proust, În căutarea timpului pierdut). Câteva molecule se cuibăresc dolofane în cămăruţele harnice ale palatului şi limbii şi de acolo vorbesc creierului într-o limbă pe care până şi el o credea uitată. Depeşe grăbite trezesc din amorţirea zeilor fragmente ca de sticlă spartă care, cu grăbire, se reconstruiesc într-unul din vitraliile copilăriei şi revarsă peste firea uimită emoţiile încântătoare ale acelei vârste.

De unde au apărut? Ce meşter este acela atât de iscusit, încât să reconstruiască după o viaţă de om, o lucrare atât de completă şi de vie din bucăţi atât de mici şi atât de împrăştiate? Din fericire, întrebările acestea frământă multe minţi luminate, de foarte multe decenii şi, de mai curând, îşi găsesc răspunsuri care nu fac decât să adâncească mirarea şi minunarea noastră za lucrul creierului (vorba cronicarului). Când creierul formează o amintire a unei experienţe noi, neuronii numiţi celule engram codifică detaliile memoriei care sunt apoi reactivate ori de câte ori ne-o amintim. Până aici poate sună cunoscut. Ceea ce aflăm foarte de curând este că acest proces este controlat de remodelarea pe scară largă a însăşi ADN-ului neuronilor. Această remodelare, care permite unor gene specifice implicate în stocarea amintirilor, să devină mai active, are loc în mai multe etape repartizate pe mai multe zile. Modificările aduse densităţii şi aranjamentului cromatinei, o structură foarte comprimată, formată din ADN şi proteine, pot controla modul în care genele specifice sunt active în cadrul unei celule date. Câtă dedicaţie pentru menirea lor la aceste furnici ale amintirilor. Îşi modifică structura intimă, devin însăşi amintirea. E ca şi cum cineva ne-ar cere să îi cântăm o melodie la pian şi noi ne-am transforma în pian încât să îl servim cu eficienţă maximă. Avem de învăţat în comportamentul nostru foarte mult din felul de a face lucrurile al celui mai nobil dintre organe.

Bogdan Iliescu este medic primar neurochirurg la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi şi preşedinte al Asociaţiei Creierului Iaşi