Din nou despre problemele limbii

Aşadar, Academia Franceză trage din nou un semnal de alarmă în ce priveşte prezenţa tot mai masivă şi mai agresivă a anglicismelor în limbă. Problema e mai veche. În 1964, lingvistul Etiemble publica un eseu devenit celebru despre frangleză („le franglais”), acel amestec nefericit rezultând fie din snobism, fie din incapacitatea de a stăpâni şi îmbogăţi limba maternă. Trei decenii mai târziu, în august 1994, a fost emisă aşa-numita „lege Toubon”, după numele ministrului Culturii din acel moment, lege care prevedea, în primă variantă, obligativitatea folosirii limbii franceze în documentele oficiale şi preconiza, totodată, măsuri vizând stoparea inflaţiei de anglicisme; legea s-a dovedit însă a fi greu aplicabilă. După încă două decenii, Academia Franceză constată că frangleza s-a impus peste tot, în instituţiile publice, în universităţi, în publicitate, pe reţelele de socializare etc. Constatarea apare într-un raport la care un grup de academicieni au lucrat vreme de doi ani, raport a cărui concluzie este fără echivoc: anglicizarea a invadat limba franceză în ciuda faptului că, după cum o arată sondajele, mare parte dintre francezi dezaprobă acest fenomen.

Pe de altă parte, avem a face cu o engleză pe post de esperanto, o engleză rudimentară, care dă unora iluzia că mesajul „trece” astfel mai uşor, dar care, în realitate, îl face mai obscur. Nu toată lumea ştie engleză şi nu toată lumea gustă anglicismele, spre exemplu cele cu terminaţia în „ing” (ca în binecunoscutul slogan publicitar autohton: „tu cu cine faci banking?”). Intrarea, cvasi instantanee, a unui număr tot mai mare de anglicisme face dificilă, arată academicienii, asimilarea lor; în plus, „acest flux masiv, instabil, aduce atingere identităţii şi chiar viitorului limbii noastre”. Nu mai e vorba acum de procesul firesc prin care o limbă se îmbogăţeşte prin împrumutul şi adaptarea unor cuvinte din alte limbi. Sigur, practica are cuvântul decisiv, dar nu putem asista pasivi la o uniformizare şi o simplificare excesive. Suntem la o răscruce, declară într-un interviu Hélène Carrère d’ Encausse, „secretara perpetuă” (adică pe viaţă) a Academiei Franceze, suntem într-un punct unde lucrurile devin ireversibile: anglicismele au invadat vocabularul ştiinţific, vocabularul culturii, al comunicării etc. Academia nu dă ucazuri, dar ea are misiunea să indice folosirea corectă a limbii şi să dea seama de evoluţia ei naturală. Şi e salutar că doamna Carrère d’Encausse aminteşte că, pe lângă presiunea anglicismelor, celălalt pericol major este aşa-numita „scriitură incluzivă”, proiect aberant promovat de o serie de feministe exaltate şi de nişte „progresişti” rupţi de realitate.

Evident, această dezbatere iniţiată de Academia Franceză ne priveşte şi pe noi. Până nu demult, în presa literară (şi nu numai acolo), întâlneai cuvinte şi sintagme franţuzeşti, mărturie a epocii în care cultura şi civilizaţia franceză ne serveau drept model. Acum, acele cuvinte practic au dispărut: rar mai întâlneşti pe „déjà vu” (de regulă pronunţat aşa cum se scrie) şi, la intelectalii mai de modă veche, pe „à bon entendeur, salut”. Altfel, invazia cuvintelor şi expresiilor englezeşti atinge dimensiuni halucinante. Am văzut, pe Facebook, postări ale unor tineri universitari împănate cu cuvinte englezeşti. Dar exemplele sunt nenumărate. Recomandând un film ce a stârnit multă vâlvă, cineva spune că filmul respectiv e un „must see”. Cuvintele englezeşti (uneori doar vag englezeşti) tind să înlăture sistematic cuvintele româneşti: mix pentru „amestec”, realistic pentru „realist”, fashion pentru „modă”, colecţie pentru „antologie”, „culegere” („o colecţie de poezii”), cast pentru „distribuţie”, inovativ pentru „inovator”, costing (!) pentru „cost” etc., etc. O galerie sau o editură îşi va pune în denumire cuvântul art şi nu „artă”, se spune acum avans în loc de „progres”, o extraordinară răspândire cunoaşte narativul (cu pluralul narativele), la fel hub, mainstream, bookstore ş.a.m.d. Să mai adaug? De ce nu: cool, after school, start up, drink, deadline, vintage, challenge, looser, live, team building, training, coach, booster, winner, check-up… Unele din aceste cuvinte se vor „împământeni” poate, altele însă parazitează limba şi o transformă într-un amestec (scuzaţi: într-un mix) indigest.

De la politicienii noştri slabă nădejde să avem o reacţie în această chestiune: oricum, cei mai mulţi dintre ei au grave probleme de exprimare aşa că, la rigoare, ar putea fi doar daţi drept exemple negative. În presă, la televiziune limba e masacrată fără milă. Dacă vom continua aşa, româna va deveni, într-un viitor nu prea îndepărtat, de nerecunoscut.

Alexandru Călinescu este profesor emerit la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, critic literar şi scriitor