Distopia tehnosocialismului în capitalism (III)

Emfaza ultimului om pe scara evoluției se traduce în transformarea într-un veritabil alchimist. Cu ajutorul tehnologiei avansate și a inteligenței artificiale, el e pe cale să devină un Deus ex machina. Dacă nu o fi crezând că deja este… Cunoscutul futurolog și inventator britanic, Sir Arthur Charles Clarke (1917-2008) considera că avansul nestăvilit al tehnologiei și cunoașterii este echivalent cu magia, afirmație care dă apă la moară promotorilor științei (scientiștilor). Cu alte cuvinte, atunci când punem un semn de egalitate între tehnologie avansată și magie, deoarece magia este indescifrabilă, atunci asta înseamnă că orice spirit critic este eliminat din ecuație. Rămâne, în schimb, mirarea exaltată. Un guru al domeniului, Ali Rahimi, a demonstrat că cei care operează cu Machine Learning (ML) nu înțeleg toate dedesubturile modelelor matematice, ceea ce face ca întregul proces să semene mai degrabă cu alchimia medievală și mai deloc cu știința modernă.

Faptul că există oameni care au un set de prejudecăți adânc înrădăcinate ar trebui să facă parte din input-urile cu care operează inteligența artificială (IA). Dacă datele cu care lucrează nu conțin și asemenea erori inerente naturii umane, atunci algoritmii IA vor prelucra date granulare incomplete, iar modelele generate nu vor avea cum să surprindă toată realitatea. Oricum, așa cum am arătat deja în articolele anterioare, există anumite comportamente ilogice și iraționale care nu pot fi „capturate” în formule și ecuații matematice precise.

Lumea înconjurătoare, implicit piața pe care oamenii trochează bunuri, servicii și informații, este dinamică, iar actorii care participă pe această piață nu pot beneficia de idealul cunoașterii perfecte sau fără rest. În aceste condiții speciale, dar reale, planificarea economică este un fals deziderat, așa cum a demonstrat un alt economist celebru, Ludwig von Mises, în numeroase articole și cărți.²

Calculul economic nu este despre putere sau complexitate de calcul. Așa cum a arătat economistul american Don Lavoie (1951-2001), descoperirea celor mai relevante informații care să aibă o semnificație clară de semnalizare și ghidaj pentru indivizii liberi implicați în procesul de cumpărare și vânzare se poate realiza doar într-un mediu social care promovează și stimulează competiția.³

Doar în condiții de adversitate acceptate și competiție economică pe piață se pot obține acele cunoștințe specifice și extrem de valoroase care să direcționeze în mod eficient procesele creatoare din economie.⁴ Așadar, tehnosocialismul nu face altceva decât să gafeze sau să blufeze, din necunoaștere, din orgoliu sau din rea credință, neputând înțelege un fapt elementar: trebuie făcută o distincție clară între calitatea informațiilor, datelor și cunoștințelor. Machine learning pe bază de inteligență artificială poate să calculeze prețuri, însă nu reușește să o facă într-un mod relevant din punct de vedere economic. În ciuda optimismului domnului Ma, cunoașterea produsă de inteligența artificială nu va putea înlocui niciodată inteligența și înțelepciunea pe care le produc piața liberă. Economiștii americani Peter Boettke și Rosolino Candela rezumă foarte bine această imposibilitate a calcului planificat: „Cunoștințele pieței nu sunt dispersate sub formă de fragmente în întreaga economie, care trebuie colectate și calculate pentru a garanta alocarea eficientă a resurselor. Mai degrabă, «diviziunea intelectuală a muncii» și «diviziunea cunoașterii» în societate este contextuală, încorporată doar în cadrul unei diviziuni a drepturilor de proprietate privată care pot fi schimbate. O astfel de cunoaștere a timpului și a locului, în care se plasează antreprenorii și în procesele de schimb și de activitate de producție încorporate social, apare doar în cadrul schimbului competitiv al pieței, iar în afara acestui context, cunoștințele necesare nu există. Prețurile ghidează, profiturile ademenesc și pierderile disciplinează, iar în acest proces constant de adaptare și ajustare se creează bogăție pe măsură ce indivizii urmăresc specializarea productivă și realizează o cooperare socială pașnică prin schimburi reciproc avantajoase.”⁵

Argumentul lui Epstein (1995) dovedește că existența și promovarea unor norme juridice simple reprezintă cea mai eficientă cale spre succes în societate, în timp ce reglementările și suprareglementările birocratice complexe nu fac decât să îi împuternicească pe decidenții politici care, neputând accesa informații relevante, oricât de benevolenți ar fi, vor face (mai) mult rău din punct de vedere social.⁶

Cel mai bun mod de a construi o imagine cât mai cuprinzătoare pe baza acestui eseu este a face apel la vorbele primei femei care a câștigat Premiul Nobel pentru Economie (2009). Este vorba despre Elinor Ostrom (1933-2012). Aceasta afirmă, nici mai mult, nici mai puțin, că: „Ipotezele tipice de informare completă, acțiune independentă, simetrie perfectăa intereselor, lipsa erorilor umane, lipsa normelor de reciprocitate, costuri zero de monitorizare și de aplicare a legii și lipsa capacității de a transforma situația în sine vor conduce la modele extrem de particularizate, nu la teorii universale… Capcana intelectuală de a se baza în întregime pe modele pentru a furniza fundamentul analizei politicilor este că cercetătorii presupun că sunt observatori omniscienți capabili să înțeleagă elementele esențiale ale modului în care funcționează sistemele complexe și dinamice prin crearea unor descrieri stilizate ale unor aspecte ale acestor sisteme. Cu încrederea falsă a prezumției de omnisciență, cercetătorii se simt perfect confortabil în a adresa propuneri guvernelor care sunt concepute în modelele lor ca puteri omnicompetente capabile să rectifice imperfecțiunile care există în toate situațiile.”¹

Inima sus!

Bibliografie:

¹ E. Ostrom (1990). Governing the commons: The evolution of institutions for collective action. Cambridge Univeristy Press, New York, p. 214-215.

² L. von Mises (2018). Acțiunea umană. Un tratat de teorie economică. Institutul Ludwig von Mises România, București.

³ Don Lavoie (1985). National Economic Planning: What is Left? Ballinger Publishing Company, Massachusetts, p. 56-57.

⁴ Don Lavoie (1985). Rivalry and central planning: The socialist calculation debate reconsidered. Cambridge Univeristy Press, Cambridge, p. 26.

⁵ P. Boettke, R. Candela (2023). On the feasibility of technosocialism. Journal of Economic Behavior and Organization, 205, p. 53.

⁶ Fernández-Villaverde J. (2021). Has machine learning rendered simple rules obsolete? European Journal of Law Economics. 52(2-3), 251-265.

Aurelian-Petruş Plopeanu este cercetător CS II dr. habil. și director al Departamentului de Ştiinţe Socio-Umane din cadrul Institutului de Cercetări Interdisciplinare, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi şi cadru didactic asociat al Facultăţii de Economie şi Administrarea Afacerilor