Două destine de aristocraţi ai spiritului

Autoarea n-a mai apucat să vadă cele două cărţi-album tipărite în superbe condiţii grafice: din nefericire, Laura Guţanu a murit înainte de apariţia volumelor Principesa Olga Sturza şi Arhitectura unui destin: George Matei Cantacuzino, ambele la Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”. Bibliotecară la Biblioteca Centrală Universitară din Iaşi, Laura Guţanu se specializase în alcătuirea de bibliografii, dar era atrasă şi de personaje ieşite din comun, făcând parte – de regulă – din aristocraţia românească. Olga Sturza (1884-1971) era născută Mavrocordat, iar Sturza a fost şi ea, cum bine ştim, o familie domnitoare. Viaţa Olgăi Sturza a fost însă una atipică: a făcut studii de pictură şi sculptură în străinătate, a realizat în Iaşi o sculptură monumentală (Monumentul Unirii) distrusă de sovietici, a înfiinţat orfelinate şi şi-a donat moşia şi casa de la Miroslava. Era, în fond, o feministă, care se ilustra prin actele sale şi nu prin discursul agresiv al neo-feministelor de astăzi. După ce acaparează puterea, comuniştii îi iau totul, ba chiar o ţin la închisoare vreo nouă luni, pentru o acuzaţie ridicolă (spionaj !…). Reuşeşte, prin miracol, să părăsească România în 1957, se stabileşte în Franţa unde moare paisprezece ani mai târziu. Ilustraţiile bogate ale cărţii dau seama de varietatea şi de amploarea acţiunilor întreprinse de Olga Sturza, acţiuni umanitare în primul rând. Avem a face cu una din figurile emblematice ale Iaşului.

Cealaltă carte, despre George Matei Cantacuzino, are bătaie încă şi mai lungă. G.M. Cantacuzino (1899-1960) s-a născut la Hoişeşti, în judeţul Iaşi. Îl regăsim ulterior în Elveţia şi la Paris (unde face studii de arhitectură), iar în 1926 se căsătoreşte cu Sanda Ştirbei (luna de miere cei doi o petrec la celebrul hotel Danieli din Veneţia). De foarte tânăr, G.M. Cantacuzino se afirmă ca un excepţional arhitect: Martha Bibescu face apel la el atunci când începe restaurarea palatului Mogoşoaia, proiectează clădiri importante din Bucureşi şi din alte locuri – Banca Chrissoveloni, hotelul Belona din Eforie, hotelul Rex şi Cazinoul din Mamaia. Lui i se datorează şi blocul Carlton din Bucureşti, care s-a prăbuşit la cutremurul din 1940: ancheta a stabilit că vina nu era a arhitectului, ci a firmei de construcţii. Intră în politică şi în 1931 e ales deputat pe listele partidului prietenului său Gheorghe Brătianu. Este un desenator şi un pictor de incontestabil talent. E activ în publicistică, îşi pune semnătura pe mai multe cărţi, scoate – între 1931 şi 1947 – o excelentă revistă cu titlul Simetria. E profesor la Facultatea de Arte Frumoase şi apoi la Arhitectură.

Regimul comunist frânge, în mod dramatic, viaţa şi cariera acestui om atât de înzestrat. Soţia şi copiii se aflau de o bună bucată de vreme în Anglia (îi vede acolo, pentru ultima oară, în 1939). Încearcă şi el să iasă din ţară, fără succes. E arestat pe 30 aprilie 1948, trece prin mai multe puşcării, munceşte şi la Canal. Este eliberat în iunie 1954. Ajunge în final la Iaşi, unde Mitropolia îl angajează atunci când decide construirea clădirilor administrative. Fusese şi victima unui accident, în urmă căruia stătuse cinci luni (!) în spital. Trăieşte în condiţii foarte modeste şi moare la (doar) 61 de ani.

Aşa cum apare în fotografii precum şi în mărturiile celor care l-au cunoscut, Cantacuzino era un bărbat înalt, viguros, elegant, impunător. A fost o victimă a comunismului, deşi dacă ar fi dat dovadă de inteligenţă (dar de unde nu-i…) regimul i-ar fi putut exploata competenţele. A trăit o dramă familială, despărţit de ai săi şi, din nou, puterea comunistă şi-a dovedit lipsa de omenie. Volumul realizat de Laura Guţanu este rodul unei documentaţii deosebit de bogate şi reproduce o mulţime de documente – fotografii, mărturii, texte ale arhitectului (printre care o foarte interesantă conferinţă despre oraşul Iaşi). Autoarea a luat legătura cu descendenţii lui G.M. Cantacuzino, a scotocit în arhive, a alcătuit bibliografii, a dat prioritate desenelor şi picturilor care înfăţişează locuri şi monumente din Iaşi. În totul, o carte admirabilă inclusiv ca „obiect”, foarte plăcut ochiului.

Alexandru Călinescu este profesor emerit la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, critic literar şi scriitor